MĂNĂSTIREA FERICIȚILOR EPISCOPI ROMÂNI MARTIRI DIN STÂNA DE VALE
Episcopul Dr. Valeriu Traian Frențiu și Stațiunea Stâna de Vale
«Ce era Stâna de Vale acum 15 ani și — după câte mi se spune — chiar acum 6 – 7 ani?
În afară de bărăcuțele de lemn, 5 sau 6, aliniate sub poala de cetină și destinate celor ce s-ar fi încumetat să rămână o noapte la Stână, de cele câteva case modeste de bârne, cam tot atâtea la număr, aparținând unor localnici îndrăgostiți de pitorescul pozițiunii, în afară de străvechea bisericuță, albă și sveltă, de căscioara de odihnă a întâiului prelat care a sesizat frumusețea naturală a acestei oaze de aer și lumină, stațiunea fondată de viziunea luminată a Episcopului Mihail Pavel, pe la 1882 nu era decât un minunat ostrov natural, înconjurat de păduri de brad și molid, ferit de vânturi și curenți, dar care era departe de a putea oferi cele mai modeste condițiuni de odihnă și trai pentru vilegiaturiștii ce ar fi îndrăgit acest loc de îmbătătoare respirație și de învolburătoare sănătate…
Lucrurile s-au schimbat pe de-a-ntregul, îndată ce eram la noi și între noi.
Începând din 1931, Stâna de Vale, care se găsește pe domeniul Episcopiei Române Unite din Oradea a devenit de nerecunoscut. Mintea și inima Prea Sfințitului Valeriu Traian Frențiu a săvârșit această radicală schimbare. Îndrăgostit de oaza luminoasă în care poposise, odinioară, iar apoi începu să construiască, vrednicul său înaintaș în păstorire, Episcopul Mihail Pavel, Înaltul prelat de la Oradea — unul dintre cei mai înzestrați gospodari ai bisericii unite de azi — recrutându-și colaboratori destoinici — între cari amintim dintru tot începutul pe d. inginer Dumitru Marian, trasează jaloanele unui vast proiect de modernizare a stațiunii, pe care avea să-l înfăptuiască printr-o muncă ordonată și sistematică de câțiva ani.
Natural, începutul trebuia făcut prin desăvârșirea unei linii de comunicație, care să facă legătura între stațiunea din creeri munților cu calea ferată principală Cluj – Oradea.
Întru acest scop, traseul îngust, deservit de un tren industrial, de pe Valea Iadului a fost prelungit până la Stâna de Vale. Întinderea acestui traseu, care urmărește șerpuirile fermecătoarei Văi a Iadului, este astăzi de 42 km.
Au urmat, începând din 1932, într-un ritm ce ar putea fi invidiat de cei mai zeloși edili ai „urbelor” noastre, lucrări de nivelare, de îndiguire, canalizare și apeduct pentru construirea și montarea unei uzine electrice. Concomitent și potrivit planului inițial de modernizare, s-au pus bazele așezămintelor cari fac azi, zestrea bogată și originală a acestei stațiuni…
Vom spune numai, că cele trei hoteluri ale Episcopiei — dintre care Excelsior e o adevărată podoabă a stilului românesc de munte — cu o capacitate de peste 120 camere, perfect instalate, cu încălzire centrală, cu apă curentă caldă și rece, multe cu băi proprii, rivalizează în confort și curățenie cu cele mai bine amenajate și îngrijite hoteluri din stațiunile noastre de renume.
Reședința episcopească a P.S.S. Episcopului Valeriu Traian Frențiu — o masivă și totuși elegantă clădire din piatră — cu ceardacele ei largi și înflorite, reprezintă, de asemenea summum, în materie de trăinicie și bun gust.
Noua biserică din centrul stațiunii ce va fi dată în curând destinației sale și care — prin proporții — ar face cinste oricărui centru românesc, imprimând stațiunii o atmosferă de plăcută reculegere, asemănătoare aceleia din jurul mănăstirilor noastre, stațiuni climaterice din Moldova și Bucovina.
De amintit că, în jurul așezămintelor de recreație trupească și sufletească, creiate cu hărnicia și tenacitatea P.S.S. Episcopului Traian Frențiu și colaboratorilor săi, între cari — după cum arătam la începutul acestor rânduri — locul de frunte îl ocupă inimosul administrator și director al domeniului episcopesc, d. ing. Dumitru Marian — au răsărit, ca prin farmec luminoase și încăpătoare case de odihnă, între care: Căminul ofițerilor din garnizoana Oradea, Căminul asociației funcționarilor publici din același oraș, etc… » (Ziarul România, 13 August 1939)
Despre importanța locală a acestei linii, dar și despre clădirile construite la Stâna de Vale, Episcopul Frențiu a declarat în presă acelor vremuri că:
«A fost foarte dificil ca pe înălțimi de peste 1200 de metri să zidim Sanatorii, hoteluri, vile și această linie ferată ce duce la Stâna de Vale să spargem stânci, să netezim drumul către înălțimi.
Dacă la Beiuș am cumpărat cărămida cu 1 leu bucata, până ce să ajungă sus la Stâna de Vale ne-a costat cărămida 5 lei; fiindcă o căruță unde încap puține cărămizi, ne costă 300 lei până la Stâna de Vale, precum și aprovizionarea acestei stațiuni climaterice cu alimente.
Cu toate aceste dificultăți, am reușit să fac ca să se stabilească prețuri minimale pentru oaspeții care vin la Stâna de Vale. Și cu 150 lei se dă cameră cu pensiune întreagă, iar cu 270 lei se servește totul în camere luxoase, cu baie și cu tot confortul.
Dar îngrijindu-ne de buna primire a oaspeților, am avut în vedere și îmbunătățirea stării materiale a moților din această regiune. Căci dacă la Stâna de Vale nu numai în sezonul de vară ci și în sezonul de iarnă (doar este regiune foarte prielnică pentru sporturi de iarnă, mai ales pentru schi, fiind terenul mult mai larg ca la Predeal și Sinaia) avem 1000 de oaspeți, asta înseamnă că putem zilnic lua de la populația de moți, din împrejurimi câte 4000 de ouă, 1000 de litri de lapte, 500 de pui sau găini și astfel valorizăm zi de zi producția țăranilor de prin aceste locuri.
Aceasta este calea cea mai practică pentru a se veni în ajutorul moților, precum ungurii au făcut drumuri practicabile în secuime, așa că azi poți străbate în toată secuimea, așa trebuie să ne îngrijim și noi să facem drumuri practicabile în țara moților, ca populația să fie înlesnită în trudă ei pentru valorizarea produselor.» (Ziarul Lupta, nr. 410, anul 14, iulie 1935)
Discursul Episcopului Greco Catolic Valeriu Traian Frenţiu ţinut cu ocazia deschiderii liniei ferate Valea Iadului – Stâna de Vale (1935, iunie 29, Halta-Valea Iadului (jud. Bihor).
«Doamnelor şi Domnilor,
Onorată Asistenţă,
Vă mulţumesc cu toată căldura că aţi binevoit să luaţi parte la inaugurarea solemnă a liniei ferate spre Stâna-de-Vale.
Frumuseţea, bogăţia şi farmecul neîntrecut al Munţilor Apuseni şi în particular al Munţilor Bihorului, au atras de mult atenţia străinilor. Prin anii 60 ai veacului trecut, încurajat de fericitul nostru înaintaş Iosif Pop Sălăjan, profesorul Schmidl dela universitatea atunci germană din Buda, cu ajutorul lui Alexandru Roman, el însuşi profesor universitar, membru al Academiei Române şi cleric al Bisericei noastre, a studiat această regiune, publicând monumentala lucrare: «Das Bihargebirde» (Munţii Bihorului). Nu mult după aceea marele Episcop Mihail Pavel a fost încântat de frumuseţea locului, de climatul foarte sănătos cu o atmosferă înbălzămată [sic!] de ozonul brazilor şi de bogăţia izvoarelor cu o minunată apă potabilă, a cărei temperatură nu se ridică peste 4º-6º.
