„Tragedii precum Holocaustul nu mai trebuie sa se repete. Datoria de a preveni astfel de orori ne revine tuturor. Este mesajul transmis la Zalau, judetul Salaj, de evrei, români, rusi si americani. Evenimentul a fost organizat de Comunitatea Evreiasca din România, cu ocazia împlinirii a 73 de ani de la eliberarea evreilor din lagare.
Au fost aprinse lumânari. Sase lumânari. Sase flacari arzând, simbolizând amintirea vesnic vie a celor 6 milioane de evrei, copii, femei, barbati, batrâni – ucisi în lagarele naziste. Alte sase lumânari au fost aprinse de urmasii celor ucisi în lagare. O rugaciune a fost rostita pentru sufletele celor un milion si jumatate de copii evrei ucisi. Victimele masacrului au provenit si de pe teritoriul României. Numai din judetul Salaj au fost deportati peste 8.000 de evrei – femei, copii, batrâni – urcati în trei transporturi si dusi în lagarul Auschwitz.
Prezent la eveniment Preasfintitul Parinte Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea a amintit în cuvântul adresat „ca toate lucrurile care s-au întâmplat cu evreii a fost o ideologie programatica, unica în lume. Nicaieri nu s-a mai întâmplat asa ceva, ca în numele unei ideologii sa se distruga un popor întreg”. Deasemenea Preasfintia Sa a amintit faptul ca „pentru noi crestinii, evreii sunt fratii nostri mai mari. Ce atitudine avem noi fata de fratii nostri mai mari? Ce atitudine avem noi fata de aceasta încercare de distrugere a unui popor?”.
Presedintele Comunitatii Evreilor din Salaj, domnul Dan Has, a precizat urmatoarele: „Prin aceasta manifestare dorim sa aratam întregii lumi faptele si ororile care s-au petrecut în lagarele naziste. Mame, copii, tati si bunici au fost transportati din întreaga Europa în vagoane de animale catre ultima statie, ultima oprire: infernul de la Auschwitz – Birkenau, unde erau debarcati si asteptati pe rampa de triere de catre “Îngerul mortii” – doctorul Mengele, care decidea asupra vietii sau a mortii. Familiile erau despartite printr-o cruzime desavârsita, copiii erau smulsi din bratele parintilor si târâti lânga un crematoriu si aruncati într-o groapa de 15 metri adâncime, unde, timp de doi ani, focul nu s-a stins. Acesti martiri nu au morminte. Cenusa lor a fost aruncata în râurile reci ale Poloniei. În aceasta zi, întreg poporul evreu de pe întreg mapamondul, ne plângem martirii. Memoria si amintirea lor sa fie binecuvântata”.