„Cu ocazia Sfântului Praznic al Rusaliilor, doua fetite din Oradea au trait duminica, 8 iunie 2014, un moment emotionant si de mare bucurie. Olivia Maria Popoviciu si Iulia Raluca Boros au primit la biserica „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Carei, Taina Sfintei Împartasanii. Evenimentul a fost celebrat în cadrul Sfintei Liturghii de parintele vicar foraneu greco-catolic, Radu Filip împreuna cu ipodiaconul Istvan Deac.
Cele doua fetite au intrat în biserica împreuna cu preotii unde au fost întâmpinate de familiile lor si de crestini. Sfântul lacas în care s-a desfasurat ceremonia religioasa nu a fost ales întâmplator si s-a datorat faptului ca o parte dintre parintii si bunicii ambelor miresute provin din orasul Carei.
De dimineata, copilele au facut Prima Spovada si apoi au participat în timpul slujbei religioase de Rusalii la Prima Împartasanie Solemna.
Dupa aceasta, cele doua fetite au rostit, cu emotie în voce, câte o poezie religioasa. La finalul recitalului, preotul Radu Filip a îmnânat fiecareia un rozar si o fotografie a bisericii, adresându-le totodata o rugaminte: „Va rog sa stati aproape de Sfânta Biserica. Acest moment unic din viata voastra sa va ramâna vesnic viu în suflete si oriunde viata va va duce sa stiti ca sunteti oricând bine primite aici, iar duminica Rusaliilor petrecuta în Carei sa ramâna o amintire draga pentru voi si familiile voastre”.
În încheierea liturghiei, parintele Radu Filip a felicitat parintii si le-a multumit, spunându-le ca este onorat ca au ales biserica din Carei pentru acest eveniment.
Sursa: http://www.buletindecarei.ro/
Taina Sfintei Împartasanii la Carei,
