Piața Sfântului Petru goală și un papă obosit care înaintează solitar, cu greutatea durerii lumii asupra lui, pentru a mijloci cu mâinile ridicate spre Dumnezeu, în timp ce ca lacrimile cerului, ploaia scaldă Crucifixul. Acolo, în acea liniște suprarealistă, în timp ce inimile multora s-au agățat de el, Papa Francisc a adus suferința umanității înaintea Tatălui și a făcut proprie întrebarea apostolilor: „Stăpâne, nu-ți pasă că suntem pierduți?”
Imagini și cuvinte
Imaginile, semnele și cuvintele rugăciunii pe care Papa Francisc a celebrat-o vineri, 27 martie, vor rămâne în istorie. Rămâne plantat, ca un simbol al luptei noastre împotriva coronavirusului, acel Crucifix așezat în centrul unei Piețe pustii, semn al unui Dumnezeu slab și învins, care nu intervine de sus și din afară, ci ne mânuiește dinăuntrul durerii noastre pe care o împărtășește cu noi.
Papa Francisc a ales ca meditație episodul Evangheliei lui Marcu, care povestește despre acea noapte furtunoasă în barcă, pe mare, în care Apostolii se găsesc pe mare, în timp ce Isus, pe aceeași barcă, doarme. Cadrul evanghelic constituie un fundal al unei situații dramatice în care, în mod imprevizibil, umanitatea a ajuns să se regăsească; trecerea noastră rapidă și sigură într-o lume aparent sigură și confortabilă a fost brusc închisă; dorința de putere a ego-ului nostru și viteza lumii moderne au fost nevoite să se oprească pentru prima dată.
Senzația care stă în aceste zile în inima noastră este aceea care a răsunat în primele cuvinte ale Papei Francisc: „De câteva săptămâni se pare că s-a aşternut seara. Întunericul dens s-a așezat peste piețele, străzile și orașele noastre; ne-a „prins” viața umplând totul cu o tăcere asurzitoare și un gol dezolant, care paralizează totul în drumul său: îl poți simți în aer, îl poți simți în gesturi, se arată în priviri. Ne-am găsit fricoși și pierduți. La fel ca ucenicii Evangheliei, am fost surprinși de o furtună neașteptată și furioasă ».
Spiritul „țesător”
Totuși, o realitate misterioasă întru totul, apare atunci când ne punem în fața acestei scene din Evanghelie, dar și a meditației Papei. Probabil că le va fi greu să ne creadă, celor care preferă să se separe ideologic, și care pierd din vedere realitatea Bisericii, care nu poate fi înțeleasă doar ca realitate politică, și care nu poate să fie străbătută de diferite grupuri (găști) ce se contrazic. Există cu siguranță diferite sensibilități, multe dintre ele fiind chemate să coexiste în singurul univers eclezial, dar, mai ales, există legături și comunități pe care Spiritul le țese între firele istoriei, într-un mod complet surprinzător. Acesta este cazul legăturii spirituale dintre Ratzinger și Bergoglio și acela al pasajului din Evanghelia după Marcu, cunoscută sub numele de „furtuna de pe mare”.
Papa Bergoglio a subliniat că apostolii nu au încetat să creadă în Isus, dar așa cum li s-a părut lor și nouă faptul că a dormit în timp ce furtuna era mare, ei încearcă să-l trezească strigând: „Stăpâne, nu-ți pasă că suntem pierduți?
Totuși, Papa a repetat de mai multe ori întrebarea lui Isus: „De ce vă este frică?”. Aceasta este întrebarea care ne invită să nu minimalizăm furtuna, ci ne provoacă să trecem prin această situație continuând să credem în El, îmbrățișând contrarietățile momentului prezent și rămânând deschiși la ceea ce va trezi Spiritul. Și, până la urmă, rugăciunea care a mișcat lumea: „Ne ceri să nu ne temem. Dar credința noastră este slabă și ne temem. Dar Tu, Doamne, nu ne lasă la mila furtunii. Repetați din nou: „Nu vă temeți” (Mt 28,5). Și noi, împreună cu Petru, „aruncăm toată grija asupra voastră, pentru că ai grijă de noi” (cf. 1Pt 5,7)
Tânărul Ratzinger
Cu o oarecare uimire, se poate descoperi că o meditație asemănătoare pe această temă a Evangheliei se regăsește în reflecția teologului Joseph Ratzinger despre Misterul pascal. Meditațiile, împreună cu cele ale lui Karl Rahner, se găsesc într-o broșură intitulată Săptămâna Sfântă, publicată de Editura Queriniana.
În meditația despre Sâmbătă Sfântă, ținută în anul 1967, Ratzinger afirmă că, dacă Vineri cel puțin am putea privi crucificarea, Sâmbăta Sfântă, pe de altă parte, este „goală, piatra grea a noului mormânt acoperă mortul, totul a trecut […]. Niciun Dumnezeu nu l-a salvat pe acest Isus care a fost numit ca Fiul său […]. Sâmbătă Sfântă: ziua înmormântării lui Dumnezeu; nu este într-un mod impresionant și ziua noastră? Nu începe secolul nostru să fie o mare Sâmbătă Sfântă, ziua absenței lui Dumnezeu?”
Dar aici teologul german, devenit ulterior Papa Benedict al XVI-lea, afirmă că marea tăcere a Sâmbetei Sfinte este anticipată într-un mod extraordinar de o scenă din Evanghelie: „Cristos doarme într-o barcă care, zguduită de furtună, este pe cale să se scufunde”.
Ca și în prima parte a meditației Papei Francisc, poate chiar cu un limbaj mai suferind și cu o rugăciune care se face strigăt, şi Ratzinger afirmă: „Dumnezeu doarme în timp ce lucrurile sale sunt pe cale să se scufunde, nu este aceasta şi experiența vieții noastre?“. Ecoul acestor cuvinte pare să ajungă la momentul dramatic și minunat al serii de rugăciune extraordinare celebrat de Papa Francisc și, în același timp, pare să ne ofere o lectură a ceea ce trăim astăzi.
«Fără tine ne vom scufunda»
Și, până la urmă, peniţa tânărului teolog de atunci formulează o rugăciune care ne mișcă și care este unită în mod misterios cu cuvintele pe care Papa Francisc ni le-a adresat în urmă cu câteva zile: „Când furtuna va trece, ne vom da seama că mica noastră credință este plină de nebunie. Și totuși, Doamne, nu ne putem abține să nu te zgâlţâim, Doamne, Tu care taci și dormi și caruia îți strigăm: trezește-te, nu vezi că ne scufundăm? Trezește-te, nu lăsa întunericul Sâmbetei Sfinte să dureze pentru totdeauna, lasă o rază a Paștelui să cadă chiar și în zilele noastre … Tu care ai călăuzit în ascuns drumurile Israelului pentru a fi în sfârșit Om cu oamenii, nu ne lăsa în întuneric, nu lăsa ca Cuvântul Tău să se piardă în marea risipă de cuvinte a acestor zile. Doamne, dă-ne ajutorul Tău, pentru că fără Tine ne vom scufunda. Amin”.
Rămânem uimiți. Suntem chemați să vedem un fir roșu între cei doi Papi, care depășește calculul politic dar care ne arată însă opera tăcută a Spiritului Sfânt. De asemenea, suntem provocați, în acest moment de încercare, de mistica acestei rugăciuni care traversează timpul și ne întoarce, în furtună, la minunea credinței: nu vă fie teamă, Eu sunt întotdeauna cu voi.
Sursa: http://www.settimananews.it
Traducere: Eugen Ivuț