După un scurt popas la anul 1883 a hotărât să transforme Stâna-de-Vale într–o staţiune de vilegiatură şi în câţiva ani a clădit mai multe vile. […] La 1922, primind conducerea eparhiei de Oradea-Mare, şi după expropriere rămânând Stâna-de-Vale cu a zecea parte din teritoriul ce l-am avut, în proprietatea noastră, am studiat şi posibilităţile de dezvoltare. M–am convins personal în mai multe cazuri de binefacerile aerului din această staţiune, am văzut bogăţiile date de Bunul Dumnezeu şi încă neexploatate ale acestor regiuni, de altă parte auziam de tânguirea poporului nostru care cânta: „munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă’n poartă”, ne-am sfătuit cu membri Veneratului Capitlu şi mai ales cu Ilustrul Prepozit şi vicar general dr. Gheorghe Miculaş şi împreună cu Directorul nostru dominial ing. Demetriu Marian şi în ultimii ani ajutaţi şi de D-l General de Divizie Dănilă Papp, am început a transforma vechea Stână-de-Vale într’o staţiune care oferă vizitatorilor săi tot confortul posibil. Aşa în anul trecut 1934 aveam 70 de camere în 2 hoteluri aranjate cu tot confortul, încălzire centrală, parchet, covoare persiane, lumină eletrică, apă rece şi caldă conduse în toate camerele, camere cu baie, salon mare pentru distracţie, restaurant încăpător şi tot ce poate atrage şi pe străini ca nu numai banii româneşti să meargă în străinătate ci să vină şi banii străini în ţară. Una însă lipsea, comunicaţia mai uşoară. Bunul Dumnezeu ne-a ajutat, încă că anul trecut s’a cumpărat proprietatea firmei Mundus-Borlova din această Vale şi astfel terasamentul construit, în decurs de trei ani prin stâncile din Valea-Iadului cu peste 10.000 kgr. Dinamită să-l putem prelungi până la linia principală C.F.R. Bucureşti-Cluj-Oradea.
Având acum această linie, putem desvolta mai departe staţiunea Stâna-de-Vale şi cu cât se va desvolta această staţiune, cu atât mai mult se va ridica şi bunăstarea morală culturală şi materială a populaţiei din această împrejurime şi, fără jignirea demnităţii de om, vor fi ajutaţi statornic moţii noştri, şi vor putea înavuţi.
Cu aceste nădejdi pentru viitor implorând binecuvântarea bunului Dumnezeu, deschid, pentru binele public, această linie ferată, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit. Amin.»
(Vestitorul nr.15-16/1-15 august 1935, p. 106.)
Spicuiri din lucrarea Episcopul Valeriu Traian Frențiu, Oradea, 2015
Refacerea şi amenajarea staţiunii climaterice Stâna de Vale i-a adus Fericitului Episcop Valeriu Traian Frențiu, pe drept cuvânt, numele de „Ctitor modern”. În ciuda faptului că Reforma Agrară din 1922 lua Episcopiei de Oradea cea mai mare din domeniul Beiuşului, Valeriu Traian Frenţiu a reuşit să convingă autorităţile să nu dezmembreze proprietăţile legitime ale Bisericii, necesare pentru întreţinerea instituţiilor sale diecezane . Astfel, pentru a valorifica ceea ce a rămas din domeniul Beiuşului şi-a îndreptat atenţia spre mica localitate izolată Stâna de Vale. În anul 1934 se dau în folosinţă 70 de camere în două hoteluri aranjate cu tot confortul, încălzire centrală, parchet, covoare persane, lumină electrică, apă rece şi caldă în toate camerele, camere cu baie, salon mare pentru distracţie, restaurant încăpător. Pentru o comunicaţie mai uşoară, în anul 1935 Episcopul Frenţiu a inaugurat o cale ferată din halta Valea Iadului până în Stâna de Vale, investiţiile făcute aici având drept scop valorificarea potenţialului turistic al zonei, lucru ce asigura în viitor şi bunăstarea materială şi spirituală a locuitorilor din această zonă de munte.
Tot aici la Stâna de Vale a înfiinţat şi a pus la dispoziţia Universităţii din Cluj o grădină botanică subalpină condusă de preotul profesor Alexandru Borza. În anul 1938 a ridicat o biserică din cărămidă care a luat locul celei de lemn. În sprijinul culturii româneşti, a acordat o atenţie deosebită sprijinirii şi dezvoltării cercetării ştiinţifice, în special a ştiinţelor teologice, finanţând şi încurajând editarea de cărţi şi reviste. În anul 1923, pentru înfiinţarea unui teatru românesc la Oradea, a donat un milion de lei. În 1925, Valeriu Traian Frenţiu a convocat la Stâna de Vale (jud. Bihor) o conferinţă a profesorilor de teologie. În acest sens, conştient de nevoile clerului şi cu simţul de jertfă ce-l caracteriza, episcopul a pus problema editării unor manuale de teologie noi şi la înălţime. Astfel a sprijinit editarea unor manuale şi tratate de teologie, drept canonic şi istorie bisericească.
