Dragi prieteni,

Deși îmi este imposibil să fiu prezent la această întâlnire, aș dori totuși să-mi exprim apropierea față de slujirea voastră prețioasă și să o încurajez cu toată inima.

Încep prin cuvintele pe care Papa Leon al XIV-lea le-a adresat anul trecut, în 12 mai, lucrătorilor implicați în lumea comunicării: „Astăzi, una dintre cele mai importante provocări este promovarea unei comunicări capabile să ne ajute să ieșim din «turnul Babel» în care ne aflăm uneori, din învălmășeala limbajelor fără iubire, adesea ideologice sau partinitoare… comunicarea nu este doar transmitere de informații, ci este creare a unei culturi, a unor ambiante umane și digitale care să devină spații de dialog și de confruntare. Și privind la evoluția tehnologică, această misiune devine și mai necesară. Mă gândesc, îndeosebi, la inteligența artificială cu imensul său potențial, care cere însă responsabilitate și discernământ pentru a orienta instrumentele spre binele tuturor, astfel încât acestea să poată produce binefaceri pentru omenire”.

Cred că slujirea pe care o desfășurați, ca lucrători în mass-media catolică din România, joacă un rol deosebit de important în umanizarea acestei lumi, aducând lumina și adevărul Evangheliei lui Cristos.

Este o mare provocare pentru Biserică să locuiască în lumea comunicării, într-un mod mereu nou, ținând cont că tehnologiile digitale care ni se oferă, oferă Bisericii multe oportunități în slujba misiunii sale. Radioul, televiziunea și internetul sunt astăzi „locuri”, așa cum observă un document recent al Comisiei Teologice Internaționale, „unde se pot găsi multe propuneri pozitive pentru viața religioasă și creștină, care facilitează cunoaștere și informații în moduri care până de curând erau de neimaginat… cu riscul, însă, ca o mare varietate de religii digitale să umple rețeaua ca o «piață religioasă» gigantică, care oferă o alegere à la carte în funcție de interesele individuale” (Quo vadis humanitas?, 9 februarie 2026).

Responsabilitatea pe care o aveți, ca operatori ai mass-mediei catolice, este aceea de a propune în mod clar și convingător mesajul lui Cristos și al Bisericii, în acest context, în care adesea nu este ușor să găsim modalitățile potrivite de a fi instrumente de evanghelizare și umanitate, dar noi credem în însăși puterea Evangheliei și în lucrarea Duhului Sfânt.

Papa Francisc, cu mai puțin de un an în urmă, ne-a invitat să reflectăm la a „construi un model diferit de comunicare, diferit prin spirit, prin creativitate, prin forța poetică ce vine din Evanghelie și care este inepuizabilă. A comunica mereu este original. Când noi comunicăm, noi suntem creatori de limbaje, de punți… o comunicare care transmite armonie și care este alternativa concretă la noile turnuri Babel.” (Papa Francisc, Discurs adresat președinților comisiilor episcopale ale comunicării și directorilor oficiilor de comunicare din Conferințele Episcopale, 27 ianuarie 2025).

Dragi prieteni, vă mulțumesc și în numele Sfântului Scaun, pentru angajamentul vostru, care necesită credință, competență și dăruire. Mergeți înainte cu mult curaj în această lume a comunicării, conștienți fiind de cât de importantă este misiunea voastră și cu bucuria de a-L fi întâlnit pe Cristos și de a contribui la transmiterea luminii Evangheliei, care aduce mântuire, armonie și pace la marginile pământului.

† Giampiero Gloder
Nunțiu Apostolic