În Anul Sfânt 2025, Familia Carismatică Don Orione din Oradea în colaborare cu Liceul „Don Orione” Oradea, vă invită vineri, 21 martie a.c., de la ora 19.00, în Biserica „Duminica tuturor sfinților” (Strada Cazaban nr. 49/F, Oradea) la Concertul Speranței. Desfășurat sub egida „Speranța nu dezamăgește niciodată” (Rm 5,5), titlul concertului și totodată mottoul Jubileului în care ne aflăm, acesta va fi susținut de copiii care urmează cursul de chitară în parohie, Corul „Anima Nostra” al Liceului „Don Orione” Oradea (coordonator prof. Nicoleta Arendaș), Corul mic al Liceului „Don Orione” – Golden Angels (coordonat de înv. Iohana Păscar) și Corul „Harmonia Christi” din Timișoara (dirijat de Iustin Călin).
Cântece specifice Postului Mare, Imnul Don Orione, Caut o lumină, Speră mereu sunt doar câteva dintre melodiile pregătite cu dăruire de micii mari artiști orădeni, așteptând acest moment în care vor avea ocazia să cânte alături de „Harmonia Christi” – un minunat grup de copii și tineri crescuți în Biserică, a căror cântare devine o rugăciune, a căror mesaj în zilele noastre este o mărturie a drumului lor personal spre Cristos…
„Gândul nostru este să transmitem speranță prin ochii tinerilor și al copiilor, speranță care nu dezamăgește niciodată (Rm 5,5)”, spune pr. Francisc Lăcătuș, superior al Centrului Don Orione Oradea, în pregătirea Concertului Speranței, la care sunteți așteptați cu inimile deschise!
Biroul de Presă EGCO