Prin implicarea Comisiei de Tineret a Eparhiei greco-catolice de Oradea, având susținerea Biroului Pastoral şi a părinţilor preoţi responsabili cu pastoraţia în protopopiate, a continuat ieri, 23 martie 2022, Rugăciunea Calea Crucii on-line în eparhia noastră, pentru această săptămână fiind rândul Protopopiatelor de Supur şi de Zalău să fie gazde ale evenimentului.
Tinerii au luat legătura în primul rând cu cei de vârsta lor, dar nu numai, avându-i în vedere inclusiv pe părinţii lor, cunoştinţele lor, adresându-le invitaţia de a se alătura în rugăciunea Calea Crucii în fiecare zi de miercuri, timp de cinci săptămâni pe perioada Postului Mare, începând cu ora 19.00, prin intermediul platformei Zoom.
Participanții, având alături lumânări aprinse, s-au rugat împreună pentru pacea în lume, pentru poporul ucrainean greu încercat în acestă perioadă, dar și pentru familii, pentru Viață, pentru prieteni.
Preasfințitul Virgil Bercea a fost alături de tineri şi a rostit rugăciunea finală.
Gazdele au oferit din lumina sufletului lor, recitând rugăciunile ori meditaţiile aferente staţiunilor rugăciunii. Richard Pereș din Ardud şi grupul de tineri de la Zalău au interpretat pe rând, cu multă trăire, cântecele specifice rugăciunii. I-au susţinut şi i-au îndrumat cu toată căldura pe tinerii protagonişti Părinţii responsabili cu pastoraţia tineretului Cristian Robotin, Matei Marius şi Marius Crişan, alături de Părintele protopop Părău Valer. Ne bucurăm, dragi tineri, pentru implicarea voastră, pentru timpul pe care-l oferiţi Bunului Dumnezeu, cel care cu siguranţă vă însoţeşte la orice pas.
Vă mulţumim tuturor! Mulțumim Comisiei de Tineret pentru strădanie!
Mulţumim lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată, iar săptămâna viitoare, miercuri, în 30 martie de la ora 19.00, vom primi cu bucurie invitaţia tinerilor din protopopiatele de Şimleu și de Carei.
Vă rugăm să trimiteți acest link de invitație prietenilor, cunoștințelor, rudelor și tuturor persoanelor interesate.
Join Zoom Meeting
https://us02web.zoom.us/j/84851235076?pwd=WUpvaEJKcnU4OThmWEhnNVJibmUvUT09
Meeting ID: 848 5123 5076
Passcode: 100300
Laura Ologu
Biroul Pastoral