„Inima voastră dorește iubirea. O iubire profundă, pasionată și durabilă.” Cu aceste cuvinte se adresează Papa Leon al XIV-lea tinerilor în prefața noii ediții a volumului YOUCAT, destinată să-i însoțească pe tineri în reflecția asupra iubirii, relațiilor și căsătoriei în lumina credinței catolice.

Mesajul Pontifului pornește de la o experiență pe care fiecare persoană o poate recunoaște în propria viață: dorința de a iubi și de a fi iubită nu este o simplă nevoie afectivă, ci face parte din însăși structura ființei umane. Omul caută o relație în care să poată fi cunoscut, primit și iubit cu adevărat, iar credința creștină vede în această dorință un semn al faptului că omul a fost creat pentru comuniune.

Pentru Papa Leon al XIV-lea, dorința tinerilor de a descoperi o iubire profundă și durabilă nu este întâmplătoare. Ea are o origine mai adâncă decât simpla atracție dintre două persoane. Omul este creat după chipul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este iubire. De aceea, capacitatea de a iubi și aspirația către o relație adevărată fac parte din vocația fiecărei persoane. Sfântul Părinte îl amintește în acest context pe Sfântul Augustin, al cărui suflet însetat de Dumnezeu exprimă atât de bine neliniștea inimii omenești. În Confesiuni, episcopul de Hipona scria: „Ne-ai făcut pentru Tine și neliniștită este inima noastră până ce se va odihni în Tine.” Aceste cuvinte nu se referă doar la căutarea religioasă, ci pot ajuta și la înțelegerea iubirii umane. Omul caută în ceilalți apropiere, încredere, frumusețe și comuniune, însă nicio relație omenească nu poate ocupa locul lui Dumnezeu. Iubirea dintre oameni își găsește adevărata profunzime atunci când nu devine o încercare de a-l transforma pe celălalt într-un răspuns la toate nevoile noastre, ci devine un drum parcurs împreună spre bine, adevăr și Dumnezeu.

Papa Leon al XIV-lea face apoi o distincție importantă între emoția începutului unei relații și iubirea matură. Întâlnirea dintre un bărbat și o femeie poate avea forța unei săgeți care străpunge inima. Atracția poate apărea rapid și poate fi extrem de puternică. Ea are un loc firesc în povestea iubirii, însă nu este suficientă pentru a construi o viață împreună. O relație adevărată trebuie să treacă de la ceea ce simțim la ceea ce alegem. Emoțiile se schimbă, circumstanțele se modifică, iar perioadele de entuziasm pot fi urmate de momente de încercare. În acest context se vede dacă apropierea dintre două persoane poate deveni o iubire matură. De aceea, Papa descrie iubirea autentică drept un „da” profund spus celeilalte persoane. Este un „da” care implică libertatea, responsabilitatea și disponibilitatea de a construi împreună. Nu este doar o reacție la ceea ce primim de la celălalt, ci o alegere de a căuta și binele lui. Această perspectivă schimbă și întrebarea pe care omul este chemat să și-o pună într-o relație. În loc ca preocuparea principală să fie „Ce primesc eu?”, iubirea creștină îl conduce pe om către o întrebare diferită: „Cum pot să iubesc asemenea lui Cristos?”

În centrul mesajului Papei se află ideea că iubirea adevărată nu se construiește în jurul interesului personal. Ea presupune capacitatea de a ieși din propria perspectivă și de a vedea nevoile celui de lângă noi. A iubi înseamnă să fii dispus să asculți, să susții, să ierți și să rămâi prezent atunci când celălalt trece printr-o perioadă dificilă. Înseamnă, de asemenea, să te bucuri de binele lui fără să transformi relația într-un schimb permanent de avantaje.  Această formă de iubire nu apare automat și nu este rezultatul unei perfecțiuni personale. Ea se formează treptat, prin gesturi concrete și printr-o educare a inimii. De aceea, iubirea are nevoie de răbdare, de maturizare și de credință. Papa amintește că Dumnezeu poate fi prezent în iubirea umană și o poate transforma, oferindu-le oamenilor capacitatea de a iubi prin slujire, generozitate și iertare. Astfel, iubirea dintre două persoane nu este izolată de viața spirituală, ci poate deveni chiar un loc în care credința se exprimă în mod concret.

