„Ieri, 30 ianuarie 2018, la Liceul Reformat Lorantffy Zsuzsanna din Oradea a avut loc deschiderea Cutiei Albe a Colectei Comune, organizate pe parcursul Saptamânii de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor.
Acest proiect comun a fost demarat anul trecut. Cutia Alba cu aceasta destinatie a trecut pe la fiecare biserica gazda, dupa care în prezenta mass-media a avut loc numararea banilor adunati si înmânarea acestora catre domnul Pasca Viorel, fondatorul Centrului de la Dumbrava. Acolo primesc adapost peste 250 de persoane defavorizate, parasite de toti, inclusiv de propria familie, batrâni, paralizati ori bolnavi psihic, care nu au gasit alta solutie palpabila, nici macar cu ajutorul statului.
Pentru acest an, în urma tragerii la sorti, Biserica Reformata a fost cea care a stabilit destinatia colectei. Cunoscând cât de dramatice sunt cazurile în care situatia financiara îngradeste educatia, buna dezvoltare si perspectiva de viata a unor elevi talentati, aceasta a ales sa sprijine elevii defavorizati, pentru a putea urma cursurile scolare.
În urma deschiderii cutiei si a numararii banilor, a rezultat suma de 8914 lei. Parintele Vincze Zoltan a explicat presei cum vor fi utilizati banii adunati, subliniind în acelasi timp importanta actiunilor practice comune ale cultelor din Oradea. A fost prezent inclusiv domnul Pasca Viorel, care a prezentat o dare de seama privind felul în care a utilizat Centrul de la Dumbrava banii primiti în 2017.
În încheiere a avut loc tragerea la sorti prin care s-a stabilit faptul ca în anul 2019 Comunitatea Evreilor Mesianici din România va stabili destinatia Colectei Comune.