.

.

„Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Io 1,5)

.

.

Dragii mei,

.

„Poporul care locuia în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în umbra morţii lumină le-a strălucit.” (cf. Isaia 9,1; Mt. 4,16). Aceste cuvinte ale Profetului Isaia răsună din nou în inimă în sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos, când retrăim momentele de lumină și de taină, de bucurie și încercare, de reînnoire și de speranță care au însoțit, în acest an jubiliar, Biserica Catolică și, împreună cu ea, Biserica noastră. În fața ieslei din Betleem, toate evenimentele lumii par să-și redobândească sensul: Dumnezeu însuși pășește, iară și iară, în istoria noastră, o atinge cu blândețe, o vindecă și o binecuvântează.

Fiul lui Dumnezeu s-a năsut în istoria noastră din Maria Fecioara: „Și L-au culcat în iesle, căci nu era loc pentru ei” (Luca 2,7). Misterul lui Dumnezeu care Se apleacă spre noi în Betleem rămâne mereu copleșitor. Atunci s-a ordonat un recensământ pentru numărarea vieților din imperiu; astăzi se fac alte „recensăminte” ale celor care nu mai sunt, victime ale războaielor „pe bucăți”, ce sfâșie omenirea. Și totuși, atunci ca și acum, Dumnezeu sosește în taină și guvernează din liniștea unei peșteri. Peștera și fânul I-au fost adăpost Pruncului, suflarea blândă a animalelor L-a încălzit, păstorii au fost cuprinși de uimire, iar îngerii au înălțat cântarea lor, vestind Nașterea Domnului, lumina Mântuirii. Tocmai pentru că „nu era loc pentru ei” (Luca 2,7), Crăciunul rămâne pentru totdeauna întâlnirea tainică dintre Dumnezeu și deșertăciunea umană, dintre veșnicie și clipa prezentă, dintre cer și pământ. În iesle, Dumnezeu ne spune că niciun întuneric nu este prea adânc pentru lumina Sa și nicio inimă prea săracă pentru a-I deveni lăcaș.

.

Iubiți credincioși,

.

Am celebrat în acest an 2025 de ani de la Nașterea Mântuitorului, un jubileu al speranței, proclamat de Papa Francisc, de binecuvântată aducere aminte. Domnul a rânduit ca Sfântul Părinte să se întoarcă la Casa Tatălui, lăsând Bisericii și lumii un testament de speranță și iubire trăite în simplitatea credinței. Apoi, în pace și continuitate, Biserica l-a primit pe noul pontif, Papa Leon al XIV-lea, semn al unui timp de reînnoire și stabilitate.

Mărturie stă vizita sa în Turcia și Liban. La Niceea, Papa Leon, alături de Patriarhul Bartolomeu, au rostit Crezul Sfinților Părinți, promulgat în primul Conciliu Ecumenic acum 1700 de ani, și și-au reînnoit angajamentul pentru unitatea Bisericii, reafirmând că pacea și conviețuirea sunt posibile doar prin dialog sincer, respect reciproc și solidaritate față de popoarele rănite ale Orientului Mijlociu. Iar în țara cedrilor, alături de reprezentanții tuturor Bisericilor Orientale, Papa a chemat lumea să ocrotească diversitatea creștină și să apere demnitatea fiecărui om, în mijlocul încercărilor și instabilității care frământă regiunea. Să nu uităm: „Dumnezeu nu-și abandonează poporul; El vine, iar venirea Sa este pace pentru inimă și lumină pentru lume” (cf. Isaia, 48).

Din profunzimile Scripturii și din adâncul istoriei mântuirii se aude și astăzi glasul dreptului Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău… în pace” (Lc. 2,29), căci în brațele lui se odihnea însuși Domnul vieții. „Acum slobozește” a rostit, prin însăși ființa sa, și Preafericitul Părinte Lucian, păstor înțelept și blând, care a călăuzit cu delicatețe și fermitate Biserica noastră și care, în lumina Crăciunului, ni se arată asemenea bătrânului Simeon: împlinit în întâlnirea cu Pruncul în ceruri.

