„Volum aparut cu ocazia împlinirii a 110 ani de la nasterea lui Mircea Eliade

Preîntâlnirea cu sacrul

Mircea Eliade. Întâlnirea cu sacrul reia, între copertele unei singure carti, buna parte din materia celor doua volume pe care le-am îngrijit în anii 1996 si 1997, anume: Întâlnirea cu sacrul. Interviuri cu si despre Mircea Eliade (Editura Axa, Botosani, ulterior republicat la Editura Echinox, Cluj); Eliadiana
(Editura Polirom, Iasi). Am încercat sa compun, aici, un scenariu cât mai fluent si mai echilibrat, deschis publicului larg, dar atent la exigentele specialistilor. Întâlnirea cu sacrul se doreste un volum „de initiere” în ambele sensuri ale expresiei: el prezinta, într-un limbaj accesibil, ideile-forta din opera lui Eliade, dar în acelasi timp îsi propune sa produca un declic, o „iluminare”, o transformare launtrica a cititorului printr-o hermeneutica „empatica”.

Prima sectiune contine cinci interviuri cu Mircea Eliade realizate în anii 1970-1980. Traducerile îmi apartin, cu exceptia celui din engleza, pe care l-am revizuit partial. În partea a doua am adunat patru convorbiri despre biografia si opera profesorului de la Chicago, pe care le-am purtat, în 1996, cu Paul Barbaneagra, realizatorul filmului Mircea Eliade et la redécouverte du sacré (1987); cu Natale Spineto, istoric italian al religiilor, autorul monografiei Eliade, storico delle religioni (2006); cu Juan Martín Velasco, teolog catolic spaniol, autorul unei Introduceri în fenomenologia religiei; iar, în 2001, cu Alexandru Paleologu, martor implicat al vietii culturale interbelice din România. Convorbirea cu Al. Paleologu a fost realizata efectiv de Toader Paleologu pe baza unui set de întrebari sugerate de mine, dar pe care Toader le-a îmbogatit exponential. În fine, sectiunea a treia reia un dosar publicat, în 1986, de revista Limite, aparuta la Paris sub îngrijirea lui Virgil Ierunca. Numarul dublu 48-49 contine texte in memoriam Mircea Eliade, scrise de mai multi exilati români, între care Emil Cioran, Eugen Ionescu, Vintila Horia, Neagu Djuvara s.a.m.d.
Pentru publicarea interviurilor cu Eliade în versiune româna autorii au primit, în 1996, acceptul din partea doamnei Christinel Eliade, iar pentru preluarea textelor din revista Limite, pe al domnului Virgil Ierunca.
De asemenea, editia de fata ofera un grupaj inedit de fotografii, provenit din Fondul „Paul si Rosie Barbaneagra”. Fotografiile au ajuns în posesia domnului Basarab Nicolescu, acesta, la rândul sau, donându-le Bibliotecii exilului din cadrul Bibliotecii judetene „Alexandru si Aristia Aman” Craiova.
Prin bunavointa directorului acestei biblioteci, domnul Lucian Dindirica, le putem prezenta aici, pentru prima data, cititorilor români. Multe dintre ele au fost realizate în fastuosul apartament al cuplului Barbaneagra din Paris, unde, începând din 1975 si pâna în 1985, se organiza o serata în onoarea lui Mircea Eliade (înaintea întoarcerii acestuia la Chicago), la care erau invitati prietenii sai români si straini.
Nu în ultimul rând, volumul de fata se doreste un omagiu adus celui mai harismatic si celebru carturar român al secolului XX cu prilejul împlinirii a o suta zece ani de la nasterea sa.
*
Structura volumului, realizarea interviurilor despre Eliade (cu precizarea de mai sus), precum si majoritatea traducerilor îmi apartin (am semnalat exceptia). Paul Barbaneagra mi-a pus la dispozitie câteva interviuri precum si fotografiile cu Eliade, mi-a acordat el însusi un lung si foarte original interviu, prin urmare am considerat normal sa trec si numele sau pe coperta volumului.

Livada, 21 iunie 2017