Parohia „Sfânta Familie” din Zalău s-a bucurat de vizita părintelui vicar responsabil cu preoții, Antoniu Chifor în Duminica de dinainte începerii Postului Mare.
La Sfânta Liturghie alături de părintele vicar au celebrat părintele Părău Valer, protopop de Zalău și paroh al comunității și părintele Mureșan Florin.
În cuvântul de învățătură părintele Antoniu Chifor a amintit faptul că: „Unii își exprimă credința raportându-se la ceilalți, le fac toate pentru a fi văzuți de ceilalți. Sunt însetați după elogiile din partea oamenilor. Alții își practică credința discret, în locul ascuns în care se află și Dumnezeu. Aceștia vor să întrețină o relație pe care o putem califica drept ascunsă cu Dumnezeu. Așadar se conturează două tipuri de persoane; cele care doresc să fie văzute de oameni și cele care caută bucuria unei relații personale și profunde cu Dumnezeu. Tatăl tău care vede în ascuns te va răsplăti. Isus ne invita să-l întâlnim pe Dumnezeu într-un loc ascuns. Unde se găsește acest loc? În inima fiecărui credincios autentic, într-un colț intim unde se poate retrage pentru a se apropia de Dumnezeu.”
La finalul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii au fost transmise salutul și binecuvântarea Preasfinției Sale Virgil.
Post sfânt și binecuvântat tuturor!
Eugen Ivuț