Duminică, 31 martie a.c., în a doua duminică a Postului Mare din acest an, la parohia greco-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Sâmbăta (jud. Bihor) a fost sfințită Masa noului Altar. Sfințirea Mesei sfinte a fost săvârșită de Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, înaintea Sfintei Liturghii arhierești celebrată în comunitatea de aici. La consacrare au luat parte pr. Protopop de Holod Ioan Tătar și pr. Giusepe Ghiurcă, paroh al locului. Evenimentul a adus împreună credincioșii parohiei Sâmbăta, alături de care s-au aflat pr. arhidiacon diacon Grațian Gui și ipod Eugen Ivuț.
În Cuvântul de învățătură, păstorul Eparhiei de Oradea a vorbit pe marginea evangheliei duminicale – a Vindecării slăbăngului din Capernaum – subliniind importanța celei dintâi și a celei mai mari porunci: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău”.
Capernaum – locul unde Isus săvârșește această bine-cunoscută minune – a fost centrul slujirii lui Isus în Galilea, unde pe malul mării Tiberiadei (Lacul Ghenizaret) știm că a însănătoșit-o pe soacra lui Petru și în același timp a făcut multe minuni. Tot aici, Isus mergea adesea în sinagogă.
„De data aceasta nu este în sinagogă, ci se află într-o casă. Nu știm casa cui era, cert este că era foarte multă lume prezentă care «asculta Cuvântul» predicat de Isus. În acest context se întâmplă o minune. Casele acelor vremuri, diferite de ale noastre, erau acoperite astfel încât era ușor a fi descoperit acoperișul, fiind însă mult mai greu ca cineva să urce până acolo. Și totuși patru oameni «au desfăcut acoperişul casei unde era Isus şi au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul» (cf. Ev. Mc 2, 1-12). Cine puteau să fie acești oameni? Ne gândim că ar putea fi niște binevoitori sau prieteni care îl apreciau pe cel care era bolnav și s-au gândit că ar putea să îi facă un bine. Dar – subliniază PS Virgil – acest bine ei reușesc să îl facă într-un context în care Mântuitorul vorbea lumii, evangheliza, transmitea Cuvântul Lui Dumnezeu. La fel trebuie să ne imaginăm cum Mântuitorul, în timp ce predica, și-a ridicat privirea și a văzut în primul rând ochii celor patru. Apoi a primit acel pat coborându-se cu bolnavul întins pe el. În tot acest timp scribii, fariseii și cărturarii vorbeau, cârcoteau constant. Pentru care motiv? Căci Mântuitorul vestea Evanghelia, se afla în misiune am spune astăzi. Și iată, primul lucru pe care i-l spune bolnavului este: «Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!». Nu îi spune «te-ai vindecat» și tocmai acest lucru îi deranjează pe scribi, pe farisei, pe cărturari.”
Episcopul greco-catolic de Oradea a continuat predica din a doua duminică a Postului Mare la Sâmbăta îndemnând la reflecție:
„Cine poate să ierte păcatele? Un singur Dumnezeu. Dincolo de aceasta, ce este păcatul? Înainte de toate, păcatul este refuzul de a-L iubi pe Dumnezeu. Știm că prima poruncă este să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Cel mai mare păcat este să refuzăm a ține această poruncă, să refuzăm iubirea Lui Dumnezeu. Noi ținem cu adevărat această poruncă? Vă îndemn să Îl iubim așa cum El ne-a iubit, încât ni L-a dat pe unicul Său Fiu… Cu atât mai mult acum, în Postul Paștelui când mergem pe drumul Crucii să ne gândim că a luat asupra Sa păcatele lumii, pentru noi. Și ne spune: «Iertate îți sunt ție păcatele tale!». El ne-a iertat păcatele de fiecare dată când noi nu am corespuns iubirii Sale, când nu L-am iubit pe Dumnezeu din tot sufletul.”
Mulțumind Preasfinției Sale pentru prezența în mijlocul comunității din Sâmbăta alături de părintele Protopop al locului, pr. Giusepe Ghiurcă i-a invitat pe toți cei prezenți să se bucure împreună de o agapă frățească în curtea parohiei.
Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi