„Alegerea de a-L pune pe Cristos pe primul loc ne conduce la adevărata bogăție spirituală și la mântuire” – a subliniat Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate duminică, 31 august a.c., în Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” din Oradea, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Pe 1 septembrie 2025 începe noul an bisericesc.

În cuvântul său de învățătură, ierarhul a pornit de la Evanghelia Duminicii a douăsprezecea după Rusalii (a Tânărului bogat) și a subliniat că adevărata comoară a inimii este Învierea lui Cristos, temelia Bisericii și a credinței noastre, referindu-se totodată și la lectura din Faptele Apostolilor.

Ceea ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu – toate acestea se împlinesc prin Harul lui Dumnezeu. În Evanghelia de astăzi (Mt 19,16-26) îl vedem pe tânărul bogat care îi cere Mântuitorului să dobândească viața veșnică. Pe de altă parte, îi vedem pe apostoli nedumeriți, vorbind despre mântuire (1Cor 15,1-11).

Dar ce este, de fapt, viața veșnică? Este plinătatea comuniunii cu Dumnezeu, pe care toți ne dorim să o dobândim. Și ce este mântuirea? Este eliberarea de păcat. Aceasta se împlinește în viața noastră prin Harul mântuitor al lui Cristos. Sfântul Augustin spune: «Pentru Tine ne-ai creat, Doamne, și neliniștită este inima noastră până ce se va odihni în Tine». Această odihnă este dorința de a ajunge, prin mântuire, la viața veșnică, eliberați de păcat și în comuniune cu Dumnezeu.

Viața veșnică se dobândește prin comoara inimii și puterea Harului. Comoara inimii – aceasta este esența Evangheliei de astăzi și a credinței noastre. Sfântul Pavel vorbește despre credința în patima, moartea și Învierea Domnului – temelia credinței noastre. Iar Mântuitorul spune tânărului: «Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta».

Comoara nu este reprezentată de bogățiile pe care le adunăm pe pământ; comoara inimii este Învierea lui Cristos – aceasta este temelia Bisericii. O spune și Sfântul Ioan Gură de Aur, afirmând: «Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este credința noastră!». Cristos este stânca, Cristos este adevărata comoară!”, a subliniat PS Virgil Bercea.

Episcopul a arătat că, într-o lume contemporană preocupată de bani, de stabilitatea carierei și de siguranța materială – aspecte importante, desigur – este esențială atitudinea inimii față de acestea:

Ce este mai important pentru noi – banii, interesele, cariera… sau Domnul? Toate acestea sunt bune, dar pe primul loc trebuie să fie Cristos, comoara inimii noastre. Tânărul din Evanghelie știa totul și a păzit poruncile. Iar Mântuitorul îi spune: «Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi».

Nu în sensul de a nu mai avea nimic, ci pentru a nu-și lega inima de lucrurile materiale, ci de El, adevărata comoară. Cât contează, dragilor, în viața noastră banii, orgoliul, imaginea, comoditatea? Sunt aspecte importante, dar Domnul ne spune: «Vino după Mine!». Această chemare nu este generică, ci adresată fiecăruia dintre noi. El ne ajută să înțelegem cât de prețioasă este comoara lui Dumnezeu, singura care ne face cu adevărat liberi”.

Reiterând cuvintele Sfântului Augustin: „Iubește și fă ce vrei!”, episcopul de Oradea a evidențiat că doar iubindu-L cu adevărat pe Cristos și făcând din El comoara vieții noastre putem fi cu adevărat liberi și puternici: „Dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră?”, spunea Sfântul Apostol Pavel.

„Aceasta este adevărata putere; toate celelalte sunt trecătoare. Istoria este plină de oameni odinioară puternici și mândri, care au uitat de Dumnezeu, iar mai apoi și-au adus aminte de El. Aceasta este drama tânărului bogat. Sfântul Pavel mărturisește în Apostol: «Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt». Prin puterea Harului reușim să ajungem la mântuire și la eliberarea de păcat. Evanghelia ne amintește: «Ceea ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu».

Dacă avem comoara inimii, avem și Harul care ne transformă și ne purifică. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: «Harul vindecă și împlinește», amintindu-ne că atunci când ne eliberăm de păcat, devenim liberi.”

În încheiere, PS Virgil a subliniat că Harul aduce speranță și i-a îndemnat pe credincioși să se întrebe personal unde este comoara lor:

„În Evanghelia de astăzi, îi vedem pe apostoli împreună cu Cristos și pe tânărul bogat care vine la El și întreabă, dar pleacă trist. Și noi, de multe ori, ne apropiem de Cristos – a spus episcopul. Dar cum ne întoarcem de la El: triști sau liberi? Tânărul întreabă despre viața veșnică, apostolii vorbesc despre mântuire, despre comuniunea cu Dumnezeu și Harul eliberării de păcat.

Dincolo de greșelile noastre, să înțelegem că «ceea ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu». El poate să ne schimbe, dacă noi căutăm cu adevărat comoara vieții. Această comoară este libertatea sufletului, a cugetului, a gândirii, libertatea credinței. Când credem, suntem liberi; iar când suntem liberi, suntem puternici, pentru că Domnul ne face puternici!

Prin Harul lui Dumnezeu putem fi liberi, putem moșteni această comoară și putem fi puternici. Să ne ajute Maica Sfântă să pășim pe urmele Domnului, pentru a deveni, în Cristos, bogați, liberi și plini de putere! Amin.”

Biroul de Presă EGCO

Mihaela Caba-Madarasi