Sâmbătă, 23 octombrie 2021, au continuat la Șimleu Silvaniei, Întâlnirile formative cu preoții și soțiile acestora, de această dată participând Protopopiatele Șimleu și Zalău.

Prezenți au fost, ca de fiecare dată, Preasfinția Sa Virgil Bercea – episcopul greco-catolic de Oradea, Pr. Mihai Vătămănelu – vicarul general al eparhiei, pr. Antoniu Chifor, vicar cu preoții, Pr. Paul Popa, responsabil cu Biroul Pastoral și Pr. Mihai Tegzeș – responsabil cu pastorația familiilor în Eparhia de Oradea. A fost o întâlnire de formare a preoților și soțiile acestora, precum și de prezentare a Planului Pastoral din Eparhia de Oradea pe anul 2021-2022.

PS Virgil le-a dresat celor prezenți un cuvânt de îndrumare spirituală, de aprofundare a vieții de credință în familie, încurajându-i pe cei prezenți în activitățile ce urmează în Anul pastoral 2021-2022 și asigurându-i de apropierea sa permanentă.

Pr. Mihai Vătămănelu a prezentat, după aceea, o reflecție din cursul de formare a Pr. Renzo Bonetti – Sacramentul Preoției și Sacramentul Căsătoriei. Curs de formare pentru preoții și soțiile lor, primul curs tipărit de acest gen din țara noastră. Printre altele, părintele a subliniat: Cu sacramentul căsătoriei este consacrată relația dintre cei doi! Soții devin un trup consacrat. Soția devine co-responsabilă de exercitarea preoției soțului ei, ajutându-l să fie coerent, nu substituindu-și soțul. Voi sunteți chemate să-l ajutați pe soțul vostru să-și cinstească darul preoției sale. Voi, soții, v-ați căsătorit cu un om, nu cu preoția. Preotul trebuie să dea prioritatea de iubire, în mod stabil, soției. Dar acest adevăr îl unesc cu ceea ce am afirmat cu puțin timp în urmă. Soția care este pasionată și interesată pentru ca soțul ei să fie preot, să-și exercite preoția, îl stimulează să fie preot, și-și folosește întreaga ei sensibilitate feminină pentru a-l ajuta pe soțul ei să fie preot”.  

Planul de formare și  datele cursurilor de formare pentru preoți și soțiile acestora au fost prezentate de către Pr. Antoniu Chifor, vicarul cu preoții din eparhia noastră.

Întâlnirea a continuat cu intervenția Pr. Paul Popa, care a prezentat Broșura Anului Pastoral, elaborată de Consiliul Pastoral al episcopiei, și care conține agenda cu toate evenimentele importante din anul pastoral 2021-2022.

Pr. Mihai Tegzeș a prezentat ultimele cărți apărute pe domeniul familiei și al căsătoriei, printre care a enumerat: „Căsătoria – un sacrament pentru misiune”, „Taina Căsătoriei – adevărata identitate a soților”, „Familia Amoris Laetitia – curs pentru logodnici”, „În familie credința face diferența”, „Iertarea în cuplu”,  toate scrise de Pr. Renzo Bonetti și apărute prin îngrijirea Departamentului pentru pastorația familiilor și a adulțior din Eparhia de Oradea. Recomandarea  a fost ca preoții parohi să prezinte credincioșilor câte o cateheză pe lună din cartea ”Căsătoria – un sacrament pentru misiune. A avut loc apoi prezentarea programului formativ pentru familii și a exercițiilor spirituale care se vor ține în două serii: una în Postul Crăciunului și cealaltă în Postul Paștelui.

Spre finalul întâlnirii, Preasfinția Sa Virgil Bercea a dat cuvântul soțiilor prezente, cu rugămintea de a împărtăși din experiența și activitatea lor, bucurii și dificultăți, mulțumindu-le pentru dăruirea și implicarea lor în viața Bisericii.

Biroul de Presă