Astăzi, 25 iunie 2024, Violonistul Alexandru Tomescu, cu celebra vioara Stradivarius Elder-Voicu, Obiect de Patrimoniu Național, Categoria Tezaur, deschide la Constanța, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova” seria de concerte în cadrul Turneului Internațional Stradivarius, denumit „METAMORFOZE”.
Turneul Internațional Stradivarius 2024, aXVII a ediție, se desfășoară în perioada 25iunie – 16 iulie, cu 18concerte, în zone urbane și rurale, și aduce lucrările lui J.S.Bach, probabil cel mai fantastic talent din întreaga istorie a muzicii, și propune lucrări, care inițial au fost compuse pentru violoncel, dar care vor fi cântate la vioară, într-o transcripție de Werner Icking. Acestea sunt capodopere ce nu trebuie să rămână delimitate doar la sunetul violoncelului, prin urmare, turneul „METAMORFOZE” va fi un regal al Viorii.
„Atunci când am cântat integrala sonatelor și partitelor pentru vioară solo de Bach, în urmă cu 11ani, am simțit ceva special la capătul maratonului muzical, de peste 2h și jumătate, parcă eram deja într-o altă dimensiune, în altă stare a spiritului și credeam cu tărie că dacă Bach ar fi scris nu 6, ci 12 sau 24 de sonate și partite, le-aș fi putut cânta pe toate, fără întrerupere și fără ca eu sau publicul să ne simțim obosiți. Este ceva, o curgere, o energie pe care o simt de fiecare dată când cânt Bach în biserici sau catedrale. Celebrul Violoncelist Pablo Casals a descoperit întâmplător aceste șase suite pentru violoncel, în perioada interbelică, ca apoi să realizeze prima înregistrare audio, râmânând până astăzi un reper muzical. Bach face adevărate minuni în a crea senzația de polifonie, de numeroase voci care coexistă. Performanța sa este cu atât mai remarcabilă, cu cât violoncelul era în epoca sa un instrument prin definiție monodic, limitat la o singură voce. Metamorfoza sunetului violoncelului în cea a viorii este miracolul acestei trasncripții semnate de Werner Icking. Nu încetez să mă bucur în fiecare zi de bogăția muzicală și noutatea violonistică ce mi-au fost oferite de aceste șase suite pentru violoncel. Sunt convins că le voi cânta mulți ani de acum înainte, pentru că muzica lui Bach este o muzică ce te însoțește mereu și mereu, urmându-și în interiorul tău metamorfoza către perfecțiune. Vă invit, așadar să vă lăsați purtați de această curgere infinită a muzicii lui Bach, în cele mai frumoase locuri și locații din România ”, a declarat Violonistul Alexandru Tomescu.
Publicul iubitor de muzică, experimentat sau mai puțin inițiat, este așteptat la concertele Turneului Internațional Stradivarius, în perioada 25iunie-16iulie 2024, care vor avea loc în catedrale Romano-Catolice, Greco-Catolice, Lutherane și Reformate sau spații inedite, atât în localități urbane dar și rurale din România, cu două concerte în București, iar durata unui concert este de 75 minute. Locurile prin care trece în acest an turneul sunt: Constanța, Biserica „ Sfântul Anton de Padova”, 25iunie, ora 19:30/ Focșani, „Muzeul Vrancei”, 27iunie, ora 19:30/ Ghimeș-Făget /Bacău, Biserica Romano-Catolică, 28iunie, ora 19:30/ Mihăileni-Botoșani, Căminul Cultural, 29iunie, ora 13:00/ Siret-Suceava, Biserica Romano-Catolică „Nașterea Sfintei Fecioare Maria”, 29iunie, ora 19:30/Piatra-Neamț, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Iosif Muncitorul”, 30iunie, ora 19:30/ Cluj-Napoca, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail”, 2iulie, ora 19:30/Oradea, Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae”, 3iulie, ora 19:30/ Arad, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova”, 4iulie, ora 19:30/Sebeș-Alba, Catedrala Lutherană Reformată, 5iulie, ora 19:30/Mediaș, Catedrala Evanghelică „Sfânta Margareta”, 6iulie, ora 19:30/ Sibiu, Catedrala Evanghelică „Sfânta Maria”, 7iulie, ora 19:30/Hobița-Gorj, Casa Memorială „ Constantin Brâncuși”, 9iulie, ora 20:00/Câmpulung Muscel-Argeș, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Iacob”, 10iulie, ora 19:30/ Brașov, Biserica Neagră, 11iulie, ora 19:00/ Cabana Craiman/Bușteni, 13iulie, ora 11:00/București, Catedrala „Sfântul Iosif”, 15iulie, ora 20:00 și Manăstirea Stavropoleos , 16iulie, ora 19:30.
Este pentru al 17lea an în care violonistul Alexandru Tomescu pleacă împreună cu vioara Stradivarius într-o călătorie prin locuri și locații din România, urban și rural, pentru a oferi un nou regal muzical: anul acesta este dedicat celor șase suite pentru violoncel de Johann Sebastian Bach, într-o transcripție pentru vioară de Werner Icking, prezentate într-un spectacol de light design, special conceput de regizorul Sergiu Ardelean, pentru a scoate la iveală cât de puternică și magnifică este fiecare lucrare.
