La 8 octombrie 451 își deschidea lucrările Conciliul Ecumenic de la Calcedon, un eveniment cu totul providențial care avea să ofere creștinătății una dintre cele mai limpezi și profunde mărturisiri de credință, alături de un ansamblu de reglementări destinate să protejeze pacea și ordinea eclezială. 

Reuniți în metropola Calcedoniei, sub bolțile bazilicii dedicate Sfintei Mucenițe Eufemia, încurajați de împărații Valentinian și Marcian, episcopii veniți din toate colțurile lumii au răspuns unei nevoi arzătoare: aceea de a stinge dezbinările, de a alunga rătăcirile doctrinale și de a reconfirma adevărul transmis de la Sfinții Apostoli și de la Părinții Bisericii. În centrul preocupărilor lor nu s-a aflat dorința de a elabora ceva nou, ci de a păstra nealterată moștenirea de credință. Din acest motiv, Conciliul a reafirmat cu tărie valabilitatea Simbolului Credinței adoptat de cei 318 Părinți de la Niceea din anul 325, confirmat de cei 150 de Părinți adunați la Constantinopol în 381 și susținut la Conciliul de la Efes din 431 sub conducerea sfinților episcopi Celestin al Romei și Chiril al Alexandriei.

Documentul de la Calcedonia a rămas în istoria teologiei prin definirea magistrală a Tainei Întrupării Mântuitorului. Mărturisirea conciliară proclamă că Domnul nostru Isus Cristos este desăvârșit în divinitatea Sa și desăvârșit în umanitatea Sa, Dumnezeu adevărat și om adevărat, înzestrat cu suflet rațional și trup. El este consubstanțial cu Tatăl după divinitate și consubstanțial cu noi după umanitate, fiind asemenea nouă în toate, afară de păcat. În persoana unică și ipostasul Unuia-Născut coexistă două naturi – divină și umană -, care trebuie recunoscute fără confuzie, fără schimbare, fără împărțire și fără despărțire. Părinții au subliniat că prin această unire tainică nu s-a desființat deosebirea dintre cele două naturi, ci s-a păstrat neștirbită proprietatea fiecăreia, ambele concurând la formarea unei singure persoane. Pentru a proteja această mărturisire de orice încercare de alterare, Conciliul a stabilit norme categorice: compunerea, predarea sau răspândirea unei alte formule de credință atrage caterisirea pentru episcopi și clerici, respectiv excomunicarea sau anatemizare pentru monahi și laici.

Pe lângă limpezirea dogmatică, Conciliul de la Calcedonia a elaborat un corpus extins de canoane menite să rânduiască disciplina internă, slujirea sacerdotală și buna chivernisire a bunurilor ecleziastice. Dintre aceste reglementări, un loc central îl ocupă condamnarea fermă a simoniei, fiind interzisă cu desăvârșire hirotonirea sau promovarea în funcții bisericești ori administrative pentru bani sau câștiguri materiale; cel care ar îndrăzni să vândă sau să cumpere harul își pierde automat treapta sau demnitatea obținută, iar mediatorii unor astfel de fapte cad sub anatemizare sau depunere din rang. În plus, clericilor și monahilor li s-a oprit îndeletnicirea cu treburi lumești, luarea în arendă a bunurilor străine sau administrarea afacerilor profane, obligația lor fiind aceea de a se dedica rugăciunii, postului și slujirii, cu singura excepție când legea sau episcopul îi cheamă să poarte de grijă orfanilor, văduvelor și celor aflați în sorți disperate.

Monahismul a primit la rândul său îndrumări precise, stabilindu-se că nicio mănăstire sau oratoriu nu se poate fonda fără încuviințarea episcopului locului, iar călugării trebuie să trăiască în ascultare față de ierarh, să rămână în așezămintele lor și să nu provoace tulburări în cetăți. Totodată, canoanele au oprit hirotonia absolută, adică fără atribuirea clară a slujitorului la o biserică din oraș, din sat, la o capelă  sau la o mănăstire, declarând nule și fără efect liturgic hirotonirile făcute fără o legătură pastorală concretă. Clericilor li s-a interzis trecerea arbitrară de la o biserică la alta, slujirea  în două cetăți din dorință de slavă deșartă sau părăsirea stării clericale pentru a îmbrățișa cariera militară ori demnități seculare.

Pentru rezolvarea neînțelegerilor și menținerea păcii frățești, Conciliul a dispus ca litigiile dintre clerici să nu fie duse în fața tribunalelor seculare, ci să fie judecate de propriul episcop, de arbitri aleși de comun acord, de conciliul provincial sau de scaunul mitropolitan. Au fost oprite cu strictețe conspirațiile, frățiile secrete sau uneltirile clericilor și monahilor împotriva episcopilor sau a confraților lor. Pentru a asigura o administrare transparentă, s-a rânduit ca în fiecare provincie să se adune de două ori pe an conciliul episcopilor pentru tratarea treburilor curente, iar bunurile fiecărei eparhii să fie gestionate obligatoriu prin intermediul unui econom numit din rândul clerului, prevenindu-se astfel risipa și suspiciunile la adresa slujitorilor altarului.

Canoanele de la Calcedon au atins și aspecte legate de stabilitatea teritorială și dreptul eclezial. Parohiile rurale sau administrate pașnic timp de treizeci de ani rămân definitiv sub autoritatea episcopului respectiv, iar dacă o cetate este întemeiată de puterea imperială, structura eparhială trebuie să urmeze delimitările administrative civile. Un scaun episcopal rămas vacant nu trebuie lăsat fără păstor mai mult de trei luni, timp în care veniturile bisericii sunt păstrate intacte de către econom. În final, Conciliul a confirmat privilegiile de cinste și de jurisdicție ale scaunului de la Constantinopol în eparhiile Traciei, Asiei și Pontului, dar a demonstrat totodată o profundă înțelegere umană în cazuri excepționale, cum ar fi reabilitarea episcopilor înlăturați pe nedrept din treaptă sau acordarea unui răgaz juridic ierarhilor din Egipt până la alegerea noului lor păstor.

Marcând astăzi amintirea zilei de 8 octombrie 451, când Părinții adunați la Calcedonia au început lucrările acestui mare Conciliu, descoperim o moștenire teologică și canonică de o valoare inestimabilă. Ea ne oferă un model de fidelitate față de adevărul despre Isus Cristos și un îndrumar de înțelepciune pentru o viață bisericească trăită în rânduială, pace și dăruire.

Bibliografie: Henryk Pietras, ,,Perché il concilio di Calcedonia introdusse due Credo nella Definizione della fede?” în Studia Bobolanum, 35/3 (2024) 3-29.

Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea

Andrei Alexa