Drumurile voluntarilor și formatorilor Ziléos din Eparhiile de Oradea și de Cluj-Gherla s-au intersectat pentru trei zile la Negreni, județul Cluj, acolo unde, între 11 și 13 iulie, a avut loc Ziléos Summer Camp 2022.
Pentru majoritatea tinerilor participanți a fost prima experiență a unei tabere Ziléos. Tabăra urmează principiile unui club: cunoașterea celor prezenți, momentele sportive, de relaxare și de voie bună, gustările, momentul cu invitatul și momentele spirituale.
Pentru început, cunoașterea a fost esențială, mai ales că tinerii provin din trei grupuri diferite, Oradea, Cluj-Napoca și Beclean, dar la finalul taberei au ajuns să fie ca o familie. Momentele sportive și de destindere au constat în diverse jocuri, de la cele mai simple până la cele mai complexe, care au necesitat o implicare totală, a corpului și a inteligenței. Zona de munte ne-a permis să facem și o drumeție animată de gazda noastră, Vladimir Manea.
Pedagogia Ziléos propune un moment în care un invitat ne vorbește despre o anumită temă aleasă chiar de tineri. Tema acestui moment – Frici, timidități și inhibiții – a fost dezbătută de psihologul clinician Carla Abrudan. Prin diverse jocuri, aceasta i-a ajutat pe tineri și pe formatori să conștientizeze care sunt fricile din viața personală, acestea fiind de multe ori un obstacol în dezvoltarea lor. După partea teoretică și după discuțiile pe grupuri, cei prezenți ajutați de Carla au întocmit o listă de soluții practice pentru a trece peste timiditățiile și inhibițiile proprii.
Momentul spiritual a fost format din două părți. În prima parte, părintele Alex Fiț, responsabil spiritual al grupului Ziléos Oradea, le-a explicat tinerilor cum frica, care este o constantă în viața noastră, poate fi învinsă cu ajutorul harului divin. Multiple figuri ale Sfintei Scripturi au constituit exemple de persoane care în viața lor au reușit să depășească frica. În prezența Domnului, cu toții suntem chemați să renunțăm la fricile noastre și să ne bucurăm de libertatea în Cristos.
A doua parte a momentului spiritual a fost specifică unei tabere Ziléos și anume Scrisoarea către Dumnezeu. După invocarea Spiritului Sfânt, cu inimile deschise, tinerii s-au retras pentru un moment de liniște în care au scris o scrisoare către Dumnezeu. Aceste scrisori au fost oferite lui Dumnezeu, iar cei care au dorit le-au putut împărtăși în fața tuturor. A fost un moment profund pentru fiecare dintre cei prezenți, un moment în care și-au deschis inimile pentru a fi umplute de harul lui Dumnezeu.
Grupul de tineri din Cluj-Napoca și Beclean a fost însoțit de părintele Marius Cîmpean.
Au fost trei zile pline în urma cărora tinerii au rămas cu multe amintiri frumoase și cu experiențe care îi vor ajuta în dezvoltarea lor umană, socială și spirituală. Cu siguranță a fost o tabără pe care o vom adăuga la colecția experiențelor de neuitat ale familiei Ziléos! In God we trust!
Resposabil comunicare Ziléos
Tomescu Dragoș