Vioara Stradivarius Elder-Voicu este un instrument ca îşi împlinește complet misiunea, a și dat numele turneului, dar aduce oamenii împreună în gloria muzicii. Violonistul Alexandru Tomescu este recunoscut ca fiind un susținător al cauzelor de responsabilizare socială, iar în acest an își pune vocația în sprijinul educației tinerilor muzicieni, dedicând turneul colectării de fonduri pentru organizarea de cursuri de măiestrie artistică vioară și chitară clasică și încurajează pe oricine dorește să facă donații.
Mai multe informaţii despre Turneul Naţional Stradivarius vor fi disponibile pe site-ul evenimentului: www.turneulstradivarius.ro și paginile de social media: FB&INSTAGRAM- alexandru tomescu official.
Turneul Internațional Stradivarius este un proiect care are loc an de an prin generozitatea și încrederea pe care Partenerii proiectului o investesc. Datorită susținerii lor financiare, emoționale și de comunicare au contribuit extraordinar la crearea unei comunități importante și extinse, iubitoare de muzică clasică, iar astăzi am ajuns la ediția a XVIIa. Pentru această încredere, încurajare și pentru că mesajul nostru este transmis publicului prin dumneavoastră, Vă MULȚUMIM!
Parteneri și Sponsori:
BRD GROUPE SOCIETE GENERAL- PARTENER PRINCIPAL
SPONSORI: PPC, ANGELLI, POPOVICI NIȚU STOICA & ASOCIAȚII, AQUA CARPATICA, SÂMBUREȘTI, AUCHAN RETAIL, DEDEMAN, BRINEL, TOYOTA CRAIOVA- PARTENER EXCLUSIV MOBILITATE, SECURITAS ROMÂNIA – PARTENER EXCLUSIV SECURITATE, F64, CIUCAȘ
PARTENERI INSTITUȚIONALI&MEDIA: RADIO ROMÂNIA, AGERPRES, RFI, OBSERVATORUL CULTURAL, CĂRTUREȘTI, VERIDICA.RO, HAUTE CULTURE, BIZ, DEMILIOANE.RO, OAMENIIINSPIRA.RO
PRODUCĂTORI: FUNDAȚIA CULTURALĂ ”REMEMBER ENESCU”, BRANDYOU-UP, KUB- EXCLUSIV CREAȚIE LIGHT DESIGN
Departament Comunicare Turneul Stradivarius – Alexandru Tomescu
Mail: anca.gheorghe@brandyou-up.ro/ +40 745754027
BIOGRAFIE
Alexandru Tomescu – Violonist – Solist Concertist al Orchestrei Radio România
Cariera muzicală fructuoasă a lui Alexandru se construiește de la debutul său, în 1985, susținând concerte de succes în întreaga lume, în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York, Metropolitan Arts Centre – Tokio, sau pe scena Cadogan Hall împreună cu Royal Philharmonic Orchestra, sub bagheta unor maeștri precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach. Angajamentul pe care violonistul şi l-a asumat în 2007, momentul în care a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument. După o serie aproape neîntreruptă de concerte desfășurate în România și în lume, numele violonistului și al viorii sale au devenit sinonime perfecte. Acesta a creat și dezvoltat unul dintre cele mai importante proiecte de promovarea muzicii clasice și a tinerilor artiști, Turneul Internațional Stradivarius, proiect care se derulează anual, ajungând la ediția a 17a.
Alexandru consideră că neconvenționalul, ca îmbinare între profesionalism şi inovație este cheia pentru a ajunge la publicul larg, drept pentru care a devenit protagonistul unor evenimente–pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe vioara Stradivarius într-o stație de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraționale a domeniului forestier. Totodată violonistul se implică în acțiuni sociale și de interes public, iar cel mai important proiect pe care îl derulează de ani de zile este seria de activități culturale și educaționale o serie de Master class-uri pentru tinerii muzicieni vioară și chitară clasică la Cabana Caraiman/Munții Bucegi, care trăiesc și studiază în țară și/ sau străinătate.
Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a cânta în fața publicului său, ci cultivă un dialog intens cu acesta fie de pe scenă, explicând ce cântă, fie prin interviurile pe care le acordă la televiziunile şi radiourile de specialitate şi nu numai. Este ambasador al campaniei Radio România Muzical – „Ascultă 5 minute de muzică clasică” și este solist concertist permanent de elită al Orchestrei Radio România, ansamblu alături de care a susținut zeci de concerte în țară și în străinătate. În urma concursului organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și Filarmonica „George Enescu”, Alexandru a câștigat din nou în luna noiembrie a anului 2018, dreptul de a cânta pe Vioara Stradivarius Elder-Voicu, Obiect de Patrimoniu Național, Categoria Tezaur.
turneulstradivarius.ro/www.alexandrutomescu.com / www.facebook.com/AlexandruTomescuOficial
Departament Comunicare Turneul Stradivarius – Alexandru Tomescu