Tot în lumina Betleemului, Biserica noastră l-a primit cu inimile deschise pe noul său Întâistătător, Preafericitul Claudiu, chemat să poarte mai departe torța credinței, a unității și a slujirii prin blândețe, bunătate și adevăr. Rămân mereu vii cuvintele Sfântului Ignațiu al Antiohiei: „Ubi episcopus, ibi Ecclesia – unde este episcopul, acolo este Biserica.”

Lumina și speranța Crăciunului ne-au însoțit ca pelerini ai speranței spre Roma, unde, trecând pragul Porții Sfinte, ne-am reînnoit răspunsul la chemarea Domnului. Tineri și vârstnici, în inima Bisericii universale, în maiestoasa Bazilică a Sfântul Petru, am celebrat împreună Sfânta Liturghie în limba noastră română, cu adâncul simțământ că „de la Râm ne tragem” (Grigore Ureche). A fost un moment de solemnitate în care credința moștenită de la martirii noștri s-a unit cu respirația universală a Bisericii lui Cristos.

La mormântul Sfântului Petru, noi, fiii acestei Eparhii marcate de martiriul înaintașilor și de speranță pentru viitorul Bisericii, ne-am întărit în credință. Petru ne-a vorbit în taină: „Suferința pentru numele lui Cristos este o fericire” (1Pt. 4,14), căci „lanțurile nu pot opri planul lui Dumnezeu” (cf. Fapte 12,1–17). „Puneți-vă nădejdea în harul adus de Isus Cristos” (1Pt. 1,13).

Să ne amintim că batjocoriții închisorilor de ieri au devenit sfinții zilelor noastre și că dincolo de Sighet, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Gherla sau Periprava Deltei rămâne Domnul, Cel care preschimbă totul în lumină și har. „După cum lumina soarelui nu poate fi despărțită de razele sale, astfel creștinul nu poate fi despărțit de Biserica lui Cristos” (Sfântul Ciprian din Cartagina).

.

Dragii mei credincioși,

.

Voi toți – copii și tineri, părinți și bunici, preoți și credincioși – să nu uitați că Biserica vă aparține, iar Cristos, născut în sărmana peșteră din Bethlehem, vă cheamă să fiți „sarea pământului și lumina lumii” (Mt. 5,13-14). „Aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să-L mărească pe Tatăl vostru, Care este în ceruri” (Mt 5,16).

Lăsați-vă călăuziți de lumina Pruncului, pentru ca viața voastră să devină semn de nădejde într-o lume rănită. Așa a fost și lumea Cardinalului Iuliu Hossu: sfâșiată de suferință, dar păstrând in miezul ei flacăra credinței și a iubirii față de Dumnezeu și neam. În acest an jubiliar, credința Cardinalului-martir a strălucit pentru toți ca un far nestins în întunericul istoriei. Pruncul din iesle nu este doar un simbol, ci izvorul vieții și identității noastre, al speranței care nu se frânge.

„Cuvântul S-a făcut trup și a locuit între noi” (Ioan 1,14). Sfântul Leon cel Mare, Papă al Romei, ne îndeamnă: „Recunoaște, creștine, demnitatea ta; prin Nașterea Sa, Cristos te-a ridicat din întuneric și te-a făcut fiu al luminii.”

Hristos Se naște, măriți-L – întunericul nu mai are ultimul cuvânt;

Hristos din ceruri, întâmpinați-L – moartea nu mai este sfârșitul;

Hristos pe pământ, înălțați-vă – omul nu mai este singur.

Domnul vine: primiți-L în simplitatea rugăciunii, în gestul iertării, în atenția dăruită celui singur, în curăția inimii și în istoria fiecăruia dintre voi.

Lăsați lumina Betleemului să vă pătrundă inimile, să vă însoțească pașii, să vă vindece rănile și să vă întărească speranța.

Nașterea Domnului să vă fie spre bine, cu pace și lumină, iar Anul Nou, 2026, să vă aducă sănătate, bucurie și bogate binecuvântări de la Dumnezeu.

La mulți ani!

.

+ Virgil BERCEA