Cu ocazia celei de-a 98-a Zile Mondiale a Misiunilor, care a fost celebrată duminică, 20 octombrie 2024, Agenția Fides prezintă ca de obicei câteva statistici alese pentru a ofere o imagine panoramică a Bisericii în lume. Menționăm că datele sunt preluate din ultimul Anuar Statistic al Bisericii publicat în data de 31 decembrie 2022 și face referire la membrii Bisericii, structuri pastorale, activități în domeniul sănătății, bunăstare și educație.

La 31 decembrie 2022, populația mondială număra 7.838.944.000 de persoane, cu o creștere de 53.175.000 unități față de anul precedent. Dintre cei aproape 8 milioane de oameni, 1.389.573.000 erau catolici, cu o creștere de 13.721.000 față de anul precedent. Tendința pozitivă este confirmată pentru toate continentele, cu excepția Europei. Pe cele 4 continente numărul catolicilor era în creștere, cu excepția vechiului continent, Europa, unde numărul de credincioși catolici era în scădere cu 474.000 de oameni.

Numărul total de episcopi din lume a crescut cu 13 față de sondajul din anul precedent, ajungând la 5.353. Episcopii diecezani/eparhiali au crescut (+19), iar episcopii religioși au scăzut (-6). Episcopii diecezani/eparhiali sunt 2.682, în timp ce episcopii religioși* (aleși dintre monahi) sunt 2.671.

Numărul total de preoți din lume a scăzut: 407.730 (-142 în ultimul an). Marcând o scădere substanțială, încă o dată, este Europa (-2745), urmată de America (-164). Ca și în cazul anului trecut anul trecut, creșteri semnificative au fost înregistrate în Africa (+1,676) și Asia (+1,160). Oceania, după ce anul trecut a creșterea de anul trecut, este acum din nou în negativ (-69). Numărul preoților diecezani din lume a scăzut la nivel global cu 439, ajungând la 279.171. Preoții religioși* au crescut în total cu 297 de unități până la 128.559.

Diaconii permanenți din lume au continuat, de asemenea, să crească în ultimul studiu anual (+974), ajungând la 50.159. Creșterea se înregistrează în Africa (+1), Asia (+15) și Europa (+267). Acestea scad în America (-308) și Oceania (-1).

Numărul de seminariști majori, diecezani și religioși, de asemenea, în ultimul studiu anual efectuat scade: sunt 108.481 (în anul precedent erau 109.895). Creșteri sunt înregistrate doar în Africa (+726) și Oceania (+12), în timp ce scad în America (-921), în Asia (-375) și în Europa (-859). Numărul total de seminariști minori, diecezani și religioși, a scăzut, de asemenea, ajungând la 95,161 (-553). În detaliu, o creștere are loc doar în Africa (+1.065), în timp ce scăderi sunt înregistrate în celelalte continente: Asia (-978), America (-475), Europa (-153) Oceania (-12).

În domeniul educației și al creșterii copiilor, Biserica sprijină 74.322 de grădinițe în lume frecventate de 7.622.480 elevi; 102.189 școli primare pentru 35.729.911; 50.851 școli secundare și licee pentru 20.566.902 elevi. În plus, 2.460.993 de elevi studiază în instituții superioare, 3.925.393 sunt studenți universitari.
Există un total de 102.409 instituții de sănătate, caritate și asistență socială conduse de Biserică în lume includ: 5.420 spitale și 14.205 dispensare; 525 spitale pentru leproși; 15.476 cămine pentru bătrâni, bolnavi cronici și cu handicap; 10.589 creșe; 10.500 centre de consiliere matrimonială; 3.141 centre de educație socială sau reeducare și 33.677 de alte instituții.

Jurisdicțiile ecleziastice (adică Mitropolii, Arhiepiscopii, Eparhii, Abații Teritoriale, Vicariate Apostolice, Prefecturi Apostolice, Misiuni sui iuris, Prelaturi Teritoriale, Administrații Apostolice și Ordinariate Militare) dependente de Dicasterul pentru Evanghelizare sunt în total 1.123, conform ultimei variații înregistrate. (+2). Majoritatea circumscripțiilor ecleziastice încredințate Dicasterului cu sediul în Piazza di Spagna (Roma, Italia) se află în Africa (525) și Asia (481). Urmează America (71) și Oceania (46).

Anexă: analiza modificărilor pe 25 de ani (1998-2022)

În vederea pregătirii Jubileului 2025 și pentru a ajuta la înțelegerea tendinței variațiilor în datele numerice referitoare la prezența și misiunea Bisericii Catolice în lume pe un orizont de timp mai larg, Agenția Fides, a publicat și o anexă care sintetizează datele cantitative culese pe o perioadă de douăzeci și cinci de ani, între 1998 și 31 decembrie 2022. Aceste date se referă la populația catolică, numărul de preoți, numărul de religioși și religioase și numărul de botezuri administrate la nivel mondial.
De asemenea, această anexă colectează și prelucrează date și tabele preluate din diferitele „Anuare statistice ale Bisericii” publicate din 1998 până în 31 decembrie 2022. Spre deosebire de dosarul clasic, datele luate în considerare în anexă nu intră în detaliu pe fiecare continent, ci se limitează la conturarea tabloului general la nivel global prin numere.
Ceea ce reiese imediat din datele culese în perioada 1998-2022 este că numărul catolicilor prezenți pe planetă, în cei douăzeci și cinci de ani luați în considerare, a fost mereu în continuă creștere. Datele numerice ale catolicilor reinterpretate ca procent sunt semnificative: în 1998, 17,4% din populația lumii era catolică.
În cea mai recentă variație disponibilă este de 17,7%. Ultimul procent a rămas neschimbat din 2015 după un mini-vârf atins în 2014 (17,8%). Celelalte date semnificative se referă la numărul de preoți. În total, la nivel mondial, în cei douăzeci și cinci de ani luați în considerare, numărul preoților a trecut de la 404.628 la 407.730. În timp ce numărul religioșilor și religioase a înregistrat o scădere. Așadar numărul femeilor religioase, a scăzut de la 814.779 la 559.228 în douăzeci și cinci de ani. În timp ce populația catolică crește, administrarea sacramentului Botezului a scăzut la nivel mondial. Am trecut de la 17.932.891 botezuri administrate în 1998 la 13.327.037 botezuri administrate în 2022.

(Agenția Fides 17.10.2024)

(*) episcopi religioși, preoți religioși – aleși dintre călugări, din ordinele religioase sau din institutele de viață consacrată

Traducere: Cristian Ciulea