O nouă rugăciune adresată
celor 7 Fericiți Episcopi martiri spre folosința credincioșilor
pentru a dobândi haruri prin ajutorul și mijlocirea lor

Fericiți episcopi martiri,
cu rugăciunile voastre
țineți aprinsă flacăra speranței Bisericii;
Voi care, pentru a fi asemănători lui Isus, 
ați primit cu răbdare să luați parte la agonia și la Crucea lui, 
și, în unire cu Inima neprihănită a Maicii Sfinte,
ați așteptat cu încredere bucuria Învierii,
însoțiți-mă cu ajutorul vostru, 
ca să primesc harul…
Ocrotiți-mă întotdeauna să fac binele, să pot ierta, 
și să iubesc Adevărul lui Hristos, 
singurul în stare să mă facă liber.
Amin

Icoana celor 7 episcopi martiri sub acoperământul Maicii Domnului este realizată de I. Karas pe lemn (2019). A fost oferită Papei Francisc după Liturghia beatificării de la Blaj din 2 iunie 2019, de P.F. Cardinal Lucian Mureșan în numele întregii Biserici Române Unite cu Roma.

Imprimi potest + Mihai, episcop greco-catolic de București

Episcopia Greco-Catolică de București