În cadrul Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2026, vineri, 23 ianuarie a.c., la Oradea, a avut loc cea de-a șasea zi de rugăciune comună, găzduită de Biserica Unitariană (Str. Nicolae Jiga nr. 72). Întâlnirea s-a desfășurat într-un spirit de comuniune, dialog și respect reciproc, reunind reprezentanți ai mai multor confesiuni creștine și comunități religioase din municipiu. Au participat reprezentanți ai celor opt culte participante, credincioși de diferite confesiuni, tineri și copii, alături de Preasfințiile Lor Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, și László Böcskei, episcop romano-catolic de Oradea și președinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România.

Prezența dumneavoastră aici este un semn de comuniune, dialog și apropiere, mărturisind că, dincolo de diferențele confesionale, suntem chemați să fim împreună martori ai iubirii lui Dumnezeu în lume”, a subliniat la începutul acestei seri de rugăciune gazda evenimentului, doamna Magyari Zita Emese, preot al Parohiei Unitariene Oradea–Biharia, care a adresat un cuvânt de bun-venit participanților, evidențiind bucuria comuniunii și valoarea mărturiei comune: „Este o mare bucurie pentru noi să ne aflăm împreună în această seară de rugăciune, uniți în credință, în respect și în dorința sinceră de pace, unitate și înțelegere frățească.”

Referindu-se la specificul confesiunii unitariene și la moștenirea Edictului de la Turda (1568), a subliniat importanța libertății religioase și a respectului reciproc: „Credința este un dar de la Dumnezeu și nimeni nu trebuie ocărât pentru felul în care o trăiește. Simțim ca pe o binecuvântare faptul că ne putem întâlni și că putem cere împreună ajutorul lui Dumnezeu pentru a trăi credința noastră în armonie și respect.”

Un mesaj de salut călduros a fost transmis și în numele episcopului unitarian István Kovács, care a evidențiat continuitatea acestor întâlniri de rugăciune și responsabilitatea comună a Bisericilor: „Este important să vedem că, în ciuda diferențelor dintre noi, avem aceeași misiune și aceeași speranță. Cu această încredere ne așezăm de fiecare dată la dialog și la rugăciune. Vă invit să priviți fiecare Biserică din interior și să descoperiți elementele comune care ne leagă și prin care putem sluji cu adevărat poporul nostru și scopul pentru care am fost chemați: să trăim în pace.”

Predica acesteo seri a fost susținută de reprezentantul Bisericii Greco-Catolice, în persoana pr. Alin Vara, vicar parohial la Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” din Oradea, care a subliniat dimensiunea profundă a unității creștine: „Din punct de vedere ontologic, Biserica este una singură. În profunzimea ei, unitatea există deja, iar noi suntem chemați să o descoperim, să o trăim și să o mărturisim.”

Pornind de la prima parte a temei acestei Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor – „Este un singur trup și un singur Duh” (Efeseni 4,4), părintele a evidențiat cum „autorul acestei scrieri (Sf. Apostol Pavel) constată o realitate prezentă: faptul că, aici și acum, există deja un singur Trup și un singur Spirit”. Aceasta înseamnă, foarte simplu și direct pentru noi, că „orice am face, oricâte diviziuni sau obstacole am inventa prin tehnologiile sau instituțiile noastre, noi suntem deja Una, în mod tainic, ontologic și obiectiv. O unitate indestructibilă, pe care niciun om nu o poate rupe, chiar dacă realitatea empirică și istorică pare să ne arate contrariul. Aceasta este însă doar o realitate empirică, pe când realitatea adevărată, care transcende aceste fenomene istorice triste, este cea a unității”.

În acest context, a subliniat că diferențele dintre confesiuni pot și trebuie valorificate ca o îmbogățire a Trupului lui Cristos: „Toate grupările creștine, toate confesiunile și mărturisirile de credință pot fi privite ca perspective frumoase, valide și legitime asupra misterului infinit al dumnezeirii. Ele rămân însă perspective umane, limitate. Nicio confesiune, niciun catehism, nicio autoritate sau tradiție nu oferă o învățătură definitivă în fața progresului înțelegerii Misterului lui Dumnezeu.”

