Așteptată de micuți, părinți și bunici, ultima întâlnire cu clovnii Asociației Caritas Eparhial s-a încheiat. Din nou baloane, clovni și voie bună au fost ”ingredientele” care i-au făcut pe copii să zburde de fericire în curtea Episcopiei.

”Am avut parte în  aceste duminici, de zâmbete, bucurie și multă voie bună. Copii cu părinți si bunici s-au bucurat in aceste  zile de voluntarii clovni, corul Enjoy Music,  tinerii din Allegria alături de Leo și toți ceilalți care au dăruit din timpul lor pentru aceste momente de neuitat. Mulțumim, dragi copii,  pentru zâmbetele voastre sincere și iubitoare”  – este mărturisirea lui Eugen Ivuț, secretar episcopal, ințiatorul și coordonatorul proiectului ”Zâmbete de copii în curtea Episcopiei”.

„Mă bucur că împreună cu voluntarii am reușit să ne mobilizăm și să realizăm această activitate cu copiii. Am văzut că au fost doritori și astfel s-au continuat aceste evenimente. Mă bucur că am putut aduce zâmbete de copii în curtea Episcopiei” a mai spus Patricia Pele – coordonator voluntari.

Până la noi surprize, cel mai probabil în toamnă, le dorim copiilor vacanță plăcută!

Rodica Indig-consilier cultural