”

„Ridicati ochii vostri

si priviti holdele, sunt în pârga, gata pentru seceris (cf. Io 4, 35)”

Dragi credinciosi

Iata-ne în sfânta si marea Zi a Învierii Domnului care prin gratie divina este si ziua învierii poporului credincios. Este sarbatoare mare pentru tot omul, chiar daca în „lumea contemporana (…) individualismul tinde sa-l vada pe om ca fiinta a carei realizare depinde numai de fortele sale” , ceea ce îl vaduveste pe omul prins în aceasta falsa certitudine de adevarata dimensiune a esentei sale: iubirea pentru aproapele. Iubirea crestina. În aceasta privinta, Cristos „nu s-a limitat sa ne arate calea pentru a-l întâlni pe Dumnezeu, ci a devenit El însusi Cale (cf. In 14,6) … si, ne-a daruit o „cale noua si vie pe care ne-a deschis-o prin … trupul sau (Evr 10,20)”. Prin patima, moartea pe cruce si învierea sa, Isus Cristos, devine „în acelasi timp, Mântuitorul si Mântuirea” noastra . Iar, „locul în care primim mântuirea adusa de Isus este Biserica, comunitate a celor care (…) pot sa primeasca plinatatea Spiritului lui Cristos (cf. Rom 8,9)” .

Stiind acestea, ne punem întrebarea: încotro se îndreapta lumea? Globalizarea în toate, în absolut toate domeniile, nu este nici pe departe un concept la moda, o idee vehiculata doar teoretic si speculativ. Nu! globalizarea a devenit si este nu numai simbolul vremurilor în care traim, ci întâi de toate o realitate incontestabila, o stare de fapt extrem de complicata ale carei fatete nici nu sunt înca îndeajuns de cunoscute, nici pe orizontala, nici în profunzime. Prima globalizare s-a înfaptuit, totusi, prin Biserica la îndemnul lui Isus cel Înviat: „iata Eu va trimit” (Mt 10,16); „mergeti în toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura” (Mc 16, 15). Este însa cu totul altceva: este vorba de Evanghelia Iubirii! În schimb, ceea ce traim astazi tinde sa se înscrie sub semnului atrocitatii: razboaie si terorism, grupari mafiote cu interese inumane, organizatii criminale într-o proliferare înspaimântatoare pentru ca toate lupta împotriva persoanei umane, împotriva valorilor si împotriva esentei Evangheliei, adica a iubirii. Nimeni, astazi, nu poate face profetii de felul celor din vechime, vremea profetilor canonici a trecut. Traim într-o lume vasta, dar si devastata în nu putine regiuni ale ei, o lume fara frontiere clasice, dar cu tot felul de frontiere ciudate, a caror ratiune e greu de înteles, o lume globalizata si, de cele mai multe ori, acest lucru ne provoaca temeri. Biserica nu are însa ca orizont si misiune sa se cantoneze asupra temerilor zilelor, ci rostul ei e dat de speranta pe care ne-o da mormântul golit prin Învierea Domnului, credinta înnoita în Învierea Domnului pentru om ca individ si ca omenire.
Adesea, noi, crestinii, ne pierdem si ratacim îndelung în întrebari strâmbe si nesemnificative, oarecum la fel ca ucenicii lui Isus la fântâna lui Iacob, preocupati excesiv de viata cotidiana…: „se mirau ca vorbea cu o femeie”; Învatatorule, manânca”; „nu cumva i-a adus cineva sa manânce ?”; „poate a primit ceva de mâncare” (cf. Io 4, 27-33). Isus însa le spune: „Ridicati ochii vostri si priviti holdele, sunt în pârga, gata pentru seceris” (cf. Io 4, 35). Câta frumusete a adevarului aflam în acest îndemn pe care trebuie sa ni-l actualizam ora de ora, zi de zi!

Iubiti credinciosi,

Ridicati ochii vostri si priviti: priviti ce se întâmpla în jurul vostru si în lume, priviti spre noile orizonturi, priviti departe, dar nu uitati nici privirea pentru cei din imediata apropiere aflati în nevoie si necaz, priviti spre Domnul! Priviti holdele si câmpiile vietii pentru a avea o adevarata perspectiva si viziune asupra existentei si asupra lumii în care ne e dat sa traim. Cristos a Înviat! Credinta în Înviere este viziunea si perspectiva crestinului care priveste cu speranta în câmpul vietii sale si a celorlalti.

Ridicati ochii vostri! Viziunea crestina are la baza Cuvântul Domnului, Evanghelia si rugaciunea . Doar cel care asculta Cuvântul vede departe. Doar cel care asculta Cuvântul lui Dumnezeu si care-l iubeste vede roadele si darurile si valurile vietii într-o lumina noua, complet diferita de cea indusa de timpul prezent ce produce otravurile despre care aminteam, doar omul eliberat de orice temeri si cu speranta totala în Cristos Cel înviat.

Dragii mei,

Daca lumea din secolul nostru si-a pierdut într-o masura îngrijoratoare calea, Biserica, în schimb, stie exact care este drumul pe care trebuie sa mearga si sa mergem împreuna. Ea are – si noi însine suntem chemati sa avem – un drum sigur de urmat: calea crucii care duce la Înviere!
Biserica nu se bazeaza pe fortele acestei lumi, ci se încrede în Cuvântul Domnului: „cine va rabda pâna la sfârsit acela se va mântui” (Mt. 24, 13). A merge pe urmele pasilor lui Isus înseamna a face voia Domnului: „mergând, învatati toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Spirit (Mt 28,19). Iata de ce trebuie sa privim holdele, iata de ce trebuie sa ridicam ochii: pentru a merge si a vesti Vestea cea buna. Iar noi stim, cu totii, ca Biserica noastra este puternica pentru ca se încrede în Domnul si în sfintii ei martiri.

Da, Biserica, urmând cuvântul lui Cristos Înviat merge spre lume, merge în lume, merge sa predice Evanghelia, sa aiba grija de cei saraci si de bolnavi, sa fie aproape de fiecare persoana. În aceasta lume în care suntem apasati si tulburati de atâtea temeri, trebuie sa fim întelepti si sa dam dovada de curaj. Sa ascultam tot îndemnul Domnului, care ne spune cum sa fim: „întelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii” (Mt 10,16); „sa îndraznim pentru a birui lumea” ( cf. Io 16, 33). Cristos ne vorbeste aici de întelepciunea si curajul evanghelic al apostolilor si al martirilor, al misionarilor care au plecat în toata lumea pentru a predica Vestea cea buna.

Dragi credinciosi,

„Ridicati ochii vostri …” acum la Înviere si întelegeti ca Domnul ne cheama si ne trimite, pe fiecare conform sfintei Sale vointe. „Priviti holdele …”, priviti la martirii Bisericii noastre, la dragii nostri Valeriu Traian Frentiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Balan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie si Tit Liviu Chinezu care au fost alesi pentru a-si da viata pe altarul Bisericii pentru Adevar si dreptate exact la 30 de ani de la Marea Unire în 1948.

„Cuvintele Domnului se plinesc si aici, la Alba Iulia, întru plinirea dreptatii dumnezeiesti: … Acesta-i ceasul dreptatii lui Dumnezeu si al rasplatirii lui pentru suferintele veacurilor purtate de un neam, cu credinta în Dumnezeu si cu nadejdea în dreptatea Lui” declara solemn, la Alba Iulia în 1918, Cardinalul Iuliu Hossu. Bucuria traita la Alba Iulia în 1918 de Biserica Greco-Catolica prin credinciosii sai, devine suferinta si martiriu în 1948. Au urmat 40 de ani „biblici” în robia comunismului pentru ca anul 1989 sa ne aduca iarasi libertatea, dupa o cale a crucii prin vitregiile istoriei.

„Ridicati ochii vostri si priviti …”: astazi suntem la aniversarea Centenarului Unirii iar noi, ca Biserica, la fel ca si atunci, ne întelegem rostul si chemarea în acest ceas solemn si suntem încrezatori si plini de speranta întru Cristos Domnul. Mergând, învatati, îndrazniti si fiti întelepti: tara, poporul au nevoie de pastori sfintiti si de crestini daruiti.

„Având ca temei credinta, sustinuti de speranta si ziditi în iubire” , dupa exemplul Mântuitorului, va îndemn sa ridicati ochii vostri si sa-L priviti pe Cristos cel Înviat din morti!
Domnul este taria noastra! Domnul este întelepciunea noastra! Domnul este dreptatea noastra!
Cu Domnul si noi am Înviat! prin Domnul vom birui! În Domnul cel Viu traim viata fara de moarte!

Va doresc tuturor un Praznic luminos si binecuvântat!

Christos a Înviat!