Cuvântul de învățătură în cadrul Sfintei Liturghii celebrate la intenția Sinodului pentru sinodalitate a Părintelui Răzvan Iacob VASILE

 

În data de 10 octombrie 2021, Sfântul Părinte Papa Francisc, a inaugurat în Bazilica Sfântul Petru din Roma parcursul sinodal al Bisericii, la care a invitat să participe fiecare comunitate locală. Acest sinod are ca temă sinodalitatea, și va desfășura pe parcursul a 3 ani.  În prima faza au fost consultate toate comunitățile la nivel local, apoi a avut loc o consultare la nivel de Biserici naționale, apoi la nivel continental și urmează o ultimă parte la Roma unde vor participa episcopi din întreaga lume. Scopul acestui sinod este acela de a ne ajuta să mergem înainte împreună, clerici și credincioși, de a ne asculta reciproc și de a reflecta împreună la problemele zilelor noastre, devenind astfel solidari cu problemele și suferințele lumii în care trăim.

Sfântul Părinte a dorit ca la acest Sinod, să nu participe doar Episcopii, ci și preoții, persoanele consacrate și tot poporul credincios, adică întreaga Biserică. Sfântul Părinte ne invită să trăim acest Sinod în spiritul rugăciunii pe care Isus i-a adresat-o Tatălui, pentru ucenicii săi, și pentru ucenicii din toate timpurile, pentru ca „Toți să fie una” (In. 17,21). Suntem chemați la unitate și la comuniune, la fraternitatea care se naște atunci când ne simțim cu toții îmbrățișați de unica iubire a lui Dumnezeu. De aceea, suntem invitați să mergem și să înaintăm împreună pe drumul credinței, ca și unic popor al lui Dumnezeu, pentru a trăi într-o Biserică care primește și trăiește darul unității, fiind mereu deschisă vocii Spiritului Sfânt.

Cele trei cuvinte cheie ale acestui Sinod sunt următoarele: comuniune, participare și misiune. Prin aceste cuvinte Biserica contemplă și este chemată să imite viața Preasfintei Treimi, mister de comuniune și de slujire apostolică îndreptată spre lumea contemporană. Preasfințitul Virgil ne invită să trăim, această ocazie de întâlnire, ascultare și reflecție ca un timp de har, în care să ne simțim cu toții frați, pentru a deveni cu adevărat o Biserică deschisă pentru toată lumea și aproape de toți, o Biserică în care fiecare se simte „acasă”.

Sinodul ne oferă posibilitatea să devenim o Biserică a ascultării, să ne oprim din ritmurile noastre frenetice, pentru a asculta în rugăciune și adorație vocea Spiritului Sfânt. Să-i ascultăm pe frații și surorile noastre care se află în suferință. Domnul este mereu aproape de fiecare om, îl însoțește cu dragoste, tandrețe, compasiune și milostivire. Astfel și noi, imitându-L vom putea purta fragilitățile, greutățile și lipsurile timpului nostru, vindecând rănile celor care suferă și inimile frânte cu balsamul vindecător al harului Său.

După cum ne spune Sfântul Părinte Papa Francisc, drumul sinodalității reprezintă strada pe care Dzeu dorește ca Biserica să o parcurgă în cel de-al treilea mileniu, este ceea ce Dzeu dorește de la noi: să mergem împreună spre El. Cuvântul sinod indică drumul pe care Poporul lui Dzeu este chemat să îl facă împreună și ne amintește de cuvintele Mântuitorului care este „calea, adevărul și viața”(In. 14,6) și de faptul că cei care îl urmează se vor numi discipoli care umblă pe calea parcursă de Domnul (Fap. Ap. 9,2). Sf. Ioan Gură de Aur scrie că termenul de Biserică se referă la „cei care merg împreună pe cale, adunarea credincioșilor convocați să-i dea mărire lui Dzeu, toți împreună ca și un cor, o realitate armonioasă și bine închegată, tocmai pentru că cei care o compun, prin relațiile reciproce sunt o singură inimă și o singură simțire” (PG 55, 493).

Sinodalitatea subliniază demnitatea și misiunea comună a tuturor celor botezați, în exercitarea nenumăratelor daruri și carisme, a vocației și slujirii lor. Sinodalitatea indică modul de a trăi și de acționa, specific al Bisericii ca Popor al lui Dumnezeu care își manifestă și realizează concret comuniunea în a merge împreună spre Hristos, adunându-se și rugându-se în numele lui, cum facem și noi astăzi: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Mt. 18,20), în ascultarea Cuvântului și în misiunea comună de evanghelizare, dar și adunându-se împreună la frângerea pâinii: „O pâine, un trup suntem cei mulți” (1Cor. 10,17).  Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că cei care se împărtășesc cu Trupul lui Hristos,  devin Trupul lui Hristos, nu multe trupuri, ci un singur trup, (Omilia 24,2).

