Începând cu anul 2 000, la fiecare două luni, Sf. Fecioară Maria îi cheamă pe cei care vor să o cinstească într-un mod mai deosebit, la câte o noapte de veghe și rugăciune, cu rugăciuni din ambele rituri ale Bisericii, atât bizantin cât și latin, de fiecare dată în altă localitate din țară.

Vineri, 24 iulie 2026, a avut loc la Bobota, în județul Sălaj, cea de-a 155-a Noapte de Veghe din acest periplu de rugăciune, la Biserica memorial Corneliu Coposu, aflată în construcție în această localitate.

Fiind o parohie mariană, cu o organizație locală a Reuniunii mariane, am fost foarte bucuroși că iată, după exact trei ani de zile, Bobota a fost din nou aleasă ca să organizeze acest Regal de rugăciune și de această dată în aer liber, o unicitate cel puțin până acum a acestor Nopți de Veghe.

Noaptea de Veghe a fost deschisă de rugăciunea Rozariului de bucurie, condusă de Surorile din Congregația Inimii lui Isus de la Zalău și animată de corul de copii Angellus din Zalău, cel care a dat și răspunsurile la prima Sfântă Liturghie.

Ne-am bucurat să-l avem în mijlocul nostru la acest eveniment pe pr. Vicar general, Mihai Vătămănelu, cel care ne-a adus salutul și binecuvântarea Preasfințitului Virgil și a pontificat prima Sfântă Liturghie a Nopții de Veghe, oferindu-ne și un profund cuvânt de învățătură. Ne-a onorat cu prezența, tot de la Oradea și pr. Vicar judecătoresc, Răzvan Iacob Vasile, cel care a condus rugăciunea Canonului Domnului nostru Isus Cristos și ne-a oferit cuvântul de învățătură de la Liturghia în ritul latin, Liturghie care s-a bucurat de prezența preoților Iosif și Mihai Fechetă, veniți de la Mânăstirea de la Stâna de Vale, special pentru a conduce acest moment de rugăciune.

Orele de adorație au fost foarte apreciate de către credincioșii prezenți: Venerarea Sfintei Cruci (pr. Marius Matei, de la Hereclean), Adorația Euharistică (pr. Emil Ghiurcă, de la Ștei), Calea Crucii, cu vorbele lui Isus adresate fiecăruia dintre noi (pr. Paroh), au atins multe inimi și au produs multă emoție printre participanți.

Rugăciunea Paraclisului Maicii Domnului (pr. Nicolae Chira, de la Băbeni) și Rozariul Divinei Îndurări (pr. Gavril Șandor, de la Cosniciu), împreună cu Acatistul Episcopilor greco-catolici martiri români au completat programul Nopții de veghe, care s-a încheiat cu Sf. Liturghie de dimineață și cu bucuria interioară a acțiunii harului, care ne-a dăruit la final o adâncă pace de Sus, prin mijlocirea Preacuratei Fec. Maria.

Mulțumiri deosebite se cuvin tuturor celor care au contribuit la toate frumoasele momente de rugăciune ale acestei Nopți de Veghe, comunității locale și tuturor celor care au susținut oferirea pentru participanți, pe lângă cadrul hranei spirituale, și a unui timp de comuniune și împărtășire la Agapa de după miezul nopții.

La final, a rămas poate doar regretul că timpul s-a scurs prea repede și că vor mai trece încă două luni până la următoarea întâlnire, din 18 septembrie 2026, la Baia Sprie. Mulțumim Domnului pentru toate!

Pr. Paroh Orest Nichita