*RECURS LA ISTORIA DEZVOLTĂRII STÂNEI DE VALE DE CĂTRE EPISCOPIA GRECO-CATOLICĂ*
În acest paradis al devălmăşiei primare, în amontele Văii Iadului, la obârşiile acesteia, în nord-vestul Munţilor Bihorului, la 1.102 m. altitudine se află staţiunea Stâna de Vale, loc vestit încă din vechime pentru apa tămăduitoare şi rece (4-5°) a Izvorului Minunilor, datorită căruia s-a şi înjghebat staţiunea. În acele vremi, înafară de pelerinajele la apa tămăduitoare, doar o stână de oi văra aici, avându-şi acareturile şi adăpostul necesare.
În anul 1882, cu ocazia unei inspecţii pe domeniul episcopal, venind dinspre Padiş, Episcopul Greco-Catolic Mihail Pavel a poposit în această vale liniştită, ferită de vânturi, găsindu-şi adăpost la stâna ciobanilor.
Plăcându-i locul şi simţindu-se întremat după scurta adăstare, Episcopul Mihail Pavel a construit aici întâia locuinţă, modestă, formată doar dintr-o cameră, o bucătărie şi un târnaţ, din care se mai putea vedea, prin anii 1930, o grindă. Anul următor (1883), a fost construit primul hotel – „Siberia”– cu 9 camere, coridor şi balcon, iar în 1884 a fost edificat şi primul restaurant – „Elisabeta”. În 1886, s-a clădit capela şi patru vile („Arcadia”, „Dori”, „Zona” şi „Aurora”), apoi s-au început lucrările la reşedinţa episcopală.
Anul 1884 este, indiscutabil, anul de naştere al staţiunii, nu numai prin apariţia primelor clădiri de gen, cât, mai ales, prin începerea construcţiei drumului de acces de la (Beiuş-) Budureasa, sub conducerea inginerului Francisc Csapó, lucrare care a însumat circa 40.000 de zile/muncă, şi prin configurarea primelor clădiri într-adevăr moderne – „Academia”, destinată dascălimii bihorene, clădirea poştei, vila „Terezia”, baia, locuinţa medicului, vilele „Pavel” şi „Ţăran” etc.
PRIMA ÎNFLORIRE
Până în 1932, vizitarea Stânei de Vale era o adevărată problemă, făcându-se în condiţii extrem de grele şi cu mare osteneală. Nici edificiile existente nu satisfăceau cerinţele unui turism modern.
Dar, începând cu acest an, prin eforturile susţinute ale Episcopului dr. Valeriu Traian Frenţiu, mai vechile proiecte de modernizare îşi găsesc împlinirea. Cu cheltuieli enorme s-a construit calea ferată industrială (în parte existentă) Gura Iadului (actuala haltă Stâna de Vale, pe Ruta CFR Oradea-Cluj) – Stâna de Vale, deschizându-se al doilea drum de acces, de circa 42 de km lungime, de-a lungul mirificei Văi a Iadului, tot atunci crescând ca din pământ şi câteva hoteluri de lux, ca şi alte instalaţii necesare unei astfel de staţiuni moderne, în plină expansiune, cu pretenţii de încadrare în circuit european: lumină electrică, „apaduct”, terenuri de sport (tenis, popice, patinaj, schi), alei şi parcuri.
Astfel, în numai câţiva ani, în afară de reşedinţa episcopală (edificiu masiv, de piatră, cu o capelă şi 20 de paturi), locuinţa directorului staţiunii şi a brigadierului silvic, se mai găsesc: Casa de adăpost a Clubului Turistic Bihor (lucrată în stil ardelenesc, după planul arhitectului orădean Anton Szallerbek), cu 30 de paturi, Hotel „Excelsior” – o adevărată bijuterie – cu 56 de camere, restaurant, încălzire centrală, lumină electrică, băi etc., Hotel „Belvedere” – cu 13 camere, Hotel „Pavel” – cu 47 de camere şi mansardă, 12 vile turistice, o cochetă bisericuţă de lemn, gara căii ferate forestiere, marea vilă a ofiţerilor, bazar, frizerie, atelier fotografic, post de jandarmi, poştă, telefon şi telegraf, cabinet medical, cu medic din iunie până în septembrie, un pavilion al funcţionarilor PTT etc. Remarcabilă a fost şi iniţiativa Universităţii din Cluj, care şi-a instalat aici „o staţiune de observaţie meteorologică şi o secţiune de experimentare biologică şi climatologică a Grădinii Botanice”.
