Cu prilejul zilei de 1 iunie, copiii de la Centrul de zi „Sfântul Martin” din Ioaniş au avut parte de o vizită din partea conducerii Caritas Eparhial Oradea. Astfel, cu o zi în avansul sărbătorii copiilor, am avut frumoasa surpriză de a fi aşteptaţi de cei 62 copii de la centru, aceştia primindu-ne cu emoţia caracteristică vârstei.
Alături de personalul centrului, educatoarele Corina, Anca, Olimpia şi Claudia, micuţii ne-au prezentat eforturile lor în vederea întâmpinării noastre, concretizate în dansuri şi cântece pline de veselie, de dinamism şi voie bună. Numărul artistic s-a încheiat printr-un cântec de mulţumire lui Dumnezeu, pentru unicitatea şi specialul pe care fiecare copil (adultul de mâine) îl poartă în sine însuşi, amintindu-ne că suntem fiinţe irepetabile şi că trebuie să nu uităm să privim, măcar uneori, viaţa şi cotidianul prin ochii frumoşi şi senini ai copiilor. Energici, dar şi sfioşi totodată, au primit aplauzele binemeritate şi cadourile pregătite special pentru ei. Fiecare copil de la centru a primit un cadou un pachet în care au găsit atât lucruri folositoare: periuţă şi pastă de dinţi, săpun, o carte de colorat şi creioane colorate, cât şi bunătăţi: suc, dulciuri şi fructe. Cadourile au fost oferite de către oameni cu suflet mare, cărora le mulţumim din inimă că au fost alături de cei mici de ziua lor.
Adevărata bucurie a fost însă pentru adulţi, fiecare dintre noi simţindu-se copil în universul atât de plin de culoare, dragoste şi inocenţă de la Ioaniş, unde lucrurile se desfăşoară armonios şi în ritmul impus de vitalitatea micuţilor care petrec zilnic timp acolo, în încăperi unde amprenta copiilor se regăseşte în decorul sălilor de clasă şi a sălii de activităţi, emanând prospeţime, culoare şi energie pozitivă. Crezând cu tărie în potenţialul fiecărui copil, îndrăznim – de fapt – să credem mai mult în viitorul care se apropie cu fiecare zi care trece.
Aşadar, mulţumirile lor sincere devin mulţumirile noastre sincere adresate lor şi celor care se ocupă de ei, pentru că ne-am întors cu satisfacţii sufleteşti pe care cuvintele nu le pot exprima îndeajuns de concret.
Teorodra Boda, asistent social