Spațiile sacre au fost mereu în istorie locuri privilegiate ale întâlnirii Omului cu Transcedentul pentru a cunoaște marele mister al vieții. Comunitățile parohiale contribuie la realizarea sentimentului de familie umană și îi apropie pe oameni făcând ca aceștia să aibă un punct de referință când sunt departe de casă.
Duminică, 8 decembrie a.c., ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, ES George Bologan, s-a aflat alături de secretarul de stat pentru culte, Ciprian Olinici, la Biserica „San Salvatore alle Coppelle” situată în inima Romei, între Parlamentul italian și Piața Navona. Pentru mulți ani, în timpul războiului rece, aceasta a fost locul de întâlnire al exilului romanesc de la Roma. După amiaza, ambasadorul a fost alături de comunitatea românească romano-catolică de la Biserica „San Vitale” din Via Nazionale, care și-a sărbătorit hramul.
În mesajul său, Excelența Sa George Bologan a subliniat rolul pe care îl are discernământul credinței, inclusiv în recunoașterea minciunii când se arată sub înfățișarea adevărului: „Credința ne susține speranța împotriva atacurilor pesimismului și disperării”.
De asemenea, cele două momente au fost o bună ocazie pentru a adresa un mesaj de apreciere și încurajare pentru cei care doresc să își trăiască credința și dorul de casă stând deoparte de poluarea ideologică!
Pe 5 decembrie a.c., ES George Bologan a participat la tradiționalul Concert de colinde organizat de Colegiul Pontifical „Pio Romeno” din Roma, în prezența a numeroși invitați. La eveniment a participat și reprezentantul Dicasterului pentru Bisericile Răsăritene. Manifestarea a fost un bun prilej de revigorare sufletească și un îndemn de a duce lumii, fiecare dintre noi: „Vestea cea Bună”. Cu această ocazie, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun a subliniat faptul că tradițiile păstrează vigoarea rădăcinilor care dau vitalitate unui popor.
Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun













