Dialogul între generaţii, educaţia şi locul de muncă: instrumente pentru a edifica o pace durabilă

  1. „Cât sunt de plăcute pe munţi picioarele celui care aduce vestea cea bună, care anunţă pacea” (Is52,7)

Cuvintele profetului Isaia exprimă mângâierea, suspinul de uşurare al unui popor exilat, epuizat de violenţe şi de samavolnicii, expus infamiei şi morţii. Cu privire la el, profetul Baruh se întreba: „Ce este, Israel? De ce eşti în ţara străinilor? Ai îmbătrânit într-o altă ţară! Ai fost întinat cu cei morţi şi ai fost numărat cu cei din locuinţa morţilor” (3,10-11). Pentru aceşti oameni, venirea mesagerului păciiînsemna speranţa unei renaşteri din molozul istoriei, începutul unui viitor luminos.

Şi astăzi, drumul păcii, pe care Sfântul Paul al VI-lea l-a numit cu noul nume de dezvoltare integrală[1], rămâne, din păcate, departe de viaţa reală a atâtor bărbaţi şi femei şi, prin urmare, a familiei umane, care este de acum total interconectată. În pofida multiplelor eforturi care tind spre dialogul constructiv între naţiuni, se amplifică zgomotul asurzitor al războaielor şi conflictelor, în timp ce înaintează boli de proporţii pandemice, se înrăutăţesc efectele schimbării climatice şi ale degradării ambientale, se agravează drama foamei şi a setei şi continuă să domine un model economic bazat mai mult pe individualism decât pe împărtăşirea solidară. La fel ca în timpurile profeţilor din vechime, şi astăzi strigătul săracilor şi al pământului[2] nu încetează să se ridice pentru a implora dreptate şi pace.

În fiecare epocă, pacea este, în acelaşi timp, dar de sus şi rod al unei angajări împărtăşite. De fapt, există o „arhitectură” a păcii, unde intervin diferitele instituţii ale societăţii, şi există un „artizanat” al păcii, care implică pe fiecare dintre noi personal[3]. Toţi pot să colaboreze la edificarea unei lumi mai paşnice: pornind de la propria inimă şi de la relaţiile în familie, în societate şi cu ambientul, până la raporturile dintre popoare şi dintre state.

Aş vrea să propun aici trei căi pentru construirea unei păci durabile. Înainte de toate, dialogul între generaţii, ca bază pentru realizarea de proiecte împărtăşite. În al doilea rând, educaţia, ca factor de libertate, responsabilitate şi dezvoltare. În sfârşit, locul de muncă pentru o realizare deplină a demnităţii umane. Este vorba de trei elemente de care nu se poate face abstracţie pentru „a da viaţă unui pact social”[4], fără de care orice proiect de pace se dovedeşte inconsistent.

  1. Dialogul între generaţii pentru a edifica pacea

Într-o lume încă aflată în strânsoarea pandemiei, care a provocat atâtea probleme, „unii încearcă să fugă de realitate, refugiindu-se în lumi private, iar alţii o înfruntă cu violenţă distrugătoare, însă între indiferenţa egoistă şi protestul violent există o opţiune mereu posibilă: dialogul. Dialogul între generaţii”[5].

Fiecare dialog sincer, deşi nu este lipsit de o dialectică dreaptă şi pozitivă, cere mereu o încredere de bază între interlocutori. Trebuie să recuperăm din nou această încredere reciprocă! Actuala criză sanitară a amplificat pentru toţi sentimentul de singurătate şi concentrarea asupra noastră înşine. Singurătăţilor bătrânilor se alătură în tineri sentimentul de neputinţă şi lipsa unei idei împărtăşite despre viitor. Această criză este desigur dureroasă. Însă în ea poate să se exprime şi ceea ce este mai bun în persoane. De fapt, chiar în timpul pandemiei am întâlnit, în fiecare parte a lumii, mărturii generoase de compasiune, de împărtăşire, de solidaritate.

A dialoga înseamnă a ne asculta, a ne confrunta, a ne pune de acord şi a merge împreună. A favoriza toate acestea între generaţii înseamnă a afâna terenul tare şi steril al conflictului şi al rebutului pentru a cultiva în el seminţele unei păci durabile şi împărtăşite.

În timp ce dezvoltarea tehnologică şi economică a divizat adesea generaţiile, crizele contemporane revelează urgenţa alianţei lor. Pe de o parte, tinerii au nevoie de experienţa existenţială, sapienţială şi spirituală a bătrânilor; pe de altă parte, bătrânii au nevoie de sprijinul, de afectul, de creativitatea şi de dinamismul tinerilor.

Marile provocări sociale şi procesele de pacificare nu se pot lipsi de dialogul între păstrătorii amintirii – bătrânii – şi cei care duc înainte istoria – tinerii; şi nici de disponibilitatea fiecăruia de a face spaţiu celuilalt, de a nu pretinde să ocupe toată scena, urmărind propriile interese imediate ca şi cum n-ar exista trecut şi viitor. Criza globală pe care o trăim ne indică în întâlnire şi în dialogul între generaţii forţa motrice a unei politici sănătoase, care nu se mulţumeşte să administreze ceea ce există „cu petice sau soluţii rapide”[6], ci care se oferă ca formă eminentă de iubire faţă de celălalt[7], în căutarea de proiecte împărtăşite şi sustenabile.

Dacă, în dificultăţi, vom şti să practicăm acest dialog inter-generaţional, „vom putea fi bine înrădăcinaţi în prezent şi, din această poziţie, să frecventăm trecutul şi viitorul: să frecventăm trecutul, pentru a învăţa de la istorie şi pentru a vindeca rănile care uneori ne condiţionează; să frecventăm viitorul, pentru a alimenta entuziasmul, pentru a face să răsară visele, pentru a provoca profeţii, pentru a face să înflorească speranţele. În acest mod, uniţi, vom putea să învăţăm unii de la alţii”[8]. Fără rădăcini, cum ar putea copacii să crească şi să producă roade?

Este suficient să ne gândim la tema îngrijirii casei noastre comune. De fapt, însuşi ambientul „este un împrumut pe care fiecare generaţie îl primeşte şi pe care trebuie să-l transmită generaţiei următoare”[9]. De aceea, trebuie apreciaţi şi încurajaţi mulţi tineri care se angajează pentru o lume mai dreaptă şi atentă la salvgardarea creaţiei, încredinţată pazei noastre. Ei fac asta cu nelinişte şi cu entuziasm, mai ales cu simţ de responsabilitate în faţa urgentei schimbări a direcţiei[10], care ne impun dificultăţile reieşite din actuala criză etică şi socio-ambientală[11].

De altfel, oportunitatea de a construi împreună parcursuri de pace nu poate face abstracţie de educaţie şi de locul de muncă, locuri şi contexte privilegiate ale dialogului inter-generaţional. Educaţia furnizează gramatica dialogului dintre generaţii şi în experienţa locului de muncă bărbaţi şi femei din generaţii diferite sunt împreună pentru a colabora, schimbând cunoştinţe, experienţe şi competenţe în vederea binelui comun.

  1. Instruirea şi educaţia ca motoare ale păcii

În ultimii ani a scăzut sensibil, la nivel mondial, bilanţul pentru instruire şi educaţie, considerate mai degrabă cheltuieli decât investiţii. Şi totuşi, ele constituie vectorii primari ai unei dezvoltări umane integrale: fac persoana mai liberă şi responsabilă şi sunt indispensabile pentru apărarea şi promovarea păcii. Cu alte cuvinte, instruirea şi educaţia sunt fundamentele unei societăţi unite, civile, în măsură să genereze speranţă, bogăţie şi progres.

În schimb, cheltuielile militare au crescut, depăşind nivelul înregistrat la sfârşitul „războiului rece”, şi par destinate să crească în mod exorbitant[12].

Aşadar, este oportun şi urgent ca aceia care au responsabilităţi de conducere să elaboreze politici economice care să prevadă o inversare a raportului între investiţiile publice în educaţie şi fondurile destinate armamentelor. De altfel, continuarea unui real proces de dezarmare internaţională nu poate decât să aducă mari beneficii dezvoltării popoarelor şi naţiunilor, eliberând resurse financiare pentru a fi folosite într-o manieră corespunzătoare pentru sănătate, şcoală, infrastructuri, îngrijirea teritoriului şi aşa mai departe.

Doresc ca investiţia în educaţie să fie însoţită de o angajare mai consistentă pentru a promova cultura îngrijirii[13]. Ea, în faţa fracturilor societăţii şi a inerţiei instituţiilor, poate să devină limbajul comun care dă la o parte barierele şi construieşte punţi. „O ţară creşte atunci când dialoghează în mod constructiv diferitele sale bogăţii culturale: cultura populară, cultura universitară, cultura economică şi cultura familiei şi cultura mass-media„[14]. Aşadar, este necesar să se creeze o nouă paradigmă culturală, printr-un „pact educativ global pentru şi cu tinerele generaţii, care să angajeze familiile, comunităţile, şcolile şi universităţile, instituţiile, religiile, guvernanţii, întreaga omenire, în formare de persoane mature”[15]. Un pact care promovează educaţia pentru ecologie integrală, conform unui model cultural de pace, de dezvoltare şi de sustenabilitate, centrată pe fraternitate şi pe alianţa între fiinţa umană şi ambient[16].

A investi în instruirea şi în educaţia tinerelor generaţii este calea maestră care le conduce, printr-o pregătire specifică, să ocupe profitabil un loc just în lumea muncii[17].

  1. Promovarea şi asigurarea locului de muncă edifică pacea

Locul de muncă este un factor indispensabil pentru a construi şi a ocroti pacea. El este exprimare de sine şi a propriilor daruri, dar şi angajare, trudă, colaborare cu alţii, pentru că se munceşte mereu cu şi pentru cineva. În această perspectivă în mod marcat socială, locul de munca este locul unde învăţăm să dăm contribuţia noastră pentru o lume mai trăibilă şi mai frumoasă.

Pandemia de Covid-19 a agravat situaţia lumii muncii, care deja înfrunta multiple provocări. Milioane de activităţi economice şi productive au eşuat; muncitorii săraci sunt mereu mai vulnerabili; mulţi dintre cei care desfăşoară servicii esenţiale sunt şi mai ascunşi de conştiinţa publică şi politică; instruirea la distanţă a generat în multe cazuri un regres în învăţare şi în parcursurile şcolare. În afară de asta, tinerii care se prezintă pe piaţa profesională şi adulţii ajunşi în şomaj înfruntă astăzi perspective dramatice.

Îndeosebi, impactul crizei asupra economiei informale, care adesea îi implică pe muncitorii migranţi, a fost devastator. Mulţi dintre ei nu sunt recunoscuţi de legile naţionale, ca şi cum nu ar exista; trăiesc în condiţii foarte precare pentru ei şi pentru familiile lor, expuşi la diferite forme de sclavie şi lipsiţi de un sistem de welfare (asistenţă socială) care să-i protejeze. La aceasta să se adauge că, actualmente, numai o treime din populaţia mondială aflată la vârsta de muncă se bucură de un sistem de protecţie socială sau poate să se folosească de el numai în forme limitate. În multe ţări cresc violenţa şi criminalitatea organizată, sufocând libertatea şi demnitatea persoanelor, otrăvind economia şi împiedicând să se dezvolte binele comun. Răspunsul la această situaţie nu poate trece decât printr-o lărgire a oportunităţilor de muncă demnă.

De fapt, locul de muncă este baza pe care trebuie construite dreptatea şi solidaritatea în fiecare comunitate. Pentru aceasta, „nu trebuie să se caute să se înlocuiască tot mai mult munca umană cu progresul tehnologic: făcând astfel, omenirea şi-ar dăuna sieşi. Munca este o necesitate, este parte a sensului vieţii pe acest pământ, cale de maturizare, de dezvoltare umană şi de realizare personală”[18]. Trebuie să unim ideile şi eforturile pentru a crea condiţii şi să inventăm soluţii, pentru ca fiecare fiinţă umană aflată la vârsta de muncă să aibă posibilitatea, cu propria muncă, să contribuie la viaţa familiei şi a societăţii.

