,,Spune-mi de ce  plângi, și-ți voi spune ce iubești”

              Ieri seară, 28 ianuarie 2021, de la ora 19.30, a fost invitat la cateheza on-line destinată adulţilor şi familiilor, pe platforma Zoom, părintele Renzo Bonetti. A fost alături Preasfinţitul Virgil Bercea, însoţit de Părintele Vicar general Mihai Vătămănelu, de părintele Mihai Tegzeş, responsabilul cu pastoraţia adulţilor şi a familiilor în Eparhia de Oradea, de părinţi protopopi, de preoți și de laici.

              De această dată, părintele s-a referit la următorul pasaj al Fericirilor, ,,Fericiţi sunt cei ce plâng, că aceia se  vor mângâia”, oferind o perspectivă cu totul neașteptată a acestui mesaj.

              Astfel,  ,,viața lui Isus este cheia de interpretare a Fericirilor”, acestea descriu de fapt  modul în care Mântuitorul iubește, ,,misterul lui Isus”,  soții fiind părtași la aceasta.

              Dacă, de regulă lumea îi identifică pe cei ,,care plâng” ca fiind persoane care suferă, având probleme în viață, în realitate este vorba despre aceia care au pierdut raportul cu Dumnezeu, golul lor sufletesc determinând senzația de neîmplinire,  ,,întristarea de pocăință”, adică tocmai plângerea din momentul când  oamenii își dau seama de gravitatea vinovăţiei lor.

              Deci, dacă Isus plânge pentru toți cei care s-au îndepărtat de Dumnezeu, sensul tristeții noastre reflectă faptul că suntem limitați în iubire, simțindu-ne ca și copiii îndepărtați de părinți, această suferinţă provocându-ne să devenim disponibili şi activi în a mărturisi Împărăția.

              Părintele Renzo Bonetti, cel căruia îi mulțumim pentru înțeleptele vorbe de învățătură, a încheiat adresând o provocare participanților:  ,,Spune-mi de ce  plângi, și-ți voi spune ce iubești”.

Laura Ologu

Biroul Pastoral