Izvor de linişte şi sănătate Împrejmuită de munţi înalţi de 1.400-1.600 m, de păduri seculare de brazi, Stâna de Vale este renumită pentru aerul ei puternic ozonat, pentru bogăţia şi intensitatea razelor ultraviolete, pentru emanaţia de radiu a izvoarelor ei numeroase şi îmbelşugate în apă răcoritoare, în special Izvorul Minunilor, pentru liniştea şi armonia naturii, care, combinate cu baia de cetină – specialitatea staţiunii, vindecă cu succes „anemia, catarul de plămâni, nervozitatea, neurastenia, scrofuloza, asthmul bronchial şi mai ales boala atât de răspândită a lui Basedow”. Chiar şi o simplă şi scurtă escală „aici face să dispară oboseala şi surmenajul”.
Clima Stânei de Vale favorizează nu numai drumeţiile şi tratarea unor afecţiuni, ci şi practicarea sporturilor de iarnă (de la jumătatea lui decembrie până la sfârşitul lui martie), când zăpada este propice practicării schiului, în perioada interbelică aici existând atât pârtii naturale, cât şi amenajate, ba chiar şi câteva trambuline pentru sărituri. În general, turiştii care afluiau spre Stâna de Vale sau bolnavii care o căutau pentru un puternic şi sigur tratament naturistic şi natural, erau orădeni, dar şi din Arad, Timişoara şi Cluj, ca şi străini, mai ales din Ungaria şi Austria, turismul în zonă devenind o adevărată tradiţie în societatea românească interbelică: cu trenul de la Oradea la Beiuş şi în continuare cu „autobuzul, taximetrul sau trăsura”, prin Budureasa, până la Stâna de Vale, ori cu „şin-autobuzul” sau mocăniţa de la Gura Iadului, prin Remeţi, până la Stână.
PERIOADA COMUNISMULUI
În 1948, statul comunist ateu, împreună cu colaboratorii săi, au desființat Biserica Greco-Catolică unită cu Roma, au arestat pe toți Episcopii, mulți preoți și credincioși, și nu în ultimul rând au expropriat și confiscat toate Bisericile, proprietățile și bunurile, dintre care și STÂNA DE VALE.
În noaptea 28/29 octombrie 1948 au fost arestați Episcopii Grco-Catolici și alți 25 de preoți cu responsabilități în eparhiile lor. La 1 decembrie 1948 Înaltul Prezidiu al Marii Adunări Naționale a emis decretul 358/1948 care a stabilit încetarea cultului Greco-Catolic și exproprierea tuturor bunurilor ecestuia.
Între 1948-1990, Stâna de Vale cunoaşte două faze distincte şi opozante de evoluţie: în prima fază, de la naţionalizare până la venirea lui Ceauşescu la putere, staţiunea cunoaşte un declin accelerat, datorat în parte degradării unor edificii – biserica, vilele turistice, terenurile de sport şi agrement – dar şi trecerii în proprietatea securităţii şi a partidului unic a clădirilor reşedinţei episcopale, care vor fi ocupate doar accidental şi temporar, mai ales vara, de boşii acestor instituţii.
Un impact negativ puternic au avut-o şi inundaţia din 1958, datorate unei „ruperi de nori” în zona staţiunii care au compromis definitiv calea ferată forestieră spre Remeţi şi a deteriorat drumul spre Budureasa, adică cele două căi de acces, dintre care doar „serpentina” dinspre Beiuş a fost reabilitată imediat. În ceea ce priveşte accesul dinspre Bucea – Gura Iadului (h. Stâna de Vale) – Remeţi, din 1961-1962 se va trece la înlocuirea căii ferate forestiere cu un drum judeţean forestier modernizat, care se va deschide circulaţiei publice în 1964. În timpul acestei lucrări se va interveni cu brutalitate, ireversibil asupra aspectului Cascadei Iadolina, dar şi alte obiective vor avea de suferit.