Este mai urgent ca oricând să se promoveze în toată lumea condiţii de muncă decente şi demne, orientate spre binele comun şi spre salvgardarea creaţiei. Trebuie asigurată şi susţinută libertatea iniţiativelor antreprenoriale şi, în acelaşi timp, mărită o reînnoită responsabilitate socială, pentru ca profitul să nu fie singurul criteriu-călăuză.

În această perspectivă trebuie stimulate, primite şi susţinute iniţiativele care, la toate nivelurile, solicită firmele la respectarea drepturilor umane fundamentale ale muncitoarelor şi muncitorilor, sensibilizând în acest sens nu numai instituţiile, ci şi consumatorii, societatea civilă şi realităţile antreprenoriale. Acestea din urmă, cu cât sunt mai conştiente de rolul lor social, cu atât mai mult devin locuri în care se exercită demnitatea umană, participând astfel, la rândul lor, la construirea păcii. Cu privire la acest aspect, politica este chemată să desfăşoare un rol activ, promovând un echilibru just între libertatea economică şi dreptatea socială. Şi toţi cei care lucrează în acest domeniu, începând de la muncitorii şi antreprenorii catolici, pot găsi orientări sigure în doctrina socială a Bisericii.

Iubiţi fraţi şi surori! În timp ce încercăm să unim eforturile pentru a ieşi din pandemie, aş vrea să reînnoiesc mulţumirea mea celor care s-au angajat şi continuă să se dedice cu generozitate şi responsabilitate pentru a garanta instruirea, siguranţa şi tutelarea drepturilor, pentru a furniza îngrijiri medicale, pentru a uşura întâlnirea dintre rude şi bolnavi, pentru a garanta sprijin economic persoanelor sărace sau care au pierdut locul de muncă. Şi asigur amintirea mea în rugăciune pentru toate victimele şi pentru familiile lor.

Guvernanţilor şi celor care au responsabilităţi politice şi sociale, păstorilor şi animatorilor comunităţilor ecleziale, precum şi tuturor bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă, fac apel pentru ca împreună să mergem pe aceste trei drumuri: dialogul între generaţii, educaţia şi locul de muncă. Cu curaj şi creativitate. Şi să fie tot mai numeroşi cei care, fără a face gălăgie, cu umilinţă şi tenacitate, se fac zi de zi artizani ai păcii. Mereu să-i preceadă şi să-i însoţească binecuvântarea Dumnezeului păcii!

Din Vatican, 8 decembrie 2021

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Cf. Scrisoarea enciclică Populorum progressio (26 martie 1967), 76 şu.

[2] Cf. Scrisoarea enciclică Laudato si’ (24 mai 2015), 49.

[3] Cf. Scrisoarea enciclică Fratelli tutti (3 octombrie 2020), 231.

[4] Ibidem, 218.

[5] Ibidem, 199.

[6] Ibidem, 179.

[7] Cf. ibidem, 180.

[8] Exortaţia apostolică post-sinodală Christus vivit (25 martie 2019), 199.

[9] Scrisoarea enciclică Laudato si’ (24 mai 2015), 159.

[10] Cf. ibidem, 163; 202.

[11] Cf. ibidem, 139.

[12] Cf. Mesaj adresat participanţilor la al 4-lea Forum despre Pace de la Paris, 11-13 noiembrie 2021.

[13] Cf. Scrisoarea enciclică Laudato si’ (24 mai 2015), 231; Mesaj pentru a 54-a Zi Mondială a Păcii. Cultura îngrijirii ca parcurs de pace (8 decembrie 2020).

[14] Scrisoarea enciclică Fratelli tutti (3 octombrie 2020), 199.

[15] Video-mesaj pentru Global Compact on Education. Together to Look Beyond (15 octombrie 2020).

[16] Cf. Video-mesaj pentru High Level Virtual Climate Ambition Summit (13 decembrie 2020).

[17] Cf. Sf. Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Laborem exercens (14 septembrie 1981), 18.

[18] Scrisoarea enciclică Laudato si’ (24 mai 2015), 128.