Făcând referire la a doua parte a motto-ului – „după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde” – predicatorul a arătat că suntem chemați să înaintăm împreună spre viitorul în care această unitate va fi pe deplin revelată: „Pentru noi rămâne de parcurs un pelerinaj comun către acest orizont. Mergem spre viitorul plinătății, fără a rămâne cantonați exclusiv în trecut, pentru că, dacă nu ne menținem privirea îndreptată spre viitor – care vine el însuși către noi, Cristos fiind Cel care Se va revela la sfârșitul timpurilor – literele trecutului pot deveni litere care ucid. Doar Spiritul Sfânt poate face ca aceste litere să devină Viață.”

În acest sens, pr. Alin Vara a îndemnat la o rugăciune comună către Spiritul Sfânt, pentru ca bogăția teologică a Bisericilor să devină izvor de viață și plinătate: „Avem cu toții în spate un bagaj formidabil de reflecție teologică. Îi cerem Spiritului Sfânt ca toate aceste litere să devină Viață, pentru noi și pentru lume.” Predica s-a încheiat cu o referire la ecumenismul practic, trăit concret în Transilvania și resimțit și în această seară de rugăciune: „Această unitate este intuită și simțită de oameni. Este un ecumenism care nu rămâne la nivel teoretic, ci se trăiește. Avansăm cu speranță, pentru că unitatea există deja.”

Programul de rugăciune a continuat cu cântări de laudă, psalmi și rugăciuni libere din partea reprezentanților Bisericii Romano-Catolice (pr. Pek Sándor, paroh de Oradea-Catedrală), Bisericii Ortodoxe (pr. Călin Ioniță, protopop al Oradiei), Comunității Evreilor Mesianici (dl. Manhig Avner Doru Prescure), Bisericii Evanghelice-Lutherane (pr. Mátyás Attila), Bisericii Penticostale (pastor Laurențiu Pășcuți), Bisericii Reformate (pr. Bán Alpár) și Bisericii Greco-Catolice (pr. Alin Vara). Întâlnirea a fost încununată de rugăciunea comună „Tatăl nostru”, rostită în limbile maghiară, română și ebraică – semn al diversității unite în aceeași rugăciune adresată lui Dumnezeu.

În cuvântul său, Preasfinția Sa Virgil Bercea a vorbit despre importanța istorică și pastorală a acestor întâlniri, amintind că inițiativa Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor datează din anul 1926, iar la Oradea este organizată constant încă din 1988, precum și despre despre Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) care reunește peste 350 de biserici, din peste 110 țări: „Aceste întâlniri ne ajută să ne cunoaștem, să ne respectăm și să ne iubim reciproc. Trăim într-un oraș precum Oradea – multietnic și multiconfesional – unde sunt multe familii mixte, de confesiuni și limbi diferite, care trebuie însoțite cu  înțelepciune, respect și dragoste. Să nu uităm niciodată îndemnul Mântuitorului: «Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.» (Ioan, 34-35).

În încheiere, ierarhul greco-catolic a subliniat chemarea comună la sfințenie, indiferent de religie sau confesiune: „Dacă trăim cu adevărat Biserica Una, ontologic, trăim deja sfințenia aici, desăvârșită apoi în Ceruri. Bunul Dumnezeu să ne ajute să ne lumineze și să ne ajute pe fiecare dintre noi, să ne ajute, să ne lumineze să rămânem în dragostea Lui Cristos, în credința în Dumnezeu Unul, cu speranța că odată ne vom regăsi în Ceruri…”

La final, gazda serii a mulțumit celor prezenți și a prezentat proiectul caritabil comun al cultelor, „Cutia Albă”, prin care, în acest an, persoanele de bunăvoință sunt invitate să sprijine activitățile Centrului „Grădina Soarelui” din Oradea, al Bisericii Ortodoxe, dedicat persoanelor cu dizabilități și vulnerabilități severe.

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor continuă sâmbătă, 24 ianuarie, de la ora 18.00, în Biserica Reformată Oradea – Orașul Nou (Str. Jean Calvin nr. 1), și se va încheia duminică, 25 ianuarie, de la ora 18.00, în Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” din Oradea.

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi