OCTAVA DE RUGĂCIUNE PENTRU UNITATEA CREȘTINILOR ÎN BISERICA PENTICOSTALĂ TABOR

 

„Viața este sfântă, este un dar al lui Dumnezeu și nu un drept”

„Îl descopăr eu pe aproapele meu în fiecare om pe care Dumnezeu mi-l trimite in cale?”

„Unitatea nu începe când spunem la fel despre Dumnezeu,

ci atunci când Îl ascultăm împreună”

.

A cincea zi a Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, în data de 22 ianuarie 2026, a fost găzduită de Biserica Penticostală Tabor, unde din nou participanții au simțit bucuria comuniunii, aducându-i laudă împreună lui Dumnezeu, așa cum a afirmat în căldurosul mesaj de bun-venit Fratele Ioan Bogdan, Pastorul Bisericii Penticostale Tabor și gazda evenimentului.

Alături de credincioși aparținând diverselor culte din Oradea, de persoane consacrate, au fost prezenți, ca și în fiecare seară, înalții reprezentanți ai Bisericilor Greco-Catolică și Romano-Catolică, respectiv Preasfințitul Virgil Bercea și Preasfințitul László Böcskei, împreună cu preoți, pastori și reprezentanți ai celor opt culte participante.

Pentru început, cei prezenți au fost invitați să rostească împreună versetele de la 1 la 6 din Efeseni, capitolul 4, care i-au inspirat pe creștinii din Armenia în propunerea motto-ului acestui an. Aceste versete reprezintă o pledoarie pentru unitate, clar motivată de unitatea Dumnezeirii, a mai afirmat Pastorul Ioan Bogdan.

După o rugăciune specifică pentru cultul penticostal, participanții au fost invitați să se salute reciproc, să-și întindă mâna, făcând cunoștință cu cei din jur.

Pastorul Ioan Bogdan l-a invitat pentru început pe Preasfințitul Virgil Bercea să adreseze un cuvânt de salut, mulțumindu-i pentru participare.

Preasfinţitul și-a exprimat bucuria de a fi din nou împreună cu ceilalţi fraţi, într-o atmosferă de bucurie și de cântec, de laudă și de mărire a Domnului, încurajându-i pe cei perzenți să asculte de îndemnul Mântuitorului, de a fi înțelepți și buni. Amintind absurditatea unor legi ale lumii în prezent, cum ar fi dreptul la avort introdus în constituție sau dreptul de a hotărî momentul morții, Preasfințitul Virgil a dorit să sublinieze faptul că pentru creștini viața este un dar al lui Dumnezeu și nu un drept, de-asemenea a propus o rugăciune pentru păstrarea drumului credinței, cu convingerea că viața, ca dar, este sfântă de la început, până la sfârșitul natural. „Respectând viața, vom reuși să credem că Domnul este unul și ne ajută să mergem împreună pe acest drum al credinței și al unității în diversitate”.

A fost invitat la cuvânt în continuare Preasfințitul László Böcskei, care a căutat răspunsuri la o întrebare care îi fusese aderesată la un moment dat, legată de modul în care se poate armoniza o comunitate locală în care există foarte multe credințe. Răspunsurile au fost trei la număr, respectiv ar fi nevoie de o privire curată, a-l privi pe celălalt cu seninătate, ca pe un copil al lui Dumnezeu, fără gânduri ascunse, de o inimă deschisă, largă, iubitoare, lipsită de încrâncenare și nu în ultimul rând contează ca mâinile să fie împreunate în rugăciune, ca dovadă a comuniunii cu Tatăl Ceresc.

Au urmat mesajele adresate de către reprezentanții cultelor, mesager din partea Bisericii Greco-Catolice a fost Părintele Alexandru Fiț, Viceparoh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” Olosig din Oradea și preot asistent spiritual al Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”:

.

  „Cu bucurie în suflet aduc laudă și mulțumire Domnului nostru Isus Cristos pentru harul acestor seri de rugăciune. Trăirea spirituală profundă și pacea primită m-au întărit și doresc să împărtășesc acest timp binecuvântat cu toți cei care simt chemarea de a se apropia mai mult de Dumnezeu.

Seară de seară, mi-am îndreptat gândul și inima către motto-ul propus în acest an, 4 cuvinte esențiale pentru viața noastră de creștini: Trup, Spirit, Chemare și Speranță.

În lumea de astăzi auzim adesea că lipsesc oameni cu caracter, exemple adevărate, lideri care să ne inspire. Și, în liniștea rugăciunii, se naște întrebarea: ce caut eu, ca și creștin?

Răspunsul ni-l oferă însuși Domnul Isus, care ne spune cu blândețe: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” El ne cheamă să-L urmăm, să mergem pe urmele Lui, fiecare în locul în care ne-a fost rânduit să fim. O chemare care cere sacrificiu și dăruire, dar care nu este niciodată trăită de unul singur.

Gândul meu se oprește la cei doi ucenici pe drumul spre Emaus și mă întreb, Eu reușesc să-L recunosc pe Domnul care merge alături de mine? Dacă Îl descopăr în aproapele meu — în mamă, în tată, în fratele sau sora, în vecin, în coleg — în fiecare om pe care Dumnezeu     mi-l trimite in cale.

Aceste seri de rugăciune trebuie să ne reamintească cum drumul credinței este un drum parcurs cu inima deschisă și cu speranță, împreună cu Domnul, care ne însoțeste mereu.

Ca și încheiere, îl rugăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Spiritul Sfânt să reverse în inimile noastre recunoștință și dorința sinceră de a merge mai departe pe acest drum al credinței, cu pași mici, dar siguri. Domnul să ne dăruiască tuturor ochi deschiși pentru a-L recunoaște pe cale, inimă arzătoare pentru a-L urma și puterea de a deveni, unii pentru alții, semne vii ale iubirii și speranței Sale, acum si pururea si-n vecii vecilor, Amin.”

.

Predica din Biserica Penticostală Tabor a revenit Bisericii Unitariene și a fost rostită de către Doamna Magyari Zita Emese, noul Preot al Parohiei Unitariene Oradea-Biharia, care a explicat unitatea într-un mod profund, argumentat și foarte aplicat. Aceasta este atașată în continuare.

.

A fost amintită Colecta Comună, proiectul caritabil care în acest an este în grija Bisericii Ortodoxe, pentru a susține activitatea Centrului „Grădina Soarelui” din Oradea, care ajută persoane cu dizabilități și vulnerabilități severe, în special pe cei cu scleroză multiplă.

În încheiere, înainte de a fi rostită rugăciunea Tatăl Nostru în limba ebraică, maghiară și română, a fost propusă o rugăciune pentru pace și pentru țara noastră.

.

În această seară de vineri 23 ianuarie 2026, credincioși ai tuturor cultelor, alături de Păstorii lor, sunt așteptați la Biserica Unitariană, situată pe strada str. Nicolae Jiga nr.72, la ora 18.00, pentru a se ruga împreună.

 

Mai jos atașăm predica preotului unitarian, Magyari Zita Emese:

„Efeseni 4,5

Când eram studentă în primul an de facultate, la fiecare curs de limbă ebraică eram invitați de domnul profesor să rostim cea mai veche declarție de credință a Bibliei, care începe astfel: Shemá, Israel, Adonai Elohenu, Adonai Ehad. Adică: „Ascultă, Israel, Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn.”

„Atenție Sömá.” Adică: ascultați. Aceste cuvinte ni le spunea domnul profesor după recitarea versurilor. Ca o tânără rebelă, nu am înțeles atunci de ce ne spune asta. Ce anume trebuie să auzim? Spre ce trebuie să ne îndreptăm atenția? De ce trebuie să ascultăm?

Abia mai târziu am înțeles că nu era doar o exclamație, ci o chemare la atenție conștientă, o invitație de a deschide inima și sufletul și de a asculta.

Așadar, vă invit să ascultați. „Un singur Domn, o singură credință, un singur botez”, scrie apostolul Pavel în gândul biblic recomandat pentru această zi a Săptămânii de Rugăciune.

UNU.
În primul rând, aș dori să vă invit să ne gândim la acest număr. Atunci când spunem „unu”, ne gândim de obicei la un număr matematic. Însă acest „unu” din afirmația apostolului Pavel nu este matematic, ci reprezintă centrul în jurul căruia ajungem fiecare pe căi diferite și, totuși, către același punct.

„Unul” biblic nu este un număr, nu este cantitate și nu este doar o formulă. Este direcție, fidelitate și apartenență.

UN SINGUR DOMN.

Când apostolul Pavel spune, secole mai târziu, „un singur Domn”, el reamintește de fapt această confesiune străveche. Nu inventează ceva nou, ci ne amintește că în viața noastră nu există mai multe autorități supreme, nu există mai multe centre. „Un singur Domn” înseamnă că avem o singură direcție. Iar acest „unu” nu exclude, ci adună. Nu desparte, ci unește. Este vorba aici despre ceea ce oferă direcție vieții noastre, despre ceea ce ne ghidează deciziile și speranțele, despre ceea ce formează lumea noastră interioară.

UN SINGUR CRED.

De aceea, apostolul continuă cu „un singur crez”. În al doilea rând, aș dori să vorbesc despre credință. Aici nu este vorba despre identitate doctrinară și nici despre o credință care poate fi învățată și transmisă ca lecție de școală. Credința este atitudine, încredere și deschidere către Dumnezeu. Este recunoașterea faptului că viața nu se reduce la noi și nu acționează doar în jurul nostru.

