„La 20 februarie a împlinit 110 ani, fiind sarbatorita printr-un banchet organizat de surorile camilliene, în prezenta Episcopului de Lucca, Italo Castellani, primind în mod neasteptat si „urarile fervente” si „felicitarile vii” ale Papei Francisc. Fotografiile o aratau zâmbitoare în fata unui mare tort cu frisca în aceleasi culori cu ale hainei sale, alb si rosu. Acelasi zâmbet sora Candida Bellotti, calugarita de origini venetiene cea mai batrâna din lume, l-a mentinut pâna în ultima clipa de viata. Ea a decedat sâmbata, 27 mai 2017, la Lucca, în sediul Slujitoarelor Bolnavilor, unde locuia din anul 2000, citim în materialul de pe Ercis.ro, tradus de pr. Mihai Patrascu.
„A parasit acest pamânt cu seninatatea care a caracterizat-o mereu în cei 110 ani ai sai de viata”, au scris surorile într-un comunicat. O viata petrecuta în slujba altora, conform carismei Congregatiei sale, întemeiate de Sfântul Camil de Lellis, activa în spitale, în case de odihna si în locuri de îngrijire, promovând pastoratia sanatatii si educatia sanitara de baza. Nascuta la 20 februarie 1907 la Quinzano, în provincia Verona, Candida, înainte de manastire Alma Bellotti, a fost a treia dintre cei zece copii. Cu tatal cizmar si mama casnica, a crescut într-o familie simpla si profund catolica. De foarte tânara, în timp ce desfasura munca de croitoreasa, a simtit de fapt dorinta de a se face sora.
A destainuit aceasta duhovnicului sau, care a îndreptat-o spre „crucea rosie” a Sfântului Camil. Astfel, la 5 ianuarie 1931, însotita de tatal si de fratele sau, a intrat în Institutul Slujitoarelor Bolnavilor, din Lucca. Dupa ce a terminat noviciatul, a depus voturile la 16 iulie 1932, în prezenta Arhiepiscopului de Lucca, Mons. Antonio Torrini. În acea zi, Candida a fost singura, familia sa nefiind prezenta din cauza unui grav doliu în familie. Însa sora nu s-a descurajat si s-a mângâiat cu afectiunea noii sale familii: Maica superioara Angelica, celelalte surori si întreaga comunitate.
A început imediat sa presteze activitate ca infirmiera, mai întâi la Roma, unde a obtinut diploma profesionala, si apoi în alte orase italiene: Torino, Forte dei Marmi, Camaiore, Viareggio. Paralel cu activitatea cu bolnavii, s-a dedicat formarii tinerelor surori. Sora Candida a continuat sa se dedice tinerilor si dupa ce s-a retras, la 93 de ani, în casa-mama din Lucca a Institutului. „Sa aveti încredere în viitor si angajati-va la maxim pentru a realiza dorintele voastre”, le recomanda noilor generatii. Mereu lucida si dinamica, mentinea un extraordinar activism fizic si mental si mai ales o mare ironie, în special când povestea întâmplarile din viata sa sau vorbea despre recordul sau de longevitate.
Celelalte surori, laicii si credinciosii care frecventau institutul, precum si jurnalistii pe care îi primea cu placere, o întrebau care era „secretul” sau. Ea raspundea: „A asculta glasul lui Cristos si a fi docili fata de vointa Sa. În toata viata mea m-am gândit mereu: acolo unde Domnul ma pune, acela este locul just pentru mine”. Celor care îi cereau sfat le spunea numai un cuvânt: a iubi. „A iubi, a iubi si iarasi a iubi. Cu bucurie!” În lunga sa viata, calugarita a vazut succedându-se zece Papi. Pe ultimul, Papa Francisc, l-a întâlnit în urma cu trei ani în timpul unei Liturghii în Casa Santa Marta, din Vatican, cu ocazia celor 400 de ani de la moartea Sfântului Camil de Lellis si a celei de-a 107-a aniversari a ei.
Cu acea ocazie, Sfântul Parinte a glumit cu ea si a binecuvântat-o. „Dupa o viata bogata în roade si daruita cu bucurie în slujba celorlalti, sora Candida va ramâne în amintirea celor care au cunoscut-o si au apreciat-o pentru activismul sau fervent, pentru întelepciunea sa si pentru ironia sa”, au scris superioara provinciala, sora Giuliana Fracasso, si celelalte surori. Înmormântarea va fi celebrata marti 30 mai, la ora 17, în biserica Preasfânta Treime din Lucca.
Sursa: http://www.ercis.ro