Frați și surori, să ne deschidem spre lumina lui Isus! El este iubirea și viața fără sfârșit. Pe cărările uneori chinuitoare ale existenței, să căutăm fața lui, plină de îndurare, de fidelitate, de speranță. Ne ajută în acest sens rugăciunea, ascultarea Cuvântului, sacramentele.

Acest îndemn, inspirat din Evanghelia Duminicii a II-a din Postul Mare, după sfântul Marcu, capitolul 9, s-a aflat în centrul alocuțiunii papei Francisc care a însoțit rugăciunea antifonului marian Îngerul Domnului („Angelus”), de duminică, 25 februarie a.c..

Evanghelia istorisește despre Isus care i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, i-a dus deoparte, pe un munte înalt numai pe ei şi i s-a schimbat înfățișarea înaintea lor, hainele lui devenind strălucitoare, atât de albe cum niciun albitor de pe pământ nu le putea albi. 

Evenimentul are loc după ce Isus le anunță ucenicilor Pătimirile sale, dezvăluindu-le astfel sensul a ceea ce au trăit împreună până în acel moment, deoarece predicarea Împărăției, iertarea păcatelor, vindecările și semnele săvârșite erau de fapt scânteia unei lumini mai mari: „lumina lui Isus, lumina care este Isus”. Și – se explică în alocuțiune – de la această lumină ucenicii nu trebuie să-și mai ia vreodată ochii, mai ales în momentele de încercare, precum cele care se apropie, ale Pătimirii lui Isus.

La aceasta suntem chemați și noi, creștinii, în călătoria vieții: să păstrăm mereu în fața ochilor noștri fața strălucitoare a lui Cristos. Îndemnul pontifului este să ne propunem ca în Postul Mare să cultivăm privirile deschise, să devenim „căutători de lumină”, căutători ai luminii lui Isus în rugăciune și în oameni. De asemenea, să ne întrebăm, dacă în drumul nostru în viață ne păstrăm privirea fixată pe Cristos care ne însoțește și dacă, făcând acest lucru, lăsăm loc tăcerii, rugăciunii, adorației. Totodată, să ne întrebăm dacă suntem în căutarea chiar și a unei mici raze de lumină a lui Isus, care se reflectă noi și în fiecare frate și soră pe care-i întâlnim și dacă ne amintim să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta. Fie ca Preacurata Fecioară Maria, strălucind de lumina lui Dumnezeu, să ne ajute să ne păstrăm privirea fixată asupra lui Isus și să ne privim unii pe alții cu încredere și iubire.

Vatican News – A. Mărtinaș