Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” din Oradea a devenit, în seara zilei de 13 decembrie a.c., un spațiu în care cerul și pământul s-au întâlnit în cânt. Glasurile copiilor și ale tinerilor orădeni s-au unit într-o adevărată sărbătoare a inimii, vestind Nașterea Domnului prin colind, rugăciune și emoție curată.
Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea a organizat Concertul anual de colinde al copiilor, intitulat sugestiv în acest an „Toacă-n cer”, un eveniment devenit deja o tradiție de suflet a comunității. Așa cum s-a subliniat încă din cuvântul de deschidere, „cerul și pământul în cântec răsună, îngeri și oameni cântă împreună”, iar colindul devine limbajul prin care misterul Betleemului se apropie de fiecare inimă.
Concertul din acest an, susținut de cinci coruri și grupuri orădene, a fost mai mult decât un eveniment artistic: a fost o vestire. Prin colinde vechi, păstrate din memoria satelor, dar și prin cântece noi, compuse pentru a vorbi pe limba copiilor, cei mici au adus în Catedrală lumina, bucuria și speranța Crăciunului.
Colindul – rugăciune vie a Crăciunului, în Anul Sfânt al speranței
Desfășurat în Anul Sfânt al speranței, concertul a căpătat o semnificație aparte. Colindele au devenit rugăciune comună, chemare la închinare și mărturie despre bucuria Nașterii Mântuitorului. Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” s-a transformat astfel într-un spațiu al stelei care „sus răsare”, unde inimile s-au deschis, iar tradiția colindului a fost reînnoită prin glasuri tinere.
Momente artistice pline de emoție
Seara a fost deschisă de Corul „Enjoy Music”, îndrumat de Ovidiu Lazăr și pr. Paul Popa. Copiii au interpretat colindele Sus la poarta Raiului, Cerul și-a deschis soborul și un Colaj de colinde românești. Prin vocile solistice ale copiilor și tinerilor — Vlad Nilghes, Hanna Herczegh, Ayssa Caba, Giorgia Grec, Maia Vesa, Paula Popa și Alessia Popa — publicul a fost introdus într-o atmosferă de delicatețe și armonie, care a pregătit inimile pentru bucuria colindului.
A urmat Corul „Anima Nostra” al Liceului „Don Orione”, care, sub bagheta doamnei prof. Arendaș Nicoleta Claudia, a adus un suflu tineresc și cald. Programul a cuprins colindele Legănelul lui Isus, E Ajun de Crăciun, Ding Dong Merrily on High și Carol of Bells.
Vocile solistelor Natalia Bendre, Ariana Stanciu și Ungur Carla, acompaniate la pian de Mihai Bârlescu și la percuție de Arendaș Antoniu, au conturat momente pline de limpezime și emoție.
Un moment deosebit a fost oferit de Corul Oratoriului „Sfântul Francisc de Assisi”, care a reamintit, prin colind, că Nașterea Domnului a fost vestită de îngeri și primită cu bucurie de păstori și magi. Grupul a interpretat În ieslea din Vitleem (colind popular din Moldova, armonizare de Nicu Moldoveanu), S-a născut Emanuel și S-a născut un împărat.
Interpretarea sensibilă a solistei Lorana Chiș, alături de fluierul pr. Ionuț Cherecheș (OFMConv) și al Ștefaniei Rădeanu, orga lui Mihai Bârlescu, percuția Larisei Matiș și chitara lui Adrian George Demian, sub îndrumarea pr. Mihai Dumea (OFMConv), a creat o atmosferă profundă cânt și rugăciune.
Corul „Ars Carminis” al elevilor claselor V–VII de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” a adus sensibilitate și echilibru, prin colindele Asta-i seara cea frumoasă, Leru-i ler, Toacă-n cer și Decembrie. Formația corală, sub conducerea doamnei prof. Nicoleta Emilia Țâmpu, a fost acompaniată la chitară de prof. George Demian și elevele Alexandra Orban și Elisa Hanga, iar la percuție de Ananda Nastasă Miroescu.
În încheiere, Corul liceenilor din cadrul aceluiași liceu, sub dirijarea doamnei prof. Antonia Monica Nica, a oferit un final luminos și plin de speranță. Programul a cuprins Scoală, gazdă (colind popular românesc), Colindul brăduțului(Marius Cuteanu), Legănelul lui Isus (Valentin Teodorian), Decembre (versuri George Bacovia, muzica Nicu Alifantis), Carol of the Bells (colind ucrainean) și Somewhere in My Memory (John Williams). Momentul poetic Zăpezile de altădatăa fost recitat de Luka Dărăbăneanu. Acompaniamentul a fost asigurat de Daria Haș (pian), Țâmpu Vlad și Pop Denis(percuție), prof. George Demian (chitară).
O seară legată prin cuvânt și recunoștință
Întregul eveniment a fost prezentat cu eleganță și gingășie de Mariagrazia Roman, al cărei glas a legat momentele într-o poveste caldă, specifică atmosferei Crăciunului. La final, Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor celor implicați:
„Cu aceste emoții, cu acești îngeri care Îl vestesc, doresc să le mulțumesc tuturor: corurilor care în această seară ne-au bucurat sufletul, dirijorilor și tuturor celor implicați. Sunt momente cu adevărat unice în fiecare an — colindele și Nașterea Domnului. Domnul vine și ne vestește să mergem înainte. Sărbători binecuvântate tuturor!”
La eveniment au fost prezenți și mons. Massimo Angelelli, director al Oficiului Național pentru Pastorația Sanitară din cadrul Conferinței Episcopilor Catolici Italieni, precum și Mario Colombo, președintele Instituto Auxologico Italiano.
Concertul de colinde „Toacă-n cer” rămâne astfel nu doar un eveniment artistic, ci o mărturie vie de credință și o invitație la trăirea profundă a sărbătorii Nașterii Domnului, așa cum se naște ea în inimile copiilor și se revarsă asupra întregii comunități: un dar al credinței curate, al bucuriei împărtășite și al speranței care nu se stinge niciodată.
Se aduc mulțumiri speciale tuturor participanților, echipei Enjoy Music pentru asigurarea sonorizării și a aparaturii necesare, organizatorilor (pr. Duma Ovidiu, Bogdănel Timoș, Eugen Ivuț, Rodica Indig, pr. Paul Popa, Ovidiu Lazăr) și Maria TV România pentru înregistrarea acestui concert, care va fi transmis pe postul de televiziune la o dată ce va fi comunicată ulterior.
Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi





















































