Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, a cărei simbolistică este dată de poetul nostru național, Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc, în ziua de 15 ianuarie, 175 de ani de la naștere, Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, organizează, la Muzeul Iosif Vulcan (str. Iosif Vulcan nr. 16), în ziua de miercuri, 15 ianuarie, a.c., ora 17.00, conferința Contemporaneitatea lui Eminescu, susținută de Dr. Ioan F. Pop, custodele muzeului vulcanian. Conferința readuce în discuție corespondența scrisului lui Eminescu, „omul deplin al culturii românești”, cu lumea contemporană, dar și influența destinală a lui Iosif Vulcan.
„Pentru a ne apropria și păstra vie dimensiunea provocatoare a operei lui Eminescu, contemporaneitatea spiritualității sale polisemantice, ar trebui să ştim, mai întîi, că el e de găsit doar în scrisul lui, și nu în exaltări și superlative golite de conținut. El este doar un scriitor, chiar dacă genial pe alocuri. Apoi ar trebui să-i reluăm din cînd în cînd paginile, cu o nouă grilă hermeneutică, pentru a-i regăsi mai incitant scrisul. Ca mit naţional, construit pe elanuri şi patimi extraliterare, Eminescu nu este decît o fantoşă mereu disponibilă. Re-adus în tărîmul literar, al analizei şi criticii făcute din noi orizonturi structurale şi perspective poetico-filosofice, acesta va încetat să mai fie un mit, dar el va continua să fie, chiar şi în mod tăcut, ceea ce, de fapt, a fost de la început: un mare poet. Critica serioasă presupune analiză rece, re-evaluare continuă, exegeză obiectivă, şi nu mătănii şi tămîieri de parastas care îmbălsămează orice operă. Benefic ar fi să-l mai uităm omagial pe Eminescu, irelevanţa unor biografeme, să nu îl exhibăm indecent oriunde şi oricînd. Să-l „uităm” recuperator tocmai pentru a ne putea re-mobiliza curiozitatea în legătură cu opera sa. Ar trebui să uităm tot ce nu ţine strict de scrisul său, de ceea ce nu a pus textual şi metatextual în pagină, în cuvintele lăsate drept călăuză. E nevoie uneori și de o „uitare” cumulativă pentru a-l putea re-descoperi. Marii gînditori, ca şi marile idei, mai au nevoie şi de o amînare creatoare, de lucrare în ascuns, chiar de o aşteptare stimulativă, de o fertilă reevaluare. Altfel riscăm să îi/le pierdem tocmai în momentul invocării abuzive”.
Ioan F. Pop