În anul 2005 Adunarea Generală a Națiunilor Unite a hotărât ca în fiecare an la data de 27 ianuarie să se comemoreze Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, în amintirea celor 6 milioane de evrei şi alte câteva milioane de oameni de alte naţionalităţi şi etnii au fost masacrate de regimul nazist.
Amintim de asemenea faptul că din Oradea au fost deportați în lagărele naziste, un număr de 30.000 de evrei dintre care s-au întors câteva sute, dintre care majoritatea erau bolnavi.
În Oradea în anul 2015, a fost amplasată o statuie a fetiței Eva Heyman, în Parcul Bălcescu. Eva Heyman Eva s-a născut în Oradea în 1931. Părinţii ei au divorţat când ea avea o vârstă fragedă, lăsând-o pe micuţă în îngrijirea bunicilor săi materni şi a guvernantei sale austriece. Mama ei, Agi, s-a recăsătorit cu celebrul scriitor ungur evreu Bela Zsolt şi s-a mutat la Budapesta. Nu a petrecut mult timp cu fiica ei în Oradea. Jurnalul Evei începe la 13 februarie 1944 şi se încheie la 30 mai 1944. Jurnalul a fost scos pe furiş din ghetoul din Oradea cu ajutorul Mariskăi, bucătăreasa creştină a familiei. În iunie 1944, Eva a fost deportată cu trenul la Auschwitz, unde a murit în camerele de gazare la 17 octombrie 1944. Avea 13 ani.
Monumentul a fost realizat de artista britanică Flor Kent, care a mai realizat şi alte sculpturi care reprezintă evrei sub ameninţarea deportării, cum ar fi „Fur das Kind” şi „Memorial of Nicholas Winton”, care pot fi văzute în Viena, respectiv în Praga.
Vom prezenta în continuare câteva dintre metodele folosite de regimul nazist pentru exterminare, așa cum sunt ele prezentate în volumul „Memoria Holocaustului”, coordonat de către Andrei Popete-Pătrașcu și Gheorghe Nichifor, Editura Arves, 2010.
Ghetourile
După invadarea Poloniei, naziștii au înființat ghetouri între anii 1941 și 1942 în care erau obligați să trăiască evreii și unii romi, până când erau în cele din urmă trimiși în lagărele de exterminare sau uciși. Ghetoul Varșovia era cel mai mare, cu aproximativ 380.000 de oameni, iar ghetoul din Łódź era al doilea, cu 160.000 de evrei. Acestea erau, în fapt, închisori extrem de aglomerate, descrise de Michael Berenbaum ca „instrumente de ucidere lentă, pasivă”. Deși ghetoul din Varșovia conținea 30% din populația Varșoviei – ocupa doar 2.4% din suprafața orașului, cu 9.2 oameni în medie într-o cameră.
Deportările
În toata Europa deportările au generat foarte multe probleme politice și administrative. În țările aliate cu Germania, cum ar fi Slovacia și Croația, s-au dus negocieri diplomatice pentru a se putea ajunge la deportări. Guvernul Vichy din Franța, care își extinsese deja legile antisemite, a început sa închidă evrei înainte de primirea unei cereri în această direcție din partea Germaniei.
Lagărele de muncă şi de concentrare
După 1939, lagărele au devenit din ce în ce mai mult locuri unde evrei și prizonieri de război erau fie uciși, fie forțați să trăiască o viață de sclav, malnutriți și torturați. Se estimează că germanii au înființat 15.000 de lagăre în țările ocupate, multe dintre ele în Polonia. Noile lagăre erau plasate în regiuni cu populații mari de evrei, romi, comuniști sau membri ai elitelor poloneze, inclusiv în Germania. Transportul prizonierilor se desfășura adesea în condiții îngrozitoare, în vagoane de marfă, în care mulți mureau înainte de a ajunge la destinație.
Lagărele de exterminare
Lagărele de exterminare au fost un tip de complexe construite de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu scopul uciderii sistematice a milioane de oameni în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Holocaust. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, lagărele de exterminare au fost construite într-una din fazele finale ale programului de anihilare. Cadavrele victimelor erau de regulă incinerate sau îngropate în gropi comune. Grupurile de naziști au încercat să extermine în aceste lagăre în primul rând evreii din Europa.
Camerele de gazare
În lagărele de exterminare cu camere de gazare, toți prizonierii soseau cu trenul și erau duși direct de pe peron la o zonă de recepție unde le erau luate toate hainele și obiectele personale. Erau apoi conduşi în camerele de gazare. De obicei li se spunea că acestea erau dușuri sau camere de despăduchere, iar pe ușile lor scria „baie” și „saună”. Uneori li se dădea un prosop și un săpun pentru a evita panica, și li se cerea să țină minte unde își puseseră lucrurile, pentru același motiv.
Auschwitz
Faimosul complex de lagăre de exterminare din timpul celui de-al doilea Război Mondial, a luat ființă în aprilie 1940, din ordinele lui Heinrich Himmler, șeful a două organizații naziste – garda nazistă și poliția secretă. Este situat în sudul Poloniei, la aproximativ 50 kilometri de Cracovia. Complexul cuprindea cele mai mari lagăre de concentrare naziste, iar numele său este pentru totdeauna asociat cu genocidul. Aici era lagărul central, unde se afla și evidența birourilor tuturor acestor lagăre.
Drama copiilor din lagăre
Ne este deja destul de greu să înţelegem aversiunea Germaniei naziste faţă de „rasa inferioară”, aşa cum îi numeau ei pe evrei, rromi sau alte grupuri damnabile pentru nonprovenienţa lor ariană. Ne este încă şi mai imposibil de asimilat faptul că acest motiv a fost suficient pentru a hotărî soarta a peste 6 milioane de evrei cărora nu numai că le-au curmat vieţile, ci i-au dezumanizat prin instrumente de tortură de o cruzime dincolo de limitele imaginaţiei noastre: foamete, umilinţă, moartea celor dragi sub proprii ochi, privarea de libertate, pierderea identităţii şi lipsa demnităţii.
Soarta copiilor în lagărele de exterminare poate fii clasificată astfel:
- a) copii ucişi de îndată ce soseau în lagăre;
- b) copii ucişi la naştere sau în instituţii;
- c) copii născuţi în ghetouri şi lagăre care au supravieţuit fiindcă prizonierii îi ascundeau;
- d) copii peste 12 ani care erau forţaţi să muncească sau erau folosiţi ca subiecţi pentru experimente medicale;
- e) copii ucişi în timpul acțiunilor represive sau aşa numitele manifestări anti-partizane.
