Papa Francisc a binecuvântat o statuie a Neprihănitei Fecioare Maria a Medaliei Miraculoase la sfârșitul audienței sale generale de miercuri. Statuia va începe în curând să fie purtată prin Italia, ca parte a unei inițiative de evanghelizare a Congregației Vincențiene a Misiunii. Papa s-a întâlnit pe 11 noiembrie cu o delegație de vicențieni, condusă de superiorul general, pr. Tomaž Mavrič. Vincențienii au declarat că acest pelerinaj marian de un an, cu statuia Fecioarei Medaliei Miraculoase, va contribui la proclamarea iubirii milostive a lui Dumnezeu într-un moment „marcat de tensiuni puternice pe fiecare continent”.
Medalia Miraculoasă este un sacramental inspirat de apariția mariană a cărei martoră a fost Sfânta Ecaterina Labouré, în Paris, în 1830. Fecioara Maria i s-a arătat ca Neprihănita Zămislire, stând pe un glob, cu raze de lumină izvorând din mâini și zdrobind un șarpe sub picioare. „O voce mi-a spus: ‘Faceți o medalie după acest model’. Toți cei care o poartă vor primi haruri deosebite, mai ales dacă o poartă la gât”, și-a amintit ea. O parte a Medaliei Miraculoase prezintă o cruce cu litera M sub ea, înconjurată de 12 stele, și imaginile Sfintelor Inimi ale lui Isus și Maria. Cealaltă parte are o imagine a Mariei când i s-a arătat lui Labouré, înconjurată de cuvintele „O Maria, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi, cei care alergăm la tine”.
Statuia Fecioarei Medaliei Miraculoase se bazează pe viziunea avută de Labouré. Începând cu 1 decembrie, vincențienii vor aduce statuia în pelerinaj în parohiile din toată Italia – începând din regiunea Lazio, care include Roma, și terminând pe insula Sardinia, pe 22 noiembrie 2021. Vincențienii au fost fondați de St. Vincențiu de Paul în 1625, pentru a predica misiuni celor săraci. Astăzi vincențienii celebrează regulat Liturghia și oferă spovezi în Capela Fecioarei Medaliei Miraculoase de pe 140 Rue du Bac, în inima Parisului. Sf. Ecaterina Labouré era novice într-o mănăstire a Fiicelor Carității ale Sf. Vincențiu de Paul când a fost subiectul a trei apariții ale Preasfintei Fecioare Maria, având și o viziune cu Cristos prezent în Euharistie și o întâlnire mistică în care Sfântul Vincențiu de Paul i-a arătat inima lui. Anul acesta marchează 190 de ani de la apariția mariană din Paris.
În timpul pelerinajului lor marian, misionarii vicențieni vor distribui materiale educaționale despre Sf. Ecaterina Labouré și Medalia Miraculoasă. Sfântul Maximilian Kolbe, care a murit la Auschwitz în 1941, credea ferm în harurile care pot însoți Medalia Miraculoasă. El spunea: „Chiar dacă o persoană este cea mai proastă persoană, dacă este de acord să poarte medalia, dă-i-o… și apoi roagă-te pentru ea și, la momentul potrivit, străduiește-te să o aduci mai aproape de Mama Sa Neprihănită, astfel încât să recurgă la ea în toate greutățile și ispitele”. „Aceasta este cu adevărat arma noastră cerească”, spunea sfântul, descriind medalia ca „un glonț cu care un credincios soldat își lovește inamicul, adică răul, și astfel salvează suflete”.
Sursa: www.catholica.ro