Cardinalul Alexandru Todea (5 iunie 1912-22 mai 2002) face parte dintre reprezentanții Bisericii Greco-Catolice din România, formați la Blaj și în înaltele școli ale Apusului, caractere umane exemplare, oameni care au preluat crezul Școlii Ardelene, l-au trăit și l-au transmis testamentar peste timp.

Alexandru Todea s-a născut în urmă cu 112 ani, pe 5 iunie 1912, în comuna Teleac din județul Mures, fiind al 13-lea copil din cei 16 ai familiei Gheorghe și Maria Todea. Urmează clasele gimnaziale la Reghin, iar cele superioare la Liceul Român Unit „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj unde susține examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie 1933. A avut și o scurtă trecere de o lună pe la Liceul Economic din Târgu Mureș dar, când directorul i-a spus că de la acel liceu nu va putea merge la Teologie, s-a întors acasă chiar dacă a pierdut un an scolastic. Blajul l-a învățat că ceea ce îl înalță pe om este autoritatea sa morală. După terminarea Liceului „Sfântul Vasile” se înscrie la cursurile Academiei Teologice din Blaj, iar din 1934, Mitropolitul Vasile Suciu îl trimite la Roma pentru a-și continua studiile filosofico-teologice la Colegiul „De Propaganda Fide”. Tot la Roma, pe când era student în anul IV de teologie, fost hirotonit diacon pe 11 decembrie 1938, de episcopul Iuliu Hossu, cel care avea să fie numit in pectore, primul Cardinal român. A fost ridicat la treapta preoției un an mai târziu, de sărbătoarea Bunei-Vestiri din anul 1939, prin punerea mâinilor episcopului greco-catolic rus din diaspora, P.S. Aleksandr Nikolaevič Evreinov. Imediat după obținerea doctoratului în Teologie, în 1940, prin susținerea tezei „De doctrina milenaria, tractatus exegetico-dogmaticu”, revine la Blaj. Este numit secretarul Mitropolitului Alexandru Nicolescu, îndeplinind această funcție și în perioada în care Valeriu Traian Frențiu a fost Administrator Apostolic. Din 1941 a primit și misiunea de profesor la „Școala Normală de Fete” și la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare”, precum și în cadrul altor școli din Blaj unde predă religia, limba latină și limba italiană. Cu o atenție deosebită față de tineri, publică lucrările: „Pentru tine, învățătoare apostolă” (1942), „Cascada Tinereții” (1943) și „Rugăciunea tineretului” (1945).

La cererea Părintelui Ariton Popa și a numeroși intelectuali din Reghin, Î.P.S. Valeriu Traian Frențiu îl numește pe Pr. Alexandru Todea, la 14 octombrie 1945, paroh al Parohiei Române Unită din Reghin I și protopop districtual. În acest oraș își va îndeplini misiunea până la suprimarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică – în toamna anului 1948, când este arestat întreg episcopatul greco-catolic, preoții, canonicii, protopopii, profesorii de teologie și religie și mulți credincioși, pentru refuzul de a-și părăsi religia și a trece la ortodoxie.

În decembrie 1948, prin decretul 358, Biserica Unită cu Roma a fost scoasă în afara legii și toate bunurile ei au fost împărțite între Stat și Biserica Ortodoxă. Act nedrept prin care „s-a nesocotit rolul esențial pe care Biserica Română Unita cu Roma îl avusese în istoria culturii și civilizației românesti (Cristian Vasile, „Între Vatican si Kremlin” – Biserica Greco-Catolică în timpul regimului comunist, Ed. Curtea Veche, București, 2003, p. 5), act nedrept pentru urmașii episcopului Inocențiu Micu Klein…

Pentru atitudinea anticomunistă Pr. Alexandru Todea a fost arestat de mai multe ori. La a șasea arestare, pe 14 octombrie 1948, reușește să evadeze de la Securitatea din Reghin și să trăiască trei ani și trei luni pe la credincioși. Pentru continuarea vieții Bisericii Greco-Catolice în clandestinitate, Sfântul Scaun Apostolic a hotărât consacrarea de noi episcopi. Consacrarea episcopală a pr. Todea a avut loc la 19 noiembrie 1950, în capela-baptisteriu a Catedralei „Sfântul Iosif” din București. A fost sfințit Episcop de Cezaropolis, auxiliar pe lânga Episcopul Ioan Suciu al Blajului. Consacrarea a fost celebrată de cepiscopul romano-catolic Iosif Schubert, de față fiind doar Părintele George Gutiu, cu care noul episcop va împărtăși o parte din suferințele detenției și persecutiei și care, după 1989, va deveni episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla.

În 31 ianuarie 1951, Episcopul Alexandru Todea a fost arestat, iar în februarie 1952, la procesul Tribunalului Militar din București, procurorul i-a cerut condamnarea la moarte, menționând că este „periculos pentru societate”. La sfârșitul procesului a fost condamnat la „muncă silnică pe viață”.

A trecut prin aproape toate închisorile din țară, la început a fost închis la închisoarea din Sighet, unde erau episcopii Iuliu Hossu, Ioan Bălan, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu și Tit Liviu Chinezu, care s-au stins din viață aici, trupurile lor fiind aruncate în gropi comune.

Pe drumul Golgotei, apelativul „banditule” i-a însoțit viața. A fost „șef de măturoi”, dar măturatul i-a dat posibilitatea de a acorda asistență spirituală multor deținuti, profitând de câteva clipe de neatenție ale gardienilor. Mărturia celor care au supraviețuit închisorilor pune în lumină respectul de care se bucura în rândul tuturor. În lucrarea memorialistică „Închisoarea noastră cea de toate zilele”, Ion Ioanid îi face portretul: „Tip de preot luptător. Profund credincios, devotat Bisericii lui prigonite și totodată cauzei românești. Todea se bucura de un respect unanim, impunându-se în ochii tuturor ca un adevărat vlădica” (Silvestru Augustin Prundus, Ierom, OSBM – Clemente Plaianu, preot-prof, „Cardinalul Alexandru Todea” – la 80 de ani, 1992, p. 31).

La transferurile condamnaților de la o închisoare la alta, acestora li se puneau lanțuri la picioare. La un astfel de transfer, în gara Teiuș trenul având o staționare mai lungă, Episcopul Todea a celebrat Sfânta Liturghie, acolo în tren, cu lanțurile la picioare. Era lunea Rusaliilor și aniversarea zilei sale de naștere…

Prin Decretul Nr. 411/1964, sunt eliberați toti detinuții politici, sunt eliberați si episcopii auxiliari greco-catolici supraviețuitori, Î.P.S. Iuliu Hossu rămâne pe mai departe în prizonierat, la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani, fără să i se permită vreodată reîntoarcerea la Cluj. Preasfințitul Alexandru Todea, după 16 ani de detenție, se stabilește la Reghin.

Ignorând pericolul, abia ajunși în libertate, episcopii refac, în condițiile ilegalității, capitlurile eparhiale. Reiau păstorirea credincioșilor, desi sunt urmăriți în continuare. Purtându-și suferintele „cu discreție și demnitate”, P.S. Alexandru Todea și întreg episcopatul încep seria memoriilor adresate autorităților de stat pentru obținerea libertății Bisericii Greco-Catolice. Unele memorii sunt semnate de toți episcopii, altele, personal, de P.S. Alexandru Todea, dar toate dovedesc curajul celor care le-au redactat și sunt mărturie că Biserica Unită „a continuat sa existe”, chiar alungată din bisericile ei și din toate bunurile, nu însă „din sufletele credincioșilor ei”. Acestor memorii nu li s-a răspuns niciodată, în niciun fel. În „Documentul nr. 18”, adresat Președintelui Nicolae Ceaușescu, P.S. Alexandru Todea îi reproșează acestuia: „Dumneavoastră stați de vorbă cu toti strainii numai cu greco-catolicii din România nu stați de vorbă…”.

Situația adevărată a Bisericii Greco-Catolice este prezentată clar: „Biserica Unită nu a dat nici de bună voie, nici silită, nici batjocorită, nimănui nimic din drepturile ei. Biserica Unită nu a dat nimănui nicio încredintare de trecere la Biserica Ortodoxă. Nimeni nu a avut nicio delegatie să o reprezinte în așa-numitele întruniri de reunificare. Deci, ea există. În mod abuziv este împiedecată de a-și exercita drepturile garantate de legislatia țării și de legislația internațională” (Cardinal Alexandru Todea, „Luptele mele – Un strigat în pustiu vreme de un patrar de veac”, Ed. Dacia, 2003, p. 164, volum care conține o parte din memoriile Cardinalului). Analizând lucrarea, Acad. Camil Muresan afirma: „Desfășurate pe o durată de aproape douăzeci de ani, memoriile constituie, prin consecvența cu care au fost redactate și înaintate, o probă de curaj, de elevație morală, de neînfricare a superiorității spiritului asupra forțelor nocive care-l înconjoară și vor să-l dărâme. Calități care îl definesc, în primul rând, pe autorul demersurilor. Dar nu sunt numai ale lui; ele au izvorât dintr-o comunitate de credință care, prin mulți ca el, și le-a pus în valoare, timp de sute de ani” (Op. cit, p. 8).

Preasfințitul Alexandru Todea este cel care a fost la capatâiul Cardinalului Iuliu Hossu până în ultimul moment al vieții acestuia și i-a preluat cuvintele testamentare: „Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă…”.

În Conferința Episcopală din 30 aprilie 1985, analizându-se situația în care se găsea Biserica Româna Unită, „în vederea unei adevarate remedieri este ales Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Excelența Sa Alexandru Todea, cu toate drepturile și datoriile prevăzute de Conciliile noastre Provinciale și de normele canoanelor universale în vigoare”. Odată cu alegerea ca mitropolit a P.S. Alexandru Todea, Biserica Greco-Catolica începe să desfășoare o activitate publică bine reliefată, sunt mai multe hirotoniri de preoți, se deschid capele, adevărate locuri de pelerinaj, casele preoților devin și ele capele, se citesc „Pastoralele”, se practică devoțiunile către Sfânta Fecioară Maria, în special Sfântul Rozariu, viața spirituală se intensifică.

