Audiența cu artiștii și curatorii întâlnirii „Arta posibilității: a țese împreună”, promovată de Dicasterul pentru Cultură și Educație din 2 octombrie 2026

Eminență, Excelențe, dragi frați și surori,

Primul cuvânt pe care doresc să vi-l spun este „mulțumesc”. Vă mulțumesc pentru colaborarea pe care, în ultimii ani, ați oferit-o Sfântului Scaun, în special pentru amenajarea Pavilionului Bienalei de la Veneția și pentru proiectele de artă contemporană promovate de Dicasterul pentru Cultură și Educație. Vă mulțumesc pentru încrederea cu care ați acceptat să pășiți alături de Biserică, inclusiv pe căi noi.

Mă gândesc, de exemplu, la Pavilionul amenajat în Penitenciarul pentru femei de pe insula Giudecca, vizitat de Papa Francisc. Cine l-a parcurs știe că nu era vorba despre a aduce arta în închisoare, ci despre a permite ca închisoarea, cu adevărul ei adesea înlăturat din conștiință, să-i învețe ceva pe artiști și pe noi toți. Pentru că „persoana umană este «demnă» prin simplul fapt că există și că are drept țintă veșnicia” (Întâlnirea la Accueil Notre-Dame, Lourdes, 27 septembrie 2026), și este întotdeauna mai mare decât fragilitatea sau greșelile sale.

M-a impresionat, de asemenea, motto-ul, inspirat de Sfânta Hildegard von Bingen, al Pavilionului venețian din acest an: „Urechea este ochiul sufletului”. Într-adevăr, arta, asemenea unei antene, captează marile întrebări ale inimii omenești – uneori asemănătoare unui strigăt, mai adesea unei șoapte – și le face auzibile, vizibile, împărtășibile.

Sfântul Augustin ne-a lăsat o mărturie nemuritoare despre neliniștea inimii omenești aflate în căutarea adevărului. Arta, atunci când este autentică, este însuflețită de această neliniște. De aceea, Biserica nu a considerat niciodată arta un accesoriu. Pentru Biserică, arta este un loc fundamental al ascultării, unde ne lăsăm învățați despre aspirațiile și rănile omenirii, despre setea ei de frumusețe, de dreptate și de pace, despre căutarea ei de sens.

Trăim în epoca motoarelor de căutare, care într-o secundă ne oferă mii de răspunsuri. Dar ele, oricât de puternice ar fi, ne redau ceea ce există deja și tind să ne ofere ceea ce ne dorim deja. În epoca tehnicii și a consumului, marele pericol nu mai este doar cenzura, ci nivelarea; nu doar tăcerea impusă, ci zgomotul care face imposibilă ascultarea. Arta este un alt fel de „motor de căutare”. Ea nu funcționează prin indexare, ci prin interogare. Întrebarea ei este o atenție încordată, care nu se mulțumește cu simpla sumă a faptelor, pentru că nu încetează să sape mai adânc, căutând țesătura care le unește. Arta voastră, atunci când rezistă nivelării, când încetinește privirea, când ne obligă să zăbovim în fața a ceea ce nu se lasă consumat, este o formă de regenerare culturală și spirituală.

Papa Paul al VI-lea a rostit cuvinte care rămân, pentru relația Bisericii cu artiștii, o piatră de hotar: „Noi avem nevoie de voi – spunea el. Slujirea noastră are nevoie de colaborarea voastră. Pentru că, după cum știți, slujirea noastră constă în a propovădui și a face accesibil și inteligibil, ba chiar mișcător, lumea spiritului, a invizibilului, a inefabilului, a lui Dumnezeu. Iar în această lucrare, care transpune lumea invizibilă în formule accesibile, inteligibile, voi sunteți maeștri” (Omilia la Liturghia cu artiștii, 7 mai 1964).

Și eu vă spun astăzi: Biserica are nevoie de voi. În mod deosebit în această eră a inteligenței artificiale, în care devine urgent să distingem arta umană de ceea ce este produs de mașini. Există o diferență ontologică, înainte de a fi una estetică, între artă și ceea ce o mașină poate genera prin calcul statistic, pornind de la milioane de imagini create de alții. Algoritmilor le lipsește scânteia umanului. „Cultura și arta, atunci când sunt autentice, păstrează această scânteie” (Enc. Magnifica humanitas, 122).

Pentru toate acestea, Biserica dorește să reînnoiască împreună cu artiștii și cu instituțiile culturale o alianță: o alianță pentru a păstra ceea ce este uman. Așa cum am avut ocazia să spun în recenta mea vizită la UNESCO: „Promovarea educației, a științelor și a culturii este imposibilă fără promovarea vieții bărbatului și a femeii, care sunt protagoniștii acestora” (Discurs la UNESCO, Paris, 25 septembrie 2026).

Dragi artiști, dragi curatori, să știți că Biserica vă privește cu stimă, cu recunoștință și cu speranță, că are nevoie de voi și că dorește să meargă împreună cu voi, pentru ca, împreună, să putem păstra magnifica umanitate care ne-a fost încredințată.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți și munca voastră! Vă mulțumesc.

Sursa: www.vatican.va