Astăzi, 9 octombrie a.c., în Sala de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc conferința de presă pentru prezentarea noii Exortații Apostolice „Dilexi te” a Sanctității Sale Papa Leon al XIV-lea, dedicată în întregime temei iubirii față de cei săraci.
Au luat cuvântul Eminența Sa, Cardinalul Michael Czerny, S.J., Prefect al Dicasterului pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale; Eminența Sa, Cardinalul Konrad Krajewski, Prefect al Dicasterului pentru Serviciul Carității; Pr. Frédéric-Marie Le Méhauté (OFM), Provincial al Fraților Minori din Franța/Belgia și doctor în teologie; Sora Clémence, din Comunitatea „Tre Fontane” din Roma. Exortația Dilexi te, al cărei titlu evocă cuvintele evanghelice „Te-am iubit”, dorește să reafirme inima evanghelică a misiunii Bisericii: iubirea preferențială față de cei săraci. Prin acest document, Papa Leon al XIV-lea invită întreaga comunitate eclezială și întreaga umanitate la solidaritate, justiție socială și promovarea demnității umane.
În aceeași zi, Papa Leon al XIV-lea a transmis episcopilor o scurtă scrisoare care însoțește prima exortație apostolică a pontificatului său:
„Dragă frate în Cristos, îți scriu cu o mare bucurie, urmând practica începută de Papa Francisc în urmă cu peste zece ani, care implică întregul Colegiu Episcopal în momentele importante ale magisteriului papal. Fie ca Dilexi te să ajute Biserica să-i slujească pe săraci și să-i apropie pe săraci de Cristos”.
Redăm în cele ce urmează temele principale expuse îmn Sala de Presă a Sfântului Scaun, la prezentarea Exortației Dilexi te:
- Chipul săracilor ca epifanie a Împărăției lui Dumnezeu (8–12)
În vindecarea rănilor – fie ele fizice, sociale sau spirituale – Biserica proclamă faptul că Împărăția lui Dumnezeu îi îmbrățișează pe cei vulnerabili. Fiecare gest de grijă – cum ar fi vizitarea bolnavilor (cf. Mt 25,36) – devine un moment de mântuire, în care comunitatea creștină Îl întâlnește pe Hristos în cei care poartă semnele Crucii în trupul lor. Sărăcia nu este doar o problemă socială, ci și o temă teologică: prin cei săraci, Dumnezeu vorbește Bisericii. În milă și slujire, credința devine concretă, barierele sunt dărâmate, iar poporul lui Dumnezeu trăiește fericirea: „Fericiți cei săraci cu spiritul.” (Mt 5,3)
- De la structuri ale păcatului la convertirea structurilor sociale (90–98)
Învățătura Bisericii recunoaște că sărăcia este adesea rezultatul unor structuri ale păcatului. Egoismul și indiferența devin sisteme economice și culturale. O astfel de „economie care ucide” (cf. Evangelii Gaudium, 92–93) evaluează valoarea umană în funcție de productivitate, consum și profit.
Răspunsul Bisericii nu se limitează la caritate, ci include și justiția: denunțarea falselor neutralități ale pieței, propunerea unor modele alternative de dezvoltare, promovarea dreptății și lucrul pentru convertirea structurilor nedrepte. Această transformare este o formă de pocăință socială, care redă demnitatea celor invizibili și le permite să se dezvolte pe deplin.
- Sărăcia ca subiect activ și principiu al evanghelizării (99–102)
Sfântul Ioan Paul al II-lea a îndemnat ca cei săraci să devină protagoniști ai transformării ecleziale și sociale. Mișcările populare, prin „energia lor morală”, arată că dreptatea se naște din includerea celor excluși.
Cei săraci nu sunt doar destinatarii ajutorului, ci și purtători de speranță și constructori ai unui destin comun. Biserica trebuie nu doar să îi ajute, ci și să se lase evanghelizată de ei, să recunoască lucrarea Spiritului Sfânt în ei și, împreună cu ei, să vestească Evanghelia.
- Educația, Euharistia și slujirea: promovarea dezvoltării integrale (68–72, 108–114)
Dezvoltarea umană integrală, conform Doctrinei Sociale a Bisericii, se sprijină pe trei piloni:
- Educația este primul act de dreptate, pentru că eliberează de sărăcia spirituală și pregătește pentru responsabilitatea socială.
- Euharistia reunește persoane diferite, hrănește comunitatea și o trimite în misiune spre caritate și solidaritate.
- Slujirea este iubirea socială în formă concretă: grijă pentru cei săraci și pentru casa noastră comună (Pământul).
Astfel, Biserica oferă milostivire lumii și promovează o civilizație a iubirii, în care fiecare persoană este recunoscută ca imagine a lui Dumnezeu.
- Caritatea generează pace și fraternitate universală (108–114)
În Dilexi te, Papa Leon al XIV-lea se unește Papei Francisc în afirmația că nu va exista pace atâta timp cât cei săraci și planeta sunt neglijați și abuzați.
Pacea creștină este o dreptate care împacă și este împăcată. După cum spunea Maica Tereza, săracii „nu au nevoie de mila noastră, ci de iubirea noastră plină de respect.” A trata cu demnitate persoanele sărace este primul act de pace. O societate este cu adevărat pașnică doar dacă îi pune pe cei marginalizați în centru – numai o lume formată din astfel de societăți poate trăi în pace.
Biroul de Presă EGCO
