,,Ție, Inimii tale Neprihănite, ne încredințăm  în această oră dureroasă a istoriei omenești”, repeta Papa Pius al XII-lea privind icoana  cu imaginea Sfântă a Preacuratei, în momentele când lumea era sfâșiată de neînțelegeri și dureri.

Cuvintele Papei le repetăm și noi astăzi, tot în momente dureroase ale lumii lovite de pandemia ucigătoare…

Ne rugăm, suntem mai aproape de Maria și continuăm  să trăim în Biserica noastră spiritualitatea mariană în contextul apăsător al epidemiei.

În luna octombrie, luna Sfântului Rozariu, fiecare marianist și-a ales o zi de trăire mariană, ,,O zi cu Maria”. Adunate și privite aceste ,,zile  mariane”, încercăm bucuria de a-i fi putut  dărui  Sfintei Fecioare ceva din sufletul nostru,  observăm însă că noi am fost cei care am primit darurile. Iată câteva  mărturisiri: ,,Când am conștientizat prezența Mariei, am trăit mai multe evenimente cotidiene, multe întâlniri care m-au solicitat să mă dezvălui ca prezență luminoasă, purtătoare de speranță în ajutorul lui Dumnezeu, să evit conștient capriciile, nemulțumirile mele și ale celor din jur, să reacționez binevoitor, având în gând că Ea, Mama, îmi este alături”. Un  marianist  ne-a scris: ,,Ce înseamnă o zi cu Maria? Înseamnă a nu repeta greșelile pe care  le fac zilnic, a tăcea și a lăsa pe alții să vorbească, mai înseamnă ajutor în tot ceea ce fac, dorința de a mă ruga pentru cei care fac rău și bucuria de a simți iubirea maternă”.

Marianiștii ne scriu că odată cu iubirea Mamei, s-au simți protejați și  și-au dat seama câtă nevoie aveau de această puternică apropiere  de Sfânta Fecioară. Reținem  din scrisorile primite și pașii noi făcuți de marianiste și marianiști  pe calea perfecțiunii spirituale.

,,Reuniunea Mariană”  va continua și în luna noiembrie să-și trăiască spiritualitatea, căutând căi potrivite pentru perioada pandemiei pe care o traversăm.

Cu intrarea în luna noiembrie, luna sufletelor  din Purgatoriu, ,,Reuniunea Mariană” adresează chemarea la rugăciune pentru acele suflete din Purgatoriu care nu au pe nimeni pe pământ să le vină  în ajutor. Credința ne învață că în Raiul ceresc ajung doar sufletele curate, fără urme de păcate, de aceea, sufletele  trebuie să treacă prin Purgatoriu,  ,,starea  celor care mor în prietenie cu Dumnezeu, însă deși sunt sigure  de mântuirea lor veșnică, încă mai au nevoie de purificare pentru a intra în fericirea cerească”(,,Catehismul Bisericii Catolice”-Compendiu-, Ed. Presa Bună, Iași, 2006, p.66).

Sfântul Alfonso Maria de Liguori (1696-1787) ne spune: ,,Fiind acele  suflete în cea mai mare nevoie de ușurare și nu se pot ajuta singure, Sfânta Fecioară, această Mamă a îndurării, se angajează să le ajute”.

Membrii Reuniunii Mariane sunt chemați să se roage Sfinte Rozarii pentru aceste suflete, desigur, fără să uite  Sfintele Împărtășanii  oferite, faptele bune, milostenia, indulgențele, asumarea suferințelor, îngrijirea mormintelor și reculegerea în fața lor, dar mai ales oferirea Sfintei Liturghii, cea mai înaltă rugăciune, care aduce îndurarea și harul mântuit.

În circumstanțele pandemiei, Papa Francisc a extins obținerea ,,Indulgenței plenare” în beneficiul celor răposați, pe toată perioada lunii noiembrie a anului curent (obligația este cea cunoscută: rugăciunea la intenția Papei: Tatăl nostru, Născătoare și Crezul).

La Angelus, duminică, 8 noiembrie, Papa Francisc a vorbit despre  ,,Parabola celor  zece fecioare ”, cinci înțelepte, care, odată cu candelele pentru întâmpinarea ,,mirelui”, au  luat și untdelemnul necesar, iar  cinci nesăbuite au neglijat s-o facă și nu au fost primite la nuntă. Parabola a oferit  Sfântului Părinte Francisc prilejul să  sublinieze și datoria noastră, tot în aceste zile ale lui noiembrie, de a da  atenție credinței noastre(candela), dar și și carității și faptelor bune( untdelemnul) pentru a ne îmbogăți sufletul.

Sfântul Ioan Maria Vianney, parohul din Ars (1786-1859), ne cere: ,,Să ne rugăm mai mult pentru sufletele  din Purgatoriu, pentru ca ele să se roage mai mult pentru noi”—Biserica ne învață că sufletele  celor din Purgatoriu se roagă pentru noi și ne ajută.

Într-o revelație a Sfânta Brigita, Sfânta Fecioară Maria  i-a spus :,,Sunt Mamă pentru toți  cei care se află în Purgatoriu”.

Cu Sfântul Rozariu în mâini și în suflet cu dorința de a veni în ajutorul  sufletelor din Purgatoriu, ,,Reuniune Mariană” își  începe rugăciunea repetând în gând cuvintele: ,,Ție, Inimii tale  Neprihănite, ne încredințăm  în această oră  dureroasă a istoriei omenești…” și încredințăm și rugăciunile noastre.

Otilia Bălaș