Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, George Bologan, va participa la pelerinajul comunității romano-catolice românești la Poarta Sfântă din Bazilica Sfântul Petru sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 15.00. Peste 700 de români vor fi prezenți la Vatican cu ocazia acestui pelerinaj, care se va încheia cu o Sfântă Liturghie oficiată la „Altare della Cattedra”, la ora 17.00.

Anul Jubiliar 2025 ne cheamă să fim „pelerini ai speranței”, mărturie pentru promovarea activă, în plan personal și în comunitățile în care trăim, a încrederii, solidarității și păcii.

„Pentru noi, europenii, pelerinajul are o triplă semnificație: spirituală, istorică și culturală. Pelerinajul comunității catolice românești este un îndemn de a merge împreună pe drumul descoperirii esenței divine, a comuniunii între noi ca oameni și a noastră cu divinitatea. Societății striate de meschinărie și autoreferențialitate i se oferă, prin pelerinaj, alternativa familiei umane unită de aceleași preocupări existențiale și de aceeași sete de Dumnezeu. Bineînțeles, inițiativa de sâmbătă va fi și o mărturie de credință și de valori ale poporului nostru” a declarat George Bologan.

În Biserica Catolică, anii sfinți au o istorie îndelungată care începe în 1300 cu prilejul unei mișcări penitențiale populare. Papa Bonifaciu al VIII-lea a stipulat la acea vreme că un așa-numit „an sfânt” trebuie sărbătorit la începutul fiecărui secol. Ulterior, s-a decis să se declare unul la fiecare 50 de ani. În 1470, Papa Paul al II-lea a stabilit ritmul la 25 de ani pentru a permite fiecărei generații să celebreze pocăința și reconcilierea într-un mod solemn.

AMBASADA ROMÂNIEI pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta