„”Cuvântul lui Dumnezeu este faclia cu care privim viitorul: în lumina sa putem citi semnele timpurilor”: se afirma în mesajul transmis pe Twitter de la contul papei în noua limbi @Pontifex luni, 23 aprilie, comemorarea liturgica a Sfântului Gheorghe si, prin urmare, onomastica papei Francisc.

Potrivit unui comunicat emis de elemosinarul apostolic, mons. Konrad Krajewski, ”Sfântul Parinte doreste sa-si sarbatoreasca ziua onomastica împreuna cu cei mai nevoiasi si persoanele fara adapost din Roma. De aceea, în ziua în care Biserica îl aminteste pe Sf. Gheorghe, Elemosineria Apostolica distribuie trei mii de înghetate persoanelor care zi de zi sunt primite la cantinele, dormitoarele si institutiile de binefacere din Roma, cele mai multe dintre acestea fiind gestionate de asociatia Caritas”.

La botez, Sfântul Parinte a primit doua nume, Jorge si Mario – Gheorghe si Marius. Pontiful poarta astfel numele Sfântului care, potrivit traditiei crestine din primele veacuri, a ucis dragonul, simbolul Satanei.

Nascut în Capadocia antica, ofiter în armata lui Diocletian, Sfântul Gheorghe a fost supus unor lungi suferinte si a murit martir în 303 pentru ca nu a vrut sa-si nege credinta în Cristos pe timpul prigoanelor anticrestine declansate de împaratul roman. Erau ultimele rabufniri ale persecutiilor anticrestine imperiale: doar zece ani mai târziu, prin Edictul de la Milano, Constantin avea sa puna capat prigoanei oficiale a crestinilor din teritoriile împaratesti. A devenit legendar în iconografia primelor veacuri episodul în care Sfântul Gheorghe, facându-si scud din Crucea lui Cristos, ucide dragonul care devora oamenii.

Sfântul care se bucura de o larga cinstire în Orient si în Occident – fiind patronul spiritual al multor regate, tari si provincii – a ramas astfel în imaginarul crestin drept simbolul credintei care învinge asupra raului, expresie vie a rugaciunii pe care Biserica o înalta în toate timpurile urmând învatatura lui Cristos din ”Tatal Nostru”: ”Si ne mântuieste de cel rau”.

În ziua onomastica a papei Francisc, alaturi de urarile cele mai cordiale, întreaga Biserica înalta si rugaciunea clasica pentru pastorul ei vizibil, Succesorul Sfântului Apostol Petru: «Sa ne rugam pentru Sfântul Parinte Papa Francisc: Domnul sa-l pazeasca, sa-l tina în viata, sa-l fericeasca pe pamânt si sa nu-l dea în mâinile vrajmasilor sai!».

(rv – A. Danca)
Sursa: http://ro.radiovaticana.va