Această perspectivă capătă o profunzime aparte atunci când Papa vorbește despre căsătorie. Pentru credința catolică, căsătoria nu este doar un contract între două persoane și nici numai recunoașterea socială a unei relații. Este o alianță prin care soțul și soția se dăruiesc unul altuia și își asumă un drum comun.  În această dăruire reciprocă se reflectă ceva din misterul iubirii lui Dumnezeu. Fidelitatea soților, capacitatea lor de a se ierta și efortul de a urmări binele familiei pot deveni o imagine a iubirii lui Cristos pentru Biserica sa. Această afirmație nu înseamnă că familia creștină ar fi lipsită de conflicte sau de slăbiciuni. Dimpotrivă, tocmai în momentele în care este nevoie de răbdare, reconciliere și sacrificiu se poate vedea dacă iubirea a devenit cu adevărat o alegere. Viața de familie presupune zile luminoase, dar și perioade dificile. Pot apărea neînțelegeri, oboseală, probleme financiare, suferință sau încercări neașteptate. Iubirea creștină nu promite absența acestor situații, ci oferă un mod diferit de a le traversa: împreună, cu fidelitate și cu încredere în harul lui Dumnezeu.

Adresându-se tinerilor, Papa Leon al XIV-lea îi îndeamnă să nu se teamă de exigența unei iubiri adevărate. Într-o epocă în care angajamentele definitive pot părea riscante, ideea unui „pentru totdeauna” poate provoca teamă. Totuși, Sfântul Părinte le propune tinerilor să privească această perspectivă nu ca pe o povară, ci ca pe o promisiune. Iubirea pentru care este creat omul este suficient de puternică pentru a trece prin dificultăți și suficient de mare pentru a susține o viață întreagă. Aceasta nu înseamnă că oamenii care se iubesc nu vor greși. Iubirea autentică nu presupune perfecțiune, ci disponibilitatea de a crește împreună. Credința îi ajută pe cei doi să privească propriile limite cu sinceritate și să descopere că iertarea și reconcilierea nu sunt semne ale eșecului, ci forme concrete prin care iubirea poate fi reînnoită. Papa amintește, în acest sens, că iubirea umană este adesea afectată de egoism, în timp ce iubirea lui Dumnezeu este dezinteresată, răbdătoare și perseverentă. Sfântul Pavel descrie această iubire în Prima Scrisoare către Corinteni, prezentând-o ca pe o iubire care știe să aștepte, să slujească și să reziste încercărilor.

Pentru creștinism, cea mai profundă imagine a iubirii nu se găsește într-un ideal romantic, ci în Crucea lui Cristos. Isus nu i-a iubit pe oameni doar atunci când aceștia i-au răspuns favorabil. El și-a oferit viața pentru ei. De aceea, Crucea devine măsura iubirii creștine: „Acesta este porunca mea: să vă iubiți unii pe alții precum v-am iubit Eu.” A iubi asemenea lui Cristos înseamnă a înțelege iubirea ca pe o dăruire. Nu este vorba despre anularea propriei persoane sau despre acceptarea nedreptății, ci despre capacitatea de a pune binele celuilalt înaintea egoismului personal și de a rămâne fidel binelui chiar atunci când acesta cere un sacrificiu.  În acest sens, Crucea reprezintă „ADN-ul” creștinismului, după expresia folosită de Papa Leon al XIV-lea. Creștinul descoperă că iubirea nu se măsoară doar prin intensitatea sentimentului, ci și prin disponibilitatea de a se dărui.

La finalul prefeței, Papa Leon al XIV-lea își  îndreaptă rugăciunea către tinerii care vor citi cartea. Îi invită să-l lase pe Cristos să le atingă inima și să descopere în El adevărata odihnă a sufletului. Îi încredințează, de asemenea, Spiritului Sfânt, cerând ca acesta să fie lumina și puterea lor, și o evocă pe Maria ca model de răspuns curajos și încrezător la chemarea lui Dumnezeu. Mesajul este, în fond, unul despre vocație. Fiecare om este chemat la iubire, însă fiecare va descoperi forma concretă în care această chemare se va realiza. Pentru unii, ea va însemna căsătoria și întemeierea unei familii; pentru alții, viața consacrată; pentru alții, diferite forme de slujire și dăruire. Ceea ce rămâne comun este originea acestei chemări: Dumnezeu, care este iubire și care îl invită pe om să transforme propria viață într-un dar.

Foto: Vatican News

Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea

Andrei Alexa