În conformitate cu canonul 153 din Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene, episcopul de Shamashabad, Mar Raphael Thattil (67 de ani), a fost ales miercuri, 10 ianuarie 2024, noul Arhiepiscop Major de Bisericii Siro-Malabareze, în cadrul Sinodului Episcopilor reunit la Muntele St. Toma din Kakkanad (Kerala), unde este curia acestei vechi Biserici de rit oriental indian cu aproape 6 milioane de credincioși în toată lumea. Noul Arhiepiscop Major ia locul cardinalului George Alencherry, a cărui demisie a fost acceptată de Papa Francisc pe 7 decembrie 2023.

Sesiunea Sinodului Episcopilor Bisericii Syro-Malabareze, care a început pe 8 ianuarie a.c., la finalizarea procedurilor canonice de alegere a noului Arhiepiscop Major, a transmis a doua zi prin Nunțiatura Apostolică, scrisoarea sinodală adresată Sfântului Părinte Papa Francisc, semnată de toți participanții sesiunii, împreună cu scrisoarea Arhiepiscopului Major ales, cu olograf propriu, prin care se solicita confirmarea Sfântului Părinte pentru alegerea sa.

Primind confirmarea Sfântului Părinte, Arhiepiscopul Mar Raphael Thattil a făcut mărturisirea de credință, depunând actul de fidelitate în fața Părinților Sinodali. La încheierea sesiunii electorale a Sinodului s-a anunțat alegereaArhiepiscopului Major, pe 10 ianuarie a.c., la ora 16.30. Arhiepiscopul Mar Moolakkatt, președintele sesiunii electorale a Sinodului Episcopilor syro-malabarezi, a anunțat că episcopul Raphael Thattil, până în prezent episcop de Shamshabad, a fost ales al patrulea Arhiepiscop Major al Bisericii Syro-Malabareze.

Mar Raphael Thattil s-a născut în Ouseph-Thresia pe 21 aprilie 1956 și a fost botezat la 30 aprilie 1956 în Thrissur. Crescând într-o familie cu șase copii, după studiile sale primare la Colegiul „St. Thomas” din Thrissur, s-a alăturat Seminarului Minor „St. Mary’s” din Thope pe 04 iulie 1971. Și-a terminat studiile de Filosofie și Teologie în Seminarul „St. Thomas Ap.” din Kottayam, în 1980. A fost hirotonit preot de Mar Joseph Kundukulam în Bazilica „Our Lady of Dolours” din Thrissur, la 21 decembrie 1980. A urmat studiile superioare la Roma, obținând titlul de doctor în Drept Canonic Oriental la Institutul Pontifical Oriental din Cetatea Eternă cu o teză  despre „Formarea clericală în Biserica Syro-Malabareză: un studiu istorico-juridic”.

După hirotonire, a slujit ca asistent al Vicariatului din Aranattukara (1981-82), prefect și asistent procurator la Seminarul Minor „St Mary’s” (1982-83), Vicar interimar la Koonammoochy (1983), Vicar interimar la Cherumkuzhy (1983). La întoarcerea de la Roma, a slujit în casa Arhiepiscopului ca vice-cancelar, cancelar, vicar adjunct judecătoresc, judecător și mai târziu ca sincel și protosincel. A fost directorul Biroului de Cateheză (1992-1995), iar pe 20 ianuarie 1998, a fost numit responsabil de proiectul noului Seminar Major din provincia de Marymatha, după câteva luni fiind numit prim rector al Seminarului Marymatha (1998-2006). De asemenea, a lucrat ca președinte și membru al mai multor comitete și comisii.

A fost hirotonit episcop la 10 aprilie 2010, numit episcop auxiliar de Trichur și episcop titular de Bruni. În 2014, a fost numit vizitator apostolic pentru credincioșii siro-malabarezi rezidenți în afara teritoriului propriu. Papa Francisc l-a numit primul episcop al Eparhiei catolice siro-malabare din Shamshabad la 10 octombrie 2017 și a fost instalat pe 7 ianuarie 2018.

Instalarea noului Arhiepiscop Major a avut loc joi, 11 ianuarie 2024, de la ora 14.30, la Curia Arhiepiscopală Majoră a Bisericii Siro-Malabareze din Kerala. În primul său mesaj către Biserica Siro-Malabareză, Mar Raphael Thattil a îndemnat comunitatea să fie unită și să lucreze împreună. „Arhiepiscopul vrea să fie al tuturor – a subliniat. Dacă există vreo deficiență, aceasta va fi rezolvată.”

În asumarea acestui rol, Arhiepiscopul Major a spus că dorește să fie inspirat de compasiunea lui Isus față de mulțimi, așa cum se narează în pasajul evanghelic al înmulțirii pâinilor și peștilor: „Voi depinde de îndrumarea Lui Dumnezeu și de cooperarea episcopilor, preoților și mirenilor pentru a-mi îndeplini responsabilitățile. Isus este capul Bisericii și toate celelalte sunt mădulare ale Trupului său”, a adăugat el, încredințându-i pe toți mijlocirii Sfinte Fecioare Maria.

Pr. dr. Stephen Alathara, secretar general adjunct al Coferinței Episcopilor Catolici din India

Biroul de Presă EGCO