Sfânta Scriptură și Tradiția atestă că în centrul planului divin de mântuire strălucește chemarea la unirea cu Dumnezeu și la unitatea în El a întregului neam omenesc care se împlinește în Isus Hristos și se realizează prin slujirea Bisericii. Vechiul Testament ne spune că Dumnezeu l-a creat pe om, bărbat și femeie, după chipul și asemănarea Sa, ca ființă socială chemată să colaboreze cu El, trăind sub semnul comuniunii, stăpânind universul și orientându-l spre scopul său (Gen. 1,26-28). Încă de la început, păcatul subminează realizarea planului divin, rupând rețeaua ordonată de relații în care se exprimă adevărul, bunătatea și frumusețea creației și întunecând vocația pusă în inima ființei umane. Dar Dumnezeu, în bogăția milostivirii sale, confirmă și reînnoiește legământul de a readuce pe calea unității ceea ce s-a împrăștiat, vindecând libertatea omului și îndreptându-l să primească și să trăiască darul unirii cu Dumnezeu și al unității cu frații în casa comună a creației.  În împlinirea planului său, Dumnezeu îl cheamă pe Avraam și urmașii săi, prin jertfa de pe Sinai și astfel îi conferă demnitatea de interlocutor al lui Dumnezeu unui popor eliberat de sclavie, care pe drumul exodului se adună în jurul Domnului lor.

În centrul adunării, ca singură călăuză și păstor, se află Domnul care se face prezent prin slujirea lui Moise  căruia îi sunt asociați și subordonați într-un mod colegial Judecătorii, Bătrânii  și leviţii. Adunarea Poporului lui Dumnezeu include nu numai bărbați, ci și femei și copii, precum și străini. Ea este partenerul chemat de Domnul de fiecare dată când reînnoiește legământul. Mesajul Profeților întipărește în mintea poporului lui Dumnezeu nevoia de a parcurge greutățile istoriei în fidelitate față de legământ. Profeții invită așadar la convertirea inimii la Dumnezeu și la dreptate în relațiile cu ceilalți, în special cu cei mai săraci, cu cei asupriți, cu străinii, ca o mărturie tangibilă a milostivirii Domnului.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, Dumnezeu promite să dea o inimă și un spirit nou și să deschidă un nou exod înaintea poporului său: atunci El va încheia un nou legământ, care nu va mai fi scris pe table de piatră, ci în inima omului. Împărăția Domnului se va întinde până la marginile lumii, pentru că Slujitorul Domnului va aduna toți oamenii , și noul pact va fi pecetluit cu revărsarea Spiritului Domnului asupra tuturor membrilor Poporului Său .

Legământul făgăduit, Domnul îl realizează în Isus din Nazaret, Mesia și Domnul, care revelează prin învățătura, viața și persoana Sa că Dumnezeu este o comuniune de iubire care, cu harul și milostivirea Sa, vrea să cuprindă în unitate întreaga umanitatea. El este Fiul lui Dumnezeu, îndreptat din veșnicie în dragoste spre sânul Tatălui, făcut om la plinirea timpului pentru a aduce la împlinire planul divin al mântuirii. Neacționând niciodată singur, Isus realizează în toate voia Tatălui, care rămânând în El, își îndeplinește lucrarea prin Fiul pe care L-a trimis în lume în Spiritul Sfânt. Planul Tatălui se împlinește în Paștele lui Isus, când își dă viața pentru a o lua înapoi prin înviere și pe care o va împărtăși ca viață filială și frățească ucenicilor săi în revărsarea Spiritului Sfânt (In 3,34). Lucrarea mântuirii este unitatea pe care Isus a cerut-o Tatălui înainte de pătimirea Sa: „Precum Tu, Părinte, ești în Mine și Eu în Tine, să fie și ei una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (In 17,21).

Isus este „calea” (In 14,6) care duce la Tatăl, comunicând oamenilor în Spiritul Sfânt (In 16,13) adevărul și viața de comuniune cu Dumnezeu și cu frații. A trăi comuniunea după măsura noii porunci a lui Isus înseamnă a umbla împreună în istorie ca Popor al lui Dumnezeu al noului legământ în conformitate cu darul primit (In 15,12-15).

Apostolul Pavel, în lumina adunării euharistice, evocă chipul Bisericii ca Trup al lui Hristos, pentru a exprima atât unitatea trupului, cât și diversitatea mădularelor sale. De fapt, așa cum în trupul uman toate mădularele sunt necesare în specificul lor, tot așa în Biserică toate se bucură de aceeași demnitate în virtutea Botezului (Gal 3,28; 1​​Cor 12,13) ​​și toți trebuie să-și aducă contribuția proprie la împlinirea planului de mântuire „după măsura darului lui Hristos” (Ef. 4,7). Ținta pelerinajului Poporului lui Dumnezeu este Noul Ierusalim, învăluit în strălucirea splendorii slavei lui Dumnezeu, în care se celebrează liturghia cerească.

În concluzie, chemarea adresată credincioșilor aflați pe drumul sinodal de către Spiritul Sfânt este de a avea încredere, sinceritate și curaj pentru a intra în profunzimea orizontului lui Dumnezeu, pentru a da mărturie și a vesti că în lume există un sacrament al unității și că lumea nu e destinată rătăcirii și distrugerii, ci fericirii veșnice în ceruri. Sub ocrotirea Maicii Sfinte, experiența trăită și perseverentă a sinodalității să fie pentru noi toți, ca Popor al lui Dumnezeu izvorul bucuriei promise de Isus, un ferment de viață nouă, o rampă de lansare pentru o nouă fază a angajamentului misionar.