Regina-Mamă Elena va da numele unui loc public din Florența. Primăria orașului italian a omagiat-o de Ziua Internațională a Holocaustului, pentru contribuția ei la salvarea evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

O stradă sau o grădină publică din Florența va purta numele Reginei Mamă Elena a României. Primăria orașului italian unde a trăit ani buni mama Regelui Mihai a luat această decizie. Iar astăzi, a omagiat-o pe Regina Mamă de Ziua Internațională a Holocaustului, pentru contribuția ei la salvarea evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Este o recunoaștere a implicării mamei Regelui Mihai în viața comunității din Florența.

Titlul va fi „Elena a României” pentru că dorința ei în timpul exilului ei în orașul nostru a fost să fie cunoscută tocmai prin acest nume”, a spus reprezentanta alianței civice ” Nardella” care a susținut , în numele comunității române și italiene din Florența acest proiect.

Președintele al Asociației AlterNATIVA din Florența, Melania Cotoi: Povestea Reginei Elena este foarte cunoscută pentru că e „Dreaptă între popoare” , dar și pentru contribuția ei la salvarea orașului în timpul inundațiilor din Florența, din 1966.

Totodată, Primăria Florența a omagiat-o pe Regina Elena ca „Dreaptă între popoare” la evenimentele online dedicate Zilei Internaționale a Holocaustului.

Au participat prelați de toate confesiunile religioase din Florența, iar Melania Cotoi a fost invitată, din partea comunității românești, să vorbească despre eforturile Reginei Mamă Elena de a-i salva pe evreii deportați în Transnistria, în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial.

Sursa: http://m.stiri.tvr.ro/