„Conform traditiei, în Joia Mare, P.S. Virgil Bercea spala picioarele la 12 barbati. Prin gestul sau plin de umanitate, ne-a adus aminte de ultima întâlnire a Mântuitorului cu ucenicii sai. Misterul din Gradina Ghetsimani, dar mai ales gestul tradarii au însotit simbolicul gest al episcopului, într-o rememorare a destinului, caruia Isus i s-a supus.
Ritualul spalarii picioarelor a avut loc la Catedrala „Sfântul Nicolae” în prezenta unor elevi, studenti, preoti si credinciosi. Slujba s-a încheiat cu binecuvântarea pâinii si a vinului.
Începând cu seara aceasta si pâna la Înviere, în biserici nu se mai trag clopotele, ci se bate numai toaca. În Joia Mare, în toate Bisericile, se oficiaza Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare împreuna cu Vecernia. Aceasta Liturghie se celebreaza numai de 10 ori pe an, si anume: în primele cinci duminici ale Postului Mare; în ziua Sfântului Vasile (1 ianuarie); în Joia si Sâmbata din Saptamâna Patimilor; în ajunul Craciunului (24 dec.) si în ajunul Bobotezei (5 ian.).
Atât în Joia si în Sâmbata Patimilor, cât si în cele doua ajunuri, Liturghia Sfântului Vasile se face împreuna cu Vecernia.