„Episcopii din Uniunea Europeană urmăresc îndeaproape evoluțiile din Siria și își exprimă speranța pentru o tranziție ordonată și pașnică a puterii. COMECE îndeamnă noul regim să respingă sectarismul și extremismul, îmbrățișând în același timp contribuțiile și identitățile unice ale numeroaselor minorități etnice și religioase care îmbogățesc națiunea din Orientul Mijlociu. În plus, Comisia Conferințelor Episcopale din UE solicită protejarea templelor religioase și a siturilor aparținând minorităților, asigurarea accesului la ajutorul umanitar și întoarcerea în siguranță a persoanelor strămutate intern (IDP) la casele lor”, precizează Secretariatul COMECE într-o notă publicată miercuri, 11 decembrie 2024.
În acest context, este de remarcat faptul că, înainte de căderea regimului lui Bashar al-Assad, președintele Comisiei Conferințelor Episcopale din Uniunea Europeană (COMECE), Excelența Sa Mons. Mariano Crociata, a adresat o scrisoare, datată 7 decembrie 2024, Excelenței Sale Exc. Mons. Joseph Tobji, Arhiepiscop de Alep (Maronit), și tuturor celorlalți episcopi ai Bisericilor creștine din Alep.
În mesajul său, Mons. Crociata a transmis solidaritatea episcopilor UE, afirmând:
„Cu o inimă plină de solidaritate, compasiune și preocupare profundă pentru imensa suferință și incertitudine pe care dumneavoastră și credincioșii dumneavoastră le îndurați în Alep și în alte părți ale Siriei”.
Scrisoarea sublinia angajamentul COMECE de a susține nevoile poporului sirian. Mons. Crociata a reafirmat angajamentul organizației de a sensibiliza și mobiliza resurse pentru a ajuta la reconstrucția caselor, restabilirea mijloacelor de trai și găsirea unei soluții pașnice la conflictul în curs.
În timp ce Siria se angajează în acest capitol critic al istoriei sale, episcopii UE sunt uniți în rugăciune și acțiune, susținând valorile păcii, demnității și incluziunii pentru toate comunitățile națiunii.
COMECE
Traducere: Mihaela Caba-Madarasi