„Luni, 20 noiembrie, a încetat din viata, la vârsta de 92 de ani, cardinalul Andrea Cordero Lanza di Montezemolo, care a îndeplinit misiunea de nuntiu apostolic în diferite tari ale lumii si, între anii 2005 si 2009, a fost arhiparoh al bazilicii papale Sfântul Paul din afara Zidurilor.
Nascut la Torino, la 27 august 1925, cardinalul era fiul lui Giuseppe Cordero Lanza di Montezemolo, una dintre victimele masacrului de la Fosse Ardeatine, si al Amaliei Dematteis, care s-a numarat printre auditoarele laice la Conciliul Vatican al II-lea.
Numit episcop în 1977, a fost titular de Anglona si, succesiv, a fost numit arhiepiscop titular de Tuscania. A urmat o lunga perioada în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun, în calitate de nuntiu apostolic în Papua Noua Guinee, Nicaragua, Honduras, Uruguay, Israel, Italia si Republica San Marino. În calitate de episcop a fost si reprezentant al Ordinului Ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Expert în heraldica ecleziastica, a realizat stema pontificala a papei Benedict al XVI-lea, pontif care l-a creat cardinal la 24 martie 2006. La 27 martie 2011, cardinalul Cordero Lanza di Montezemolo l-a însotit pe papa Benedict al XVI-lea în cadrul vizitei la mausoleul Fosse Ardeatine, în calitate de fiu al uneia dintre victime.
În urma cu circa un an, papa Francisc a mers sa-l viziteze pe cardinalul Cordero Lanza di Montezemolo în clinica romana în care era internat. În prezent, colegiul cardinalilor este compus din 217 cardinali, din care 120 electori si 97 fara drept de vot.

RV/AM
Sursa: http://ro.radiovaticana.va