Da, vorbim despre credință în forme diferite: cu imagini și predici diferite, cu moșteniri teologice diferite. Dar aceeași întrebare trăiește în fiecare dintre noi: putem să ne încredem în ceva mai mare decât noi? Putem să credem că există un Dumnezeu?

UN SINGUR BOTEZ.

Așadar, în al treilea rând, trebuie să vorbim despre botez. Pavel nu vorbește despre formă, ci despre semnificație. Este vorba despre intrarea într-o comunitate, unde putem învăța despre a fi responsabili unii pentru alții, despre a trăi împreună, nu doar pentru noi înșine. Nu botezăm la fel, dar suntem chemați în aceeași comunitate, umană și spirituală, pe calea spre Dumnezeu, pentru care am primit lecții de navigare de la Isus.

De aceea „un singur Domn, un singur crez și un singur botez” nu înseamnă că trebuie să gândim la fel și nici că trebuie să anulăm diferențele dintre noi. Înseamnă că trebuie să avem curajul să spunem că suntem legați mai profund decât ne separă diferențele.

Cea mai veche mărturie a Bibliei începe cu cuvântul „Ascultă”. Poate că și astăzi aceasta este cea mai mare nevoie a noastră: să-L auzim pe Dumnezeu și să ne auzim unii pe alții. Să nu ne strigăm, ci să încercăm să ne înțelegem. Să nu căutăm unii împotriva altora, ci alături de ceilalți să căutăm Unul, pe Dumnezeu.

Unitatea nu începe atunci când spunem același lucru despre Dumnezeu, ci atunci când ne concentrăm asupra aceluiași Unu. Când ascultăm împreună, când ne oprim împreună, și atunci se întâmplă ceea ce ne oferă unitatea: nu miracolul uniformității, ci darul comunității.

În Epistola către Romani, apostolul Pavel scrie: „Aș dori să vă vizitez, ca să vă dau ceva dar spiritual pentru susținerea voastră, adică să ne încurajăm unii pe alții prin credința noastră, a voastră și a mea.” Cred că ceea ce afirmă aici Pavel este misiunea noastră în trăirea unității: să fim vizitatori unii pentru alții și să ne întărim prin credința noastră comună.

Trăim viața unul lângă altul, paralel, ne organizăm evenimentele noastre, și poate nici nu realizăm cât de mult contează atunci când împărtășim unii altora în ce credem, ce ne dă siguranță, cum ne confruntăm cu greutățile. E mult mai ușor să observăm diferențele dintre noi și să discutăm ore în șir despre acestea, decât să căutăm punctele comune care există în realitatea cotidiană, pe care o trăim la fel. E mult mai simplu să ne protejăm, decât să stăm în fața celuilalt cu fragilitatea și neliniștile noastre și să căutăm împreună posibilități de vindecare și sprijin emoțional.

Am fost invitată la o dezbatere, unde cineva a întrebat vorbitorii dacă există vreo șansă ca, într-o zi, toate religiile să se unească într-o singură confesiune?

De ce ne dorim să fim la fel? De ce nu ne este suficient că pe palma lui Dumnezeu suntem toți una? De ce nu ne este suficient că viețile noastre se întâlnesc în puncte comune?

Cred că unitatea este formată din oameni care au curajul să stea unii lângă ceilalți, indiferent cine sunt și ce îi definește. Este o comunitate în care membrii nu vor să fiu la fel, ci au curajul să împărtășească credințele lor personale și comunitare. Este o comunitate în care oamenii știu să se privească cu demnitate chiar și în vremuri grele.

Poate cuvintele mele par naive. Poate că realitatea, lupta noastră zilnică este mult mai dură și mai grea. Dar totuși, cred că suntem câțiva care vrem să visăm împreună o lume în care luptele noastre cu ceilalți sau cu propria mărire nu ne separă, ci ne dau putere. Suntem câțiva care credem într-o lume în care libertatea religioasă nu este o iluzie creată pe hârtie. Suntem câțiva care credem în puterea visurilor realizate din credința comună în iubire și prietenie. Suntem câțiva care nu vor doar să se apere, să-și ascundă sentimentele sau credința, ci să îmbrățișeze frumusețea diversității. Suntem câțiva care vrem să trăim, să visăm, să creăm împreună, acordând atenție celuilalt și diferențelor noastre. Oare suntem?

În concluzie, cred că pentru unitate trebuie doar să avem curajul de a ne asculta unii pe alții. SÖMÁ adică ASCULTĂ. Există un singur Dumnezeu, care nu ne părăsește niciodată, și există o singură credință: aceea că El este. Iar această credință este darul Lui și se naște din ascultare. Oare putem auzi? Amin.” 

.

Laura Ologu

Biroul Pastoral

 

.