A început seria de cateheze pentru tinerii care vor să-L cunoască mai mult pe Isus și care, alături de El, doresc să descopere acel mod de viață fericit prin care să-L vadă mereu alături de ei, atât în bucuriile cât și în încercările vieții. La această invitație au răspuns tinerii din Eparhia de Oradea, coordonați de echipa de la Biroul Pastoral.
Începutul întâlnirilor din fiecare seară de miercuri, de la ora 19.00 pe platforma de internet ZOOM, au fost deschise cu o întrebare provocatoare: De ce M-ai chemat la viață acum, în acest timp istoric și nu în altul? Ce dorești de la mine? Iar răspunsul îl dă psalmistul David: Fericiți sunt toți cei ce se încred în El! (Ps. 2, 12). Astfel înțelegând că suntem creați și chemați la fericire!
La lumina cuvintelor din această primă cateheză, am făcut diferența dintre bucurie și fericire, pe cea dintâi introducându-o în sfera vitală, adică fiind mai mult un stil de viață pe care suntem chemați să ni-l asumăm. Însă, cea de-a doua, bucuria, ține de sfera sentimentelor, binevenite, dar prea rare și efemere.
Lăsându-ne mângâiați și iluminați de darurile înțelepciunii cerești, prin meditarea pildelor lui Isus, vă invităm în următoarele seri de miercuri, de la ora 19.00, să vă alăturați nouă, accesând linkul:
https://us02web.zoom.us/j/84851235076?pwd=WUpvaEJKcnU4OThmWEhnNVJibmUvUT09
Passcode: 100300