Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În aceste momente se termină la Milano Liturghia pe care arhiepiscopul o celebrează în Policlinică pentru bolnavi, medici, infirmieri, voluntari. Arhiepiscopul de Milano este aproape de poporul său şi aproape şi de Dumnezeu în rugăciune. Îmi vine în minte fotografia de săptămâna trecută: el singur sub plafonul Domului rugând-o pe Sfânta Fecioară Maria. Aş vrea să mulţumesc şi tuturor preoţilor, creativităţii preoţilor. Atâtea ştiri îmi sosesc din Lombardia cu privire la această creativitate. Este adevărat, Lombardia a fost foarte lovită. Preoţi care gândesc mii de moduri de a fi aproape de popor, pentru ca poporul să nu se simtă abandonat; preoţi cu zel apostolic, care au înţeles bine că în timpuri de pandemie nu trebuie să fie „părintele Abbondio” (este unul din personajele principale din Logodnicii, cel mai cunoscut roman al lui Alessandro Mazoni. De fapt, figura călugărului, după preambul, deschide naraţiunea romanului celebru. Este o persoană şovăielnică, meschină, leneşă, care se bagă în groapă în faţa dificultăţilor şi piedicilor pe care le întâlneşte, n.r.). Multe mulţumiri vouă preoţilor.

Textul evanghelic din această duminică, a treia din Postul Mare, prezintă întâlnirea lui Isus cu o femeie samariteană (cf. In 4,5-42). El este pe drum cu discipolii săi şi face o pauză la o fântână, în Samaria. Samaritenii erau consideraţi eretici de către iudei şi foarte dispreţuiţi, drept cetăţeni de clasa a doua. Isus este obosit, îi este sete. Vine o femeie ca să ia apă şi el îi cere: „Dă-mi să beau” (v. 7). Astfel, rupând orice barieră, începe un dialog în care îi dezvăluie acelei femei misterul apei vii, adică al Duhului Sfânt, dar al lui Dumnezeu. De fapt, la reacţia de uimire a femeii, Isus răspunde: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este acela care îţi spune: «Dă-mi să beau!», tu ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie” (v. 10).

În centrul acestui dialog este apa. Pe de o parte, apa ca element esenţial pentru a trăi, care potoleşte setea trupului şi susţine viaţa. Pe de altă parte, apa ca simbol al harului divin, care dă viaţa veşnică. În tradiţia biblică Dumnezeu este izvorul apei vii – aşa se spune în psalmi, în profeţi -: îndepărtarea de Dumnezeu, izvor de apă vie, şi de Legea sa comportă cea mai rea secetă. Este experienţa poporului lui Israel în pustiu. În drumul lung spre libertate, el, ars de sete, protestează împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu pentru că nu este apă. Atunci, din voinţa lui Dumnezeu, Moise face să izvorască apă dintr-o stâncă, drept semn al providenţei lui Dumnezeu care însoţeşte poporul său şi îi dă viaţa (cf. Ex 17,1-7).

Şi apostolul Paul interpretează acea stâncă drept simbol al lui Cristos. Va spune aşa: „Şi stânca este Cristos” (cf. 1Cor 10,4). Este figura misterioasă a prezenţei sale în mijlocul poporului lui Dumnezeu care merge. De fapt, Cristos este Templul din care, conform viziunii profeţilor, izvorăşte Duhul Sfânt, adică apa vie care purifică şi dă viaţă. Celui căruia îi este sete de mântuire poate lua gratuit de la Isus, iar Duhul Sfânt va deveni în el sau în ea un izvor de viaţă deplină şi veşnică. Promisiunea apei vii pe care Isus a făcut-o samaritenei a devenit realitate în Paştele său: din coasta sa străpunsă au ieşit „sânge şi apă” (In 19,34). Cristos, Miel jertfit şi înviat, este izvorul din care ţâşneşte Duhul Sfânt, care iartă păcatele şi renaşte la viaţă nouă.

Acest dar este şi izvorul mărturiei. Ca samariteana, oricine îl întâlneşte pe Isus simte nevoia de a-l povesti altora, aşa încât toţi să ajungă să dea mărturie că Isus „este cu adevărat mântuitorul lumii” (In 4,42), aşa cum au spus apoi consătenii acelei femei. Şi noi, născuţi la viaţă nouă prin Botez, suntem chemaţi să mărturisim viaţa şi speranţa care sunt în noi. Dacă a noastră căutare şi setea noastră găsesc în Cristos satisfacere deplină, vom manifesta că mântuirea nu este în „lucrurile” din lumea aceasta, care până la urmă produc secetă, ci în Cel care ne-a iubit şi ne iubeşte mereu: Isus Mântuitorul nostru, în apa vie pe care El ne-o oferă.

Maria Preasfântă să ne ajute să cultivăm dorinţa de Cristos, izvor de apă vie, singurul care poate sătura setea de viaţă şi de iubire pe care o purtăm în inimă.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

În aceste zile Piaţa „Sfântul Petru” este închisă, de aceea salutul meu se adresează direct vouă care sunteţi conectaţi prin mijloacele de comunicare.

În această situaţie de pandemie, în care am ajuns să trăim mai mult sau mai puţin izolaţi, suntem invitaţi să redescoperim şi să aprofundăm valoarea comuniunii care uneşte pe toţi membrii Bisericii. Uniţi cu Cristos nu suntem niciodată singuri, ci formăm un unic Trup, al cărui Cap este El. Este o unire care se alimentează cu rugăciunea, precum şi cu împărtăşirea spirituală cu Euharistia, o practică foarte recomandată când nu este posibil să se primească sacramentul. Asta o spun pentru toţi, în special pentru persoanele care trăiesc singure.

Reînnoiesc apropierea mea de toţi bolnavii şi de cei care îi îngrijesc. Precum şi de atâţia lucrători şi voluntari care ajută persoanele care nu pot ieşi din casă şi de cei care merg în întâmpinarea nevoilor celor mai săraci şi ale celor fără locuinţă.

Multe mulţumiri pentru tot efortul pe care îl face fiecare dintre voi pentru a ajuta în acest moment atât de dur. Domnul să vă binecuvânteze, Sfânta Fecioară Maria să vă păzească; şi vă rog nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Duminică frumoasă şi poftă bună! Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa:http://www.ercis.ro