După obținerea libertății în 1989, Î.P.S. Alexandru Todea va fi, în noile condiții, Administrator Apostolic cu putere de jurisdicție asupra Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș, iar din martie 1986 Mitropolit al Bisericii Unite. Se reface toată ierarhia catolică din țară și începe munca de rezidire a ceea ce a fost distrus. Dificultățile care i-au stat în față Mitropolitului au fost nenumărate. Abrogat Decretul 358/1948, restituirea bisericilor și a bunurilor confiscate trebuia să aibă loc imediat, crestinește și legal – situație nici pâna azi rezolvată în totalitate. Împotriva Bisericii Greco-Catolice s-a declanșat o campanie de calomnii și neadevăruri care amintesc anul 1948… Toate acestea l-au întristat, le cunoștea bine, nu era însă persoana pe care aceste răutati să-l copleșească, avea în el ceva din harul și curajul Apostolilor.

Instalarea la Blaj a Î.P.S. Alexandru Todea nu s-a făcut usor, cu atât mai mult recuperarea Catedralei. De altfel, în tot Ardealul, Sfintele Liturghii s-au oficiat în parcuri, în locuințe particulare, cămine culturale; chiar instalarea Mitropolitului s-a făcut pe Câmpia Libertății. Meritele Bisericii Blajului au fost voit șterse, dar și cuvintele lui Nicolae Iorga: „Biserica Unită este o fericire pentru noi, în afară de tot ce a dat ea în glorioasa Biserică de la Blaj, și gloria aceasta nu i-o poate lua nicio pasiune, nicio nedreptate, ci este un motiv pentru care această Biserică are dreptul să se aseze dârză în fața dreptului său și să nu-l dea nimănui” (Silvestru Augustin Prundus – Clemente Plaianu, op. cit., p. 56).

În Consistoriul din 28 mai 1991, Î.P.S. Alexandru Todea, Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma, a fost creat Cardinal, Papa Ioan Paul al II-lea motivând: „(…) Nouă ni se pare că tu ești înzestrat cu renumite daruri și că bine ai servit Biserica Catolica și te-am ales în Colegiul Purpuraților Părinți, proclamându-te cu a Noastră Putere Apostolică CARDINAL PREOT…”. Era o recunoaștere a valorii atât a Bisericii Greco-Catolice, cât și a Mitropolitului ei, Alexandru Todea.

În 1994, Cardinalul Alexandru Todea s-a retras din conducerea Mitropoliei Blajului, din motive de boală.

La vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, imobilizat într-un scaun cu rotile, Cardinalul Alexandru Todea a mers la București să-l întâlnească pe Sfântul Părinte. L-au mișcat cuvintele Papei: „Astăzi sunt aici a vă aduce omagiu vouă, fii ai Bisericii Greco-Catolice, care mărturisiți de trei secole, prin sacrificii uneori nemaiauzite, credința voastră în unitate. Vin acum să dau glas recunoștinței Bisericii Catolice și nu doar ei; întregului univers creștin, tuturor oamenilor de bine voi le-ați oferit mărturia adevărului care îi va face liberi”.

Între acei mărturisitori ai credinței s-a regăsit pe sine și „ iubitul frate Alexandru Todea, cardinal al sfintei Romane Biserici”, cum i s-a adresat Papa Ioan Paul al II-lea (București, 8 mai 1999). Poate, într-o străfulgerare a amintirilor, i-au revenit în față atâtea suferințe îndurate, lanțurile purtate… La înscăunarea de Mitropolit, la Blaj, pe Câmpia Libertății, spunea în cuvântul său cât este de dureroasă viața lipsită de micile bucurii, prețul imens al acestora… Părintele Alexandru Todea s-a lipsit de ele o viață întreagă ca să ne dăruiască nouă bucuria mare de fi azi în Biserica noastră… (Otilia Bălaș).

Pentru toate acestea acum, la 112 de la nașterea Eminenței Sale, evocându-i meritul și martiriul, îi aducem prinosul recunoștintei și rugăciunile noastre!

O viață, un destin personal care se identifică cu destinul unui neam, al unei Biserici. Model de credință și tărie în orice împrejurare a vieții, păstor și apărător al turmei sale, Cardinalul Alexandru Todea domină dincolo de zorii existenței noastre istorice, rămânând unul dintre stâlpii pe care se sprijină spiritualitatea și destinul valorilor românești autentice, chemându-i pe toți la unitate în Biserica lui Hristos, Una, Sfântă, Catolică și Apostolică.” (P.S. Virgil Bercea, Omagiu – Alexandru Todea Cardinal, Editura Primus, Oradea, 2012)