Anii 1950, ai „obsedantului deceniu”, sunt marcaţi printr-un interes moderat pentru turism în Stâna de Vale, care rămâne o oază doar pentru „aleşii” clasei muncitoare comuniste şi o mică piaţă vara unde ţăranii din apropiere îşi vindeau o mică parte a produselor (lapte, caş, fructe, miei, vânat, mici, păstrăvi) şi fructe de pădure (zmeură, afine, ciuperci).
A DOUA ÎNFLORIRE
Anii ’70 vor constitui o etapă de relansare a Stânei de Vale, atât prin reabilitarea unor edificii mai vechi, cât şi prin construirea altora, moderne. Un tânăr prim-secretar la vremea aceea, Petre Blajovici, are ambiţia să revigoreze staţiunea care, se spunea la acea vreme, ar fi trebuit să concureze cu Sinaia. Se reproiectează şi se asfaltează drumul Beiuş-Budureasa-Stâna de Vale, se asfaltează accesul dinspre Bucea-Remeţi. Dar dacă de la Remeţi la Stâna de Vale, acesta era ajustat şi pe porţiunea Dealul Mare – Murgaşu accesul era alternativ (coborâre, urcare). Dispar vechile clădiri, devenite nişte ruine, iar în locul lor se ridică un hotel modern – „Iadolina” (practic chiar pe locul fostei Biserici Greco-Catolice) – cu dotări şi instalaţii adecvate momentului. De asemeni, pe locul vechiului hotel „Belvedere” se ridică vila „Cerbul”, Cooperaţia construieşte şi ea un complex alimentar şi motelier, se refac pârtiile „Mariana” şi „Panta Măgarului”, iar unele întreprinderi din Oradea îşi construiesc aici adevărate case de vacanţă pentru salariaţi şi pentru cercetare. Cantoanele silvice, îmbătrânite, ca şi Păstrăvăria, îşi înnoiesc faţa, se reclădesc din temelii. Este perioada cea mai frumoasă după cea a anilor ’30.
IZVORUL MINUNILOR
Până înspre zilele noastre, mai multe izvoare formau renumele perlei din Munţii Bihorului: Izvorul Clocotitor, Izvorul Păstrăvăriei, Izvorul Profetului, Izvorul Narcisului, Izvorul Eremitului. Dar, cel mai renumit a fost şi rămâne Izvorul Minunilor, care, înainte de anii ’30, forma o mică şi sălbatică cascadă, ulterior amenajată peste trei grupuri de bolovani şi beton armat. Apa sa, de o calitate şi constanţă a debitului unice, are o temperatură de 4–5°C, în permanenţă a fost captată, mai întâi pentru a satisface trebuinţa staţiunii.
PERIOADA DUPĂ REVOLUȚIA DIN 1989
După 1990 clădirile Bisericii din Stâna de Vale au fost abandonate, neîntreținute și lăste să cadă în paragină. Când o parte dintre clădirii au fost retrocedate Episcopiei Greco-Catolice, erau degradate și imposibil de a mai locui în ele.
Episcopia Greco-Catolică Oradea a depus încă din anul1991, după apariția Legii fondului funciar, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri deținute în teritoriul administrativ al comunei Budureasa, mai exact în arealul Stațiunii Stâna de Vale. Din păcate, Revoluția făcută cu Sacrificii și Jertă, nu a schimbat mentalitatea și atitudinea politicenilor, aleșilor locali și a celor care râvneau la proprietatea Bisericii, dar au continuat să se comporte la fel ca în anul 1948, când statul comunist ateu, împreună cu colaboratorii săi, au desființat Biserica Greco-Catolică unită cu Roma, au arestat pe Episcopi, mulți preoți și credincioși, și nu în ultimul rând au expropriat și confiscat toate Bisericile, proprietățile și bunurile, dintre care și STÂNA DE VALE. Confiscarea s-a făcut peste noapte, dar pentru a restituii proprietățiile inventau fel și fel de motive, scuze și minciuni grosolane pentru a nu repune în posesie propietarul de drept.
Doar în 2002, dupa apariția legii 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, cu greu, Comisia locală a comunei Budureasa a urmat procedurile prevăzute de legislație pentru a întocmi dosarul, a identificat suprafața și locațiile păduriilor ce urmau a fi retrocedate. Prin Hotărârea nr. 2566/V di 14 august 2002 Comisia Județeană din cadrul Prefecturii Bihor a validat propunerea.
