Papa Francisc va deschide Poarta Sfântă în închisoarea Rebbibia, de la periferia Romei, pe 26 decembrie a.c., aceasta fiind singura excepție exprimată de pontif în Bula de indicțiune a Anului Sfânt 2025, care indică ca Poartă Sfântă pe cea din bazilica Sfântul Petru și din celelalte trei bazilici papale, și anume Sfântul Ioan din Lateran, Sfânta Maria cea Mare și Sfântul Paul din afara zidurilor (din Roma).

În cadrul unei conferințe de presă desfășurată pe 28 octombrie a.c. la Sala de Presă a Sfântului Scaun, arhiepiscopul Fisichella a confirmat data și locul privind unele întâlniri jubiliare, relatând – de asemenea – despre un acord cu ministrul italian al Justiției, Carlo Nordio, pentru a face posibile, în timpul Anului Sfânt, forme de reintegrare pentru mai mulți deținuți, prin activități sociale – informează Salvatore Cernuzio într-un articol pentru Vatican News.

De altfel, în Bula de indicțiune a Jubileului ordinar, făcută publică de papa Francisc în data de 9 mai a.c., adresată Bisericilor de pe cele cinci continente, în timpul rugăciunii Vesperelor de la solemnitatea Înălțării Domnului, o parte este destinată deținuților, condițiilor demne de detenție și abolirii pedepsei cu moartea.

Papa Francisc îndeamnă, apoi, la „semne tangibile de speranță” pentru deținuți. El propune guvernelor „forme de amnistie sau de remitere a pedepsei”, precum și „căi de reintegrare în comunitate”. Mai presus de toate, papa cere „condiții demne pentru cei încarcerați, respectarea drepturilor omului” și „abolirea pedepsei cu moartea” (10). Tocmai pentru a le oferi deținuților un semn concret de apropiere, Suveranul Pontif a decis să deschidă o Poartă Sfântă într-o închisoare.

Vatican